Surse: Jennifer Lopez și Ben Affleck au divorțat. Ce a răspuns artista când a fost întrebată de divorț / Actorul nu mai poartă verigheta

7 minute
Publicat:
Actualizat:
Autor: Larisa Ciută

Jennifer Lopez și Ben Affleck, cuplul de poveste de la Hollywood, ar fi divorțat. Zvonurile cu privire la despărțirea lor sunt tot mai multe. Presa de peste hotare îi dă fie despărțiți și în prag de divorț, fie deja gata divorțați. Cei doi nu au mai fost văzut împreună în ultimele luni, iar declarațiile de iubire lipsesc cu desăvârșire și din mediul online. Mai mult, Jennifer Lopez a ezitat să răspundă la întrebarea despre divorț, iar Ben Affleck nu mai poartă verigheta. Așadar, Jennifer Lopez și Ben Affleck au divorțat pe bune?

Jennifer Lopez și Ben Affleck


Jennifer Lopez a fost surprinsă de paparazzii în timp ce își vedea de viață liniștită, ieșind de la sală, unde se pregătește intens pentru turul din vara aceasta, asta în timp ce tot internetul vuiește despre divorțul lor. Adevărul este că zvonuri cu privire la despărțire au existat și înainte, și după nuntă. Lumea speculează mult și în străinătate!

Artista a fost surprinsă ieșind studioul de dans din Los Angeles, îmbrăcată destul de comod, cu zâmbetul pe buze, dar și cu o geantă Hermes Birkin la purtător. De altfel, ochelarii Y2K au fost o piesă de rezistență în ținuta ei.

Așa cum bine ne-a obișnuit, Jennifer Lopez a avut o ținută cu vedere la abdomenul bine lucrat, pe care fotografii l-au putu imortaliza în toată splendoarea înainte ca diva să urce în bolidul ei de lux.

Ben s-a mutat de acasă și mai poartă verigheta

În timp ce J.Lo are grijă de siluetă și face eforturi să se mențină în formă, (încă) soțul ei, Ben Affleck se afla în aceeași zi în mașina din fața reședinței sale din Los Angeles, în timp ce suda o țigară și aștepta mai multe pachete de pizza.

Ben Affleck locuiește de câteva săptămâni în proprietatea sa închiriată în Brentwood, pentru care plătește 100 de mii de dolari lunar, care se află la două străzi distanță de casa fostei soții, Jennifer Garner, cu care are doi copii.

Actorul este ocupat și cu filmările „The Accountant 2”, acesta fiind, poate, și motivul pentru care s-a mutat din căminul conjugal pe care l împărțea cu J.Lo.

Discuțiile dintre Ben Affleck și Jennifer Lopez au început să existe după ce artista a dat detalii intime din relația lor, atât în interviuri, cât și în documentarul despre viața ei de pe Prima Video. Fire mai discretă, Ben nu este fanul poveștilor, așa că preferă să țină totul mai mult pentru el, ceea ce J.Lo, entuziasmată poate, nu a reușit să o facă.

Marți, când a fost surprinsă de paparazzi, Jennifer Lopez avea pe deget verigheta primită la nunta cu Ben Affleck din iulie 2022.

Cântăreața a fost surprinsă cu managerului ei din toate timpurile, Benny Medina, care a rămas alături de ea până la plecarea din studio. Când nu stătea de vorbă cu Benny sau nu dădea indicații celorlalți angajați, Lopez vorbea non stop la mobil.

În tot acest timp, după ce a savurat pizza în locuința personală de lângă casa fostei neveste, Ben Affleck a fost pozat mergând la filmări, unde a fost surprins de paparazzi fără verighetă.

Jennifer Lopez, reacție neașteptată când a fost întrebată de divorț

Aflată în plină promovare cu filmul „Atlas” de pe Netflix, J.Lo a blocat toate conversațiile și întrebările cu privire la mariajul ei cu Ben Affleck, dorind ca accentul să fie pe noul film.

