Cea mai mare supărare a lui Florin Piersic. Interviu cu dezvăluiri cu marele actor: „Aici e nenorocirea. Bă, când am auzit, am vrut să mă împușc în fund, dar n-am gloanțe. Mi-e jenă să ...”
Florin Piersic este fără doar și poate un actor greu de egalat, care a câștigat respectul publicului prin muncă. Reprezentațiile sale sunt și acum urmărite, iar discursurile sale pline de modestie sunt o sursă de inspirație atât pentru generațiile trecute, cât și pentru cele care urmează. Florin Piersic, un titan în lumea filmului și a teatrului, nu suportă să i se spună „maestru” și are o foarte mare supărare în ceea ce privește cultura românească, pentru că mulți dintre oameni nu știu cine au fost, de fapt, adevăratele valori ale țării noastre. Chiar dacă se numără printre cei care au adus un plus valoare lumii artistice, marele actor este supărat că este mereu pus pe piedestal, deși ține să discute despre oamenii care i-au influențat viața și cariera.
Omul Florin Piersic și exemplul viu al modestiei. Care este cea mai mare supărare a marelui actor
Florin Piersic a primit premiul trofeul pentru cea mai apreciată carte de memorii și biografii: „Viața ca o poveste, Florin Piersic”, în cadrul evenimentului „Gala Premiilor Literare Bookzone”, care a avut loc pe 20 martie la Palatul Parlamentului, sala C.A Rosetti.
Cartea scrisă de Florin Piersic poate fi comandată de pe Bookzone.
În cadrul galei în care a fost premiat, Florin Piersic a stat de vorbă cu jurnaliștii, ca de fiecare dată, discutând aspecte despre viața sa, despre cartea lansată, însă și-a exprimat și cea mai mare supărare pe care o are atunci când este intervievat.
Lui Florin Piersic nu-i place ca oamenii să i se adreseze cu apelativele „domnul” sau „maestru”, ci dorește să nu pună bariere în conversații, tocmai pentru ca cei cu care vorbește să nu se simtă incomod. De altfel, Florin Piersic consideră că alți actori, pe care îi consideră mult mai sus decât el, au fost cu adevărat maeștri, făcând referire, printre alții, și la Radu Beligan.
„Domnule Florin Piersic? Dar noi suntem prieteni, lasă, nu-mi place.”, i-a răspuns marele actor unei jurnaliste.
„Maestru cu atât mai puțin. Toți sunt maeștri. Am un coleg, nu pot să-i spun numele și n-am să-l spun niciodată. Asta o să vă placă, dacă o să auziți ce-i spun lu asta mică ... Cum te cheamă? Bianca? Ce nume frumos ai. Vreau să-ți spun ceva. Ceva important. Un coleg de-al meu, nu pot să-i spun numele, repet asta ..
La un moment dat, cineva i-a spus „domnul cutare”. Și el a spus: „mie să nu-mi spuneți domnul cutare, mie să-mi ziceți maestre”. Bă, când am auzit, am vrut să mă împușc în fund, dar n-am gloanțe. Cum, mă? Ce maestre? Doamnă, Bianca scumpă, tu, ăsta cu părul blond, domnilor care filmați acum, fiți atenți ce spun, eu am jucat lângă maeștri, lângă maeștri adevărați, Birlic (n.red. Grigore Vasiliu Birlic), Calboreanu (n.red. George Calboreanu), Finteșteanu (n.red. Ion Finteștanu). Sigur că pentru dumneavoastră, cei care priviți, și ascultați cuvintele mele, o să spuneți mușți, cine sunt ăștia? Păi aici e nenorocirea, că nu-i știți. Aici e nenorocirea. Ăștia au fost maeștri adevărați, Beligan (n.red. Radu Beligan) ... și mulți, mulți.. actori și artiste pe care nu cred vreodată că o să-i mai întâlnesc, nu să-i egaleze cineva.
De asta, Bianca, îți spun foarte adevărat. Nu îmi este rușine să îți spun asta. Și îți spun și ție, care te uiți la mine. Vreau să-ți spun că vouă vă spun adevărul. Mi-e jenă să mi se spună maestre, când știu lângă cine am trăit eu, cu cine am făcut profesia asta, de la cine am învățat-o. Artiști, regizori extraordinari.
Câteodată îmi spuneau: ca să poți să joci rolul ăsta trebuia să ai cu 20 de kilograme mai puțin, ăsta era legat de un rol al meu care era prințul Miskin din „Idiotul”, al lui Dostoievski. Și atunci, ca să joc rolul, pe care l-am jucat ani de zile cu un succes extraordinar, am slăbit 20 de kilograme. Am spus, fac asta, pentru că îmi doream să fiu acest personaj. Citiți romanul lui Dostoievski, „Idiotul”, și o să vedeți că el e socotit de ruși „Hamletul” (n.red. cu referire la impresionantul roman Hamlet al lui William Shakespeare). Hamletul rușilor este Lev Nikolaevici Mîșkin, cel pe care l-am jucat eu, ani și ani de zile.
Îmi vine să râd. Au venit oameni la mine după spectacol să-mi pupe mâna. Zic, stați, domnule, ce faceți? Păi, da, ați fost ca Hristos răstignit pe două cruci. E un gest de admirație, da, dar eu bărbat, pupat pe mână de un alt bărbat, emoționat de ceea ce am făcut și de ceea ce am realizat eu pe scenă cu două trei-ore înainte. Să vină pe scenă și să-mi sărute mâna. E un lucru grozav, dar, mă întorc, nu sunt maestru. Nu pot. Trăind lângă maeștri adevărați, eu nu pot să mă pun lângă ei. nu pot să mă așez lângă ei.
Cea mai mare bogăție? Vârsta pe care o am. E o bogăție pentru mine și e o bogăție faptul că încă, fii atentă ce îți spun, încă mă mai recunosc oamenii.”
Cel mai mare regret al lui Florin Piersic
Florin Piersic este o persoană căreia nu-i place să se lamenteze, care încearcă să găsească soluții atunci când are o problemă și încearcă să transforme orice situație într-o dramă.
Marele actor nu are timp de nostalgii, nu-i place să se gândească la ce putea să facă, deși există mai multe regrete în viața sa.
„Am mai multe regrete, dar hai să facem un alt interviu altă dată. Iar cea mai mare fericire este că sunt împreună cu voi. Este o fericire. E o bucurie că sunt încă să mă simt, să joc, să apar, pentru că, de fapt, de asta m-am făcut actor, să apar în fața publicului, iar publicul să se bucure de prezența mea. De asta joc și „Străini în noapte” cu Medeea Marinescu, de asta joc și fac și recitalul ăsta care se cheamă „Nu întreba câți ani am”, pentru că lumea oricum îți dă seama că oricum nu mai sunt tinerelul care am fost cândva.”
Întrebat care ar fi mesajul pentru tinerii din zilele noastre care aleg să nu mai studieze teatru pentru că nu mai este atractiv pentru ei sau pentru că nu mai este la modă, Florin Piersic a răspuns foarte sincer că „mulți vor să se facă actori, dar degeaba. Trebuie să aibă o singură calitate: să fie talentați. Să fie sănătoși și să fie talentați. Mie dacă îmi spui o poezie, oricine ai fi, îți spun după primele versuri dacă ești talentat sau nu ești talentat. Contează grozav!”.
