Mioara Roman a murit într-un azil de bătrâni din Snagov. Oana Roman se afla în vacanță

Publicat:
6 minute

Mioara Roman a murit într-un azil de bătrâni din Snagov, unde se afla de câteva luni. Fosta soție a lui Petre Roman și-a petrecut ultimele ore din viață printre străini, singură.

Mioara Roman a murit într-un azil din Snagov


Mioara Roman a murit la 83 de ani

Mioara Roman a murit într-un azil din Snagov, loc în care a fost dusă de fiica ei, Oana Roman, care se ocupa de toate plățile pentru necesarul femeii.

Din păcate, aflată la o vârstă înaintată și cu mai multe probleme de sănătate, Mioara Roman a murit singură în azil. Mioara Roman urma să împlinească pe 19 aprilie 84 de ani.

Mioara Roman a murit vineri, 23 februarie, ora 01:00 dimineața, în azilul în care se afla internată. Oana Roman nu a bănuit o secundă că înainte de vacanță va fi ultima dată când își va vedea mama.

Mioara Roman a suferit mai multe atacuri cerebrale, de altfel, suferea și de Parkinson, iar în trecut fusese operată de colecist, după care a suferit o intervenție pentru îndepărtarea unui lipom și avea mâna dreaptă paralizată.

Mioara Roman a fost de profesie jurnalist radio și profesoară de limbă şi civilizaţie arabă.

Petre Roman și fosta lui soție, Mioara, au fost căsătoriți timp de 30 de ani, însă au divorțat oficial în 2007, după ce politicianul a înșelat-o cu actuala soție, Silvia Chifiriuc.



Mioara Roman a murit singură în azil. Oana Roman se afla în vacanță

Fără să aibă vreo suspiciune că mama ei își trăiește ultimele zile pe acest pământ, Oana Roman a plecat într-o vacanță planificată în Egipt. Fiica fostului premier al României se află peste hotare cu fiica sa, Isabela, iar cu o seară înainte posta imagini de la malul mării. Acum, Oana Roman a primit vestea că mama ei a murit, astfel că trebuie să-și anuleze toate planurile pentru a se ocupa de înmormântare.

Oana Roman a plecat în vacanță pentru a sărbători ziua de naștere a micuței Isabela, care a împlinit 10 ani. Mioara Roman a murit pe 23 februarie, la două zile de la aniversarea nepoatei sale.

Petre Roman nu a vizitat-o niciodată pe Mioara Roman la azil, mai ales că despărțirea dintre ei s-a produs în termeni dureroși.

Oana Roman l-a condamnat mult timp pe tatăl pentru că și-a părăsit familia pentru altă femeie, cu care a mai făcut un băiețel, Petrus, acum în vârstă de 14 ani.



Urmărește-ne pe Google News

Ne găsești și aici: Google Play

Mai multe pentru tine