Industria diurnelor din Justiție: cum au ajuns magistrații să câștige mii de lei lunar prin detașări în aceeași localitate

Un mecanism puțin cunoscut în afara sistemului judiciar a ieșit la iveală în urma scandalurilor recente din Justiție: detașarea și delegarea magistraților, însoțită de plata unor diurne consistente, inclusiv în situații în care activitatea se desfășoară în aceeași localitate. Practica, justificată oficial prin nevoi administrative, a fost transformată într-o sursă constantă de venituri suplimentare, validate în cele din urmă printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Discuțiile despre privilegii, loialități și recompense informale în sistemul judiciar au căpătat o dimensiune nouă în ultimele săptămâni. Dincolo de cazurile punctuale care au ajuns în spațiul public, atenția s-a mutat asupra unui fenomen sistemic: folosirea detașărilor și delegărilor ca instrument de redistribuire a unor beneficii financiare semnificative. În centrul acestui mecanism se află diurna de magistrat, o indemnizație care poate ajunge la mii de lei pe lună și care, în anumite interpretări ale legii, se acordă chiar și atunci când magistratul nu își schimbă efectiv localitatea în care muncește.

Conducătorii instanțelor susțin că detașările sunt dictate de rațiuni administrative: lipsa de personal, necesitatea ocupării unor funcții de conducere sau asigurarea continuității activității. Criticii sistemului vorbesc însă despre o formă de retribuție indirectă, acordată discreționar, prin intermediul diurnelor.

Dimensiunea fenomenului a fost conturată public de Ramona Grațiela Milu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, care a arătat că aproximativ două treimi dintre posturile de conducere din instanțele din România sunt ocupate prin detașare sau delegare. La acestea se adaugă un număr necunoscut de posturi de execuție ocupate în același mod. Practica a devenit regulă, nu excepție, iar impactul financiar este considerabil.

Baza legală a acestui mecanism se află într-o ordonanță de urgență adoptată în aprilie 2006, care prevedea că judecătorii și procurorii detașați sau delegați în altă localitate decât cea de domiciliu beneficiază de o diurnă de 2% din indemnizația brută lunară.

Rațiunea era clară: un magistrat dislocat din mediul său obișnuit trebuie compensat pentru costurile suplimentare. Numai că diurna de 2% aplicată zilnic, pe durata unei luni de lucru, ajunge să majoreze venitul net cu aproximativ 75%. În plus, aceste sume nu sunt impozitate și nu sunt supuse contribuțiilor sociale. La un salariu brut de 15.000 de lei, diurna poate însemna peste 6.000 de lei lunar.

Ani la rând, legea a fost aplicată conform scopului său inițial. Ulterior, o interpretare strict literală a textului a deschis însă o portiță: criteriul nu mai era localitatea în care magistratul își desfășoară efectiv activitatea, ci localitatea de domiciliu din actul de identitate.

Situațiile au început să ajungă în instanță, unde soluțiile au fost contradictorii. Unii judecători au admis cererile de plată a diurnelor, alții le-au respins, apreciind că nu există o dislocare reală. Lipsa unei interpretări unitare a dus, inevitabil, la sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Trei instanțe – Tribunalul Ilfov, Tribunalul Dâmbovița și Curtea de Apel Craiova – au cerut dezlegarea chestiunii de drept: pot primi diurnă magistrații care lucrează în aceeași localitate, dar au domiciliul oficial în altă parte?

Pe 17 martie 2025, un complet de 19 judecători ai Înaltei Curți a decis că da. Hotărârea, obligatorie pentru toate instanțele, a analizat strict litera legii și a validat acest tip de practică, chiar dacă spiritul normei și jurisprudența europeană indică necesitatea unei dislocări efective.

Unul dintre cele mai grăitoare exemple este cel al judecătorului Andrei Rus, membru al Înaltei Curți din 2018. În decembrie 2024, CSM a aprobat detașarea sa la Ministerul Justiției, pentru a fi trimis ca magistrat de legătură în relația cu Regatul Spaniei. Misiunea la Madrid a început în februarie 2025.

Pentru acest post, Andrei Rus a beneficiat de toate drepturile aferente unui diplomat cu rang înalt: salariu în euro, chirie plătită, indemnizații pentru familie și pentru întreținerea locuinței din țară. La câteva luni după plecare, a deschis însă un proces prin care a cerut și plata diurnei de detașare de la Înalta Curte la Ministerul Justiției.

Argumentul a fost simplu: avea domiciliul în Sibiu, iar detașarea era în București. Deși cele două instituții se află la câțiva kilometri distanță, condiția legală era îndeplinită. La un salariu de aproximativ 20.000 de lei, diurna solicitată depășea 8.000 de lei lunar, la care se adăugau dobânzi penalizatoare.

Decizia Înaltei Curți a tranșat definitiv cauza, iar instanța de la Sibiu nu a avut altă opțiune decât să oblige Ministerul Justiției la plata sumelor cerute.

Evoluția domiciliului oficial al judecătorului Rus, reflectată în declarațiile de avere, ridică semne de întrebare legate de oportunitatea și momentul schimbărilor. Refuzul de a explica public aceste decizii a alimentat suspiciunile privind folosirea domiciliului ca instrument juridic pentru maximizarea beneficiilor financiare.

Cazul ilustrează perfect vechiul dicton latin „Summum jus, summa injuria”: aplicarea rigidă a legii, ignorând scopul pentru care a fost creată, poate produce efecte profund injuste. În loc să compenseze situații reale de dislocare, diurna a devenit o industrie în sine, alimentată de interpretări favorabile și de decizii obligatorii, scrie G4Media.

Prin Legea 141/2025, pentru care Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea, nivelul diurnelor magistraților a fost redus la cel aplicabil celorlalți angajați din administrația publică, respectiv 23 de lei. Sumele restante aferente perioadelor anterioare rămân de plată, însă vor fi achitate eșalonat, conform noilor prevederi legale.