Aici a murit Mioara Roman. În ce condiții era ținută, de fapt, fosta soție a lui Petre Roman
Mioara Roman a murit în azilul de bătrâni Vitalis din Snagov. Fosta soție a lui Petre Roman a murit singură, fără apropiați în jurul ei. Oana Roman se afla în vacanță cu fiica ei, Isabela, care a împlinit 10 ani pe 21 februarie. Mioara Roman era cazată din 2023 în azilul de bătrâni din Snagov, pentru care fiica ei cea mică plătea sume considerabile pentru ședere. Iată în ce condiții locuia Mioara Roman în azil.
Mioara Roman a murit în azilul din Snagov
Mioara Roman a murit în azilul Vitalis din Snagov, care este situat în inima pădurii. Seniorii cazați aici beneficiază piscină, plimbări în aer curat, săli de mese, camere cu living, asistență medicală în permanență, dar și multe alte facilități.
Vitalis oferă 700 de locuri de cazare, pentru care se plătesc sume considerabile. Oana Roman plătea pentru mama ei peste 4.000 de lei pe lună cazarea pentru o cameră single, însă Mioara Roman se bucura de mai multe beneficii printre care ședințe de kinetoterapie, fizioterapie, restaurant cu bucătărie proprie, cafenea, salină, salon de frumusețe, farmacie, clinică medicală cu diverse specialități și cabinet de stomatologie.
„Prețurile într-un loc bun pornesc de la 3.500- 4.000 de lei pe lună, care au totul inclus. Vorbim de cazare, mâncare, asistentă, infirmieră, doctori, activități etc.”, a declarat Oana Roman, în podcastul lui Jorge.
Oana Roman a lăudat de nenumărate ori serviciile azilului de bătrâni Vitalis, unde sunt primiți seniorii semi-dependenți și dependenți, persoanelor cu afecțiuni degenerative și ale bolilor de memorie (Alzheimer, Parkinson, demență senilă).
Mioara Roman suferea de Parkinson, boala care i-a afectat memoria, mersul și din cauza căreia a rămas cu o mână paralizată.
Este extraordinar de bine îngrijită acolo, adică, un loc mai bun că ăla în România nu există, cred că nici în Europa de Est nu există. Dar din păcate, aceste degenerări cognitive nu se pot trata și, din păcate, nici nu stau pe loc. Asta e, e dureros, e foarte greu pentru că se degradează încet-încet, din ce în ce mai mult.
Dar noi facem tot ce putem ca să îi fie bine, adică are activitate, merge la kineto, au acolo coafor, manichiură, pedichiură, le face o dată pe săptămână, o spală pe cap, o coafează, iese la plimbare, au tot felul de activități.
Are cafenea, au o gradină foarte mare, că e la Snagov, au pădurea, au un lac, au fântâni. La Snagov este un centru de îngrijiri pentru vârstnici care e că un resort. Este o investiție de vreo 30 de milioane de euro care s-a făcut acolo pe 5 hectare și centrul are vreo 3-4 mii de metri pătrați.” a povestit Oana Roman pentru Ciao.ro.