Cătălin Scărlătescu, dezvăluiri despre relația cu Bontea și Dumitrescu: „Mă feresc de ei ca de draci. Nu suntem prieteni, n-am ieșit la o bere”

5 minute
Publicat:
Actualizat:
Autor: Redacția Redacția

Cătălin Scărlătescu a vorbit deschis despre relația pe care o are cu cei doi colegi ai săi, anume Sorin Bontea și Florin Dumitrescu. Cei trei au plecat pe un drum împreună cu mulți ani înainte, în momentul în care a fost lansat primul sezon „Masterchef”, de la Pro TV, coordonat tot de Mona Segall, acum producătoarea „Chefi la cuțite”, de la Antena 1.

Cătălin Scărlătescu, mărturisiri despre relația pe care o are cu Bontea și Dumitrescu

Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu au ciocnit atâtea pahare împreună, au luat masa de mii de ori am putea spune, însă totul în cadrul filmărilor. În realitate, cei trei chefi n-au ieșit vreodată la o singură cumetrie, ca între prieteni.

Vizibil emoționat, Cătălin Scărlătescu a povestit în podcastul lui Mihai Morar că relația pe care o are cu sorin Bontea și Florin Dumitrescu a depășit demult granițele prieteniei. De fapt, juratul de la „Chefi la cuțite” nu-i vede ca pe niște amici pe cei doi colegi, ci mai degrabă ca pe niște frați. Se înțeleg din priviri și nu au nevoie de prea multe cuvinte pentru a pricepe ce vrea fiecare.

,,Îmi văd de bucătăriuța mea, de show-ul meu. Mă feresc de Bontea și de Dumitrescu ca de draci. Ăștia-s călare pe mine tot timpul, sunt singurii mei doi inamici veritabili.

Noi nu suntem prieteni. Nu știu dacă ai mai auzit treaba asta, eu încă n-am ieșit cu Bontea și cu Dumitrescu la o bere, noi trei. Noi încă n-am ieșit. Suntem mai mult decât prieteni. Nu știu, relația noastră s-a dus într-o altă dimensiune. Suntem un altfel de frați acolo, dar nu m-aș da la o parte în a-i da un cap în gură niciodată, dacă e vorba de bucătărie.

Cătălin Scărlătescu, despre cât de reale sunt scenele de la „Chefi la cuțite”

Despre cât este actorie, cât este realitate, Cătălin Scărlătescu a mărturisit că la filmări, reacțiile sunt naturale, iar discuțiile sunt cât se poate de adevărate, la pachet cu furia, injuriile, certurile și strângerile de mână.

Juratul emisiunii „Chefi la cuțite” a vorbit foarte deschis despre aventura din marea bucătărie a celebrului show culinar.

„Când ai văzut că ne certăm pe farfuriile alea... noi nu suntem actori. Eu nu pot să joc supărarea că n-am cum, nu mă pricep.”, a povestit Scărlătescu, în podcastul lui Mihai Morar.

„Acum foarte mult timp, prima dată în viața mea când eu am cunoscut-o pe Mona Segall. Ea mi-a zis așa: tu o să fii cel mai iubit bucătar din țara asta. Bontea și Dumitrescu au fost atenți. Și de atunci ne-a rămas în cap chestia asta, că eu sunt cel mai iubit bucătar din țara asta. Acum, ei doi fac front comun în fața mea.”, a spus Cătălin Scărlătescu în podcastul lui Mihai Morar.

Chef Scărlătescu, despre tainele bucătăriei și primul salariu încasat în România

Mulți nu știu experiențele de viață ale lui Cătălin Scărlătescu, însă nu totul a fost chiar bine de la început. Din nefericire, primul salariu ca bucătar în România a fost unul destul de mic, însă după o lună, talentul său în bucătărie și-a spus cuvântul, așa că onorariul său a crescut considerabil.

Ca să gătești bine, spune Scărlătescu, e nevoie să cunoști timpul pentru coacere și  temperatura produsului. Nu este atât de simplu de gătit, pentru că, așa cum spune și juratul emisiunii „Chefi la cuțite”, tot ce trebuie să facem este să ținem cont de știință, chimie și apoi intervine arta, adică modul în care apare pe o farfurie un produs. Important este gustul!

„Eu nu m-am jucat cu munca, nu am avut în viața mea o zi de concediu medical. Mort neîngropat, eu eram acolo. Am venit în România să lucrez pe 300 de dolari. Iar după o lună de zile aveam 2800 de dolari. Dacă ești stăpânul timpului și al temperaturii ești stăpânul bucătăriei. Este multă muncă și știință, nu este niciun fel de artă. Arta apare în bucătărie de la un anumit moment, care în România, astăzi, nu există.”, a mai spus Scărlătescu în cadrul podcastului.

Cum au devenit celebri Scărlătescu, Bontea și Dumitrescu?

Chef Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu au apărut pentru prima dată la TV în 2012, în cadrul emisiunii „Masterchef” difuzat de Pro TV. Show-ul a luat prin surprindere pe toată lumea, căci a avut audiențe record încă de la început. Cei trei chefi știau să facă atmosferă pe măsură. Unul mai dur, altul mai bun sau imparțial, cei trei bucătari au lansat în România noțiunea de chef.

„Nu există nicio diferență între bucătar și chef. E doar un fel de a spune. În România, sunt multe restaurante care păcălesc oamenii. Nu dăm nume. În România, toți bucătarii ar trebui să ne dea câte o bere, pentru că după ce am apărut noi la televizor, toți au devenit chefi.”, a spus Scărlătescu în cadrul podcastului lui Morar.

Prezentatorul primei emisiuni „Masterchef” a fost Răzvan Fodor, de atunci s-a legat între moderator și cei trei jurați chefi o lungă prietenie, prietenie care există și în zilele noastre, căci Irina Fodor este cea care prezintă acum „Chefi la cuțite”, emisiune în care Scărlătescu, Bontea și Dumitrescu sunt acum jurați.

După patru sezoane de „Masterchef”, cei trei jurați au părăsit postul de pe Pache pentru unul concurent, anume Antena 1, pentru a lansa un nou produs, care s-a dovedit și acesta de succes. Bineînțeles, așa cum spuneam mai sus, producția fiind, și de această dată, tot la cârma Monei Segall.

Din martie 2016 și până în prezent, iată că „Chefi la cuțite” are deja 10 sezoane, toate prezentate de Gina Pistol, care a renunțat curând la colaborarea cu Antena 1, lăsând-o în locul ei pe Irina Fodor.

Prima ediție „Chefi la cuțite” a fost difuzată în martie 2016, pornind la drum cu chefi Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu. Pe 10 iunie 2014 a fost finalul ultimei emisiuni „Masterchef” cu cei trei chefi pe post de jurați, cu Jesica Zamfir câștigătoare. Din decembrie 2014, cei trei chefi au fost înlocuiți de către Patrizia Paglieri, Adrian Hădean și Florin Scripcă.

Poți să ne urmărești pe Facebook și Instagram.



Urmărește-ne pe Google News

Google News Google News
Ne găsești și aici: Google Play App Store Facebook

Mai multe pentru tine

🪙 Curs valutar BNR
  • EUR 4.98
  • USD 4.77
  • CHF 5.37
  • GBP 5.98
  • BGN 2.54
  • RUB 0.05
  • MDL 0.26
🌡️ Vremea în România
  • Bucuresti -1°C icon
  • Cluj-Napoca -5°C icon
  • Constanta 1°C icon
  • Iasi -1°C icon
  • Brasov -2°C icon
  • Timisoara -2°C icon
  • Craiova -1°C icon