Așadar, toate întrebările cu privire la viața ei personală au fost blocate și neacceptate în timpul interviurilor.

În timpul turului de promovare al filmului „Atlas”, presa a fost pusă la curent, de altfel, că Jennifer Lopez va participa la interviuri doar alături de co-starurile sale Simu Liu și Sterling K. Brown, tocmai pentru a evita curiozitățile despre viața ei, însă, chiar și așa, tot nu a scăpat de întrebări indiscrete, scrie Dailymail.co.uk, unde puteți viziona și pozele cu J.Lo și Ben Affleck.

În Los Angeles și în Mexico City a evitat întrebările incomode, însă în Mexic un reporter a întrebat-o direct de divorț, iar răspunsul ei a fost „știi mai bine de atât”.


Ben Affleck are doi copii cu Jennifer Garner, pe Fin, 15 ani, și Violet, 18 ani. Cei doi foști soți au fost căsătoriți din 2005 până în 2018.

Jennifer Lopez are la activ trei divorțuri. Prima dată a fost căsătorită cu actorul cubanez Ojani Noa, în vârstă de 49 de ani, în 1997, însă s-au despărțit după 11 luni. Ulterior, a avut un mariaj cu coregraful Cris Judd, 54 de ani, în 2001, dar au divorțat în 2003.

Mai apoi, Jennifer Lopez s-a căsătorit cu Marc Anthony, 55 de ani, în 2004, an înc are s-a despărțit și de Ben Affleck. Marc și J.Lo au rezistat împreună până în 2011, cu divorțul finalizat în 2014. Cei doi au o pereche de gemeni, Max și Emme, 16 ani.

Povestea perfectă de iubire a luat sfârșit? Ben s-ar fi trezit dintr-un vis febril!

Dragostea dintre Ben și Jennifer a fost fix ca în romanele lui Jane Austen. Ei s-au reîntâlnit după 20 de ani și au realizat că se iubesc în continuare. Singuri amândoi, a fost momentul prielnic pentru o șansă la relație.

„Doi oameni diferiți, dar la fel”, spunea Jennifer Lopez, în timp ce Ben a mărturisit încă de la început că nu-și dorește o viață pe social media, însă a înțeles cu timpul că femeia pe care o iubește trăiește în lumina reflectoarelor.

Asta, însă, până când nu a mai înțeles!

Potrivit PageSix, Ben Affleck  vrea să divorțeze, considerat mariajul și toată nebunia din relația lor un „vis febril” din care se pare că s-ar fi trezit.

De altfel, actorul s-ar fi destăinuit prietenilor că a avut parte de un amalgam de sentimente, o nebunie în care a îndrăznit să creadă, însă a ajuns la concluzia că au vieți total diferite. Sau cel puțin preocupări.

„Dacă ar exista o modalitate de a divorța pe motiv de nebunie temporară, el ar face-o.”, a declarat sursa PageSix, asts contrar jurnaliștilor de la People, care au spus că J.Lo și Ben Affleck se iubesc prea mult încât să divorțeze.

Cu toate că au cumpărat o locuință comună în 2023, un conac de 38.000 de metri pătrați pentru suma impresionantă de 60,85 milioane de dolari, Ben Affleck a fost văzut în locuința sa din Los Angeles, locuință închiriată.

Încă din ianuarie au început să existe zvonurile cu privire la despărțire, zvonuri pe care artista nu le-a negat până acum.

Ben și J.Lo s-au căsătorit în 2022, după ce povestea de dragoste s-a reaprins în urma despărțirii ei de Alex Rodriguez.

Cei doi s-au mai întâlnit anterior din 2002 până în 2004, fiind și logodiți, însă au anulat nunta și au mers pe drumuri separate.

Ne găsești și aici: Google News Google Play App Store Facebook

Mai multe pentru tine