Două momente virale de la meciul României cu Ucraina. Un suporter a fost prins în cel mai nepotrivit moment / Video cu cele trei goluri ale tricolorilor, comentate cu urlete de Cristi Petre și Ion Alexandru

Publicat:
8 minute

Meciul României cu Ucraina de marți, 17 iunie 2024, a fost unul cu adevărat prolific. Nicolae Stanciu (min. 29), Răzvan Marin (min. 53) și Denis Drăguș (min. 57). au dat, fiecare, câte un gol în poarta adversarilor de la EURO 2024. A fost un meci savuros, reușit, care s-a terminat cu victoria României 3:0 împotriva Ucrainei. Peste 35 de mii de suporteri români au fost prezenți pe stadionul Allianz Arena din Munchen, Germania. Unii dintre ei au făcut sacrificii mari pentru a ajunge la primul meci al României din campionatul EURO 2024, iar imaginile surprinse cu suporterii pe stadion sunt demențiale.

Echipa Națională a României a făcut spectacol la EURO 2024

Pe stadionul Allianz Arena au fost peste 61 de mii de oameni, dintre care mai bine de 35 de mii de suporteri au fost români. A fost o atmosferă incredibilă la meciul României cu Ucraina, iar drept dovadă stă și entuziasmul din vocile comentatorilor români de la EURO 2024.

Video viral cu cele trei goluri date de România în meciul cu Ucraina, comentate de Cristi Petre și Ion Alexandru

Euforia momentului, dar și succesul pe care tricolorii l-au avut în timpul meciului cu Ucraina i-au făcut pe mulți să comenteze cele mai importante momente din partida dintre țara noastră și vecinii de peste Prut.

Comentatorii sportivi Cristi Petre și Ion Alexandru au fost cei care au disputat meciul României cu Ucraina de la EURO 204. Este clar că cei doi jurnaliști au fost trup și suflet alături de Echipa Națională, iar dovada stă în modul în care au anunțat cele tei goluri date de tricolori în poarta adversarilor.

Utilizatorii Reddit au realizat un colaj video cu momentul celor trei goluri, fiind fascinați de Cristi Petre și Ion Alexandru, care au urlat din toți rărunchii în după ce balonul de fotbal a lovit poarta Ucrainei.

Primul gol a fost de Nicolae Stanciu, căpitanul Echipei Naționale a României, urmat de Răzvan Marin și Denis Drăguș. Comentatorii au urlat, pur și simplu, după ce fotbaliștii au dat gol pentru România.

Imaginea virală pe internet cu un suporter român la meciul României cu Ucraina

Un alt moment care a devenit viral pe internet a fost cu un suporter român, al cărui mesaj a stârnit amuzament. Însă nu doar mesajul a fost de interes, ci și modul în care a fost surprins bărbatul pe stadion.

Concentrat la meci, suporterul român se scobea în nas, asta în timp ce pe tricoul lui scria că „Trebuie să fii nebun să te pui cu un popor al cărui desert preferat este coliva.”

Suporterul român aflat la meciul României cu Ucraina a fost surprins în timp ce analiza cu atenția partida de meci

Un alt suporter a venit îmbrăcat în costum tradițional românesc. Bărbatul a călătorit 1500 de kilometri, tocmai din Vrancea, pentru a vedea live meciul dinte România și Ucraina.

Suporterul în costum tradițional românesc. Foto: GSP.ro

Un alt mare suporter al Naționalei României este Daniel Horhogea, care a alergat 1400 de kilometri, București-Munchen, pentru a fi prezent la meciul România-Ucraina. Călătoria a durat 25 de zile. Bărbatul este fan al echipei Dinamo, așa că a plecat din fața stadionului Dinamo până la Munich Fussball Arena.

Nu este pentru prima dată când suporterul face un astfel de drum. În 2016, Daniel Horhogea a plecat din România până în Franța tot pentru un meci al tricolorilor la Campionatul European din Franţa, potrivit frf.ro.

Daniel Horhogea a parcurs 1400 de kilometri pe jos pentru a vedea live meciul România-Ucraina 

Cele 90 de minute ale meciului România-Ucraina au fost intense pentru spectatori, însă cei mai înflăcărați au fost suporterii aflați pe stadionul Allianz Arena.

La meci au fost prezente și soțiile fotbaliștilor, printre care și Andreea Stanciu, partenera de viață a lui Nicolae Stanciu, căpitanul Echipei Naționale de Fotbal.

Andreea Stanciu a fost plină de emoții înainte de meciul României cu Ucraina
Mircea Lucescu, Răzvan Burleanu, președintele Federației de Fotbal în România, și Marcel Ciolacu, premierul României, au fost și ei prezenți la meci
Ion Țiriac a fost prezent la meciul României cu Ucraina. Miliardarul a fost cazat la Vier Jahreszeiten Kempinski, un hotel de 5 stele unde o cameră costă între 570 și 1380 de euro pe noapte. Foto: iamsport.to

La meciul cu Ucraina, Echipa Națională a României a fost condusă de Edward Iordănescu și formată din tricolorii:

Rezerve: Horațiu Alexandru Moldovan, Târnovanu Rus, Ionuț Nedelcearu, Denis Alibec, Alexandru Cicâldău, George Pușcaș, Ianis Hagi, Valentin Mihăilă, Darius Olaru, Vasile Mogoș, Deian Sorescu, Bogdan Racovițan, Daniel Bîrligea, Adrian Șut.

Cu cine joacă România la EURO 2024



Urmărește-ne pe Google News

Ne găsești și aici: Google Play

Mai multe pentru tine