Nelu Ploieșteanu a murit de COVID-19! Gestul artistului înainte să moară a bulversat personalul medical

2 minute
Publicat:
Actualizat:
Autor: Redacția Redacția

Nelu Ploieșteanu a murit la Spitalul Floreasca, după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Interpretul de muzică lăutărească s-a stins din viață în noaptea de joi spre vineri, 2 aprilie 2021.

article img

Artistul Nelu Ploieșteanu. Sursa foto: Digi24.ro

Nelu Ploieșteanu a murit de COVID-19

Celebrul artist de muzică de petrecere se afla în stare gravă la Terapie Intensivă, în cadrul Spitalului Floreasca, unde medicii i-au declarat decesul.

Nelu Ploieșteanu se afla în spital de mai bine de două săptămâni, fiind internat la mijlocul lunii Martie, în stare gravă, după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Cântărețul a fost intubat și ținut sub observație. La scurt timp după internare, Nelu Ploieșteanu a cerut externarea, pe motiv că nu voia să poarte mască. Prietenii au declarat că celebrul lăutar nu s-ar fi gândit că are COVID, ci vechea boală la plămâni de care suferea. A cerut externarea și chiar a plecat din spital. Ulterior, Nelu Ploieșteanu a ajuns intubat la Spitalul Floreasca.

„Nu s-a dus la început de boală când a aflat Covid, am înţeles că s-a dus, după care a ieşit din spital la cerere și a revenit în spital deja cu masca, intubat şi direct la terapie intensivă. Suferea de o boală de plămâni, de o bronşită, care în combinaţie cu acest Covid a fost fatală pentru el.”, a declarat artistul Marius Mihalache, la scurt timp după ce Nelu Ploieșteanu a fost internat la Floreasca.

Medicii de la SMURD (Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare) au făcut anunțul trist despre moartea lui Nelu Ploieșteanu pe rețeaua de socializare Facebook. „Din păcate maestrul Nelu Ploieșteanu a pierdut lupta cu virusul. Condoleanțe familiei!".

Legenda muzicii lăutărești: Cine a fost Nelu Ploieșteanu

Celebrul lăutar a devenit cunoscut în perioada Comunismului, a fost apreciat de marii actori și lumea mondenă a perioadei. În vârstă de 71 de ani, Nelu Ploieșteanu a bucurat sufletele oamenilor timp de 50 de ani cu muzica lui. A cântat la cele mai bune petreceri din Capitală și era cerut pentru muzica lui în multe familii bune.

Pe numele său real, Ion Dumitrache, artistul Nelu Ploieșteanu s-a născut pe 16 decemrbie 1950, în Ciorani, Prahova. De mic, artistul a avut o atracție mare pentru muzică, la șase ani cânta deja la acordeon, după care a învățat să cânte și la pian.

În anii 70, Nelu Ploieșteanu s-a mutat în Capitală, s-a angajat la Teatrul de revistă Ion Vasilescu, unde era acordeonist, cu Ion Albeșteanu dirijor, iar 1979 a avut primul turneu în străinătate cu Ansamblul Mugurelul, în Franța, Italia, Belgia și Olanda. De altfel, artistul a cântat în Italia, Spania și Germania.

După perioada comunistă, Nelu Ploieșteanu a lansat 18 albume muzicale, printre care Cântece de petrecere Viaţa n-o poţi cumpăra (2001), Trece timpul ca nebunul (2004), Cântece de odinioară (2006), Am iubit şi-am să iubesc (2007), Fetele sunt floarea vieţii (2011).

Celebrul Nelu Ploieșteanu a cântat între 1990 și 1998 la restaurantele Șarpele roșu și Perla. Artistul a reluat colaborarea cu locațiile menționate, iar în prezent făcea erate unice în buricul Capitalei.

Printre artiștii cu care a colaborat se numără Gheorghe Dinică şi Ştefan Iordache.

Urmărește-ne pe Google News

Google News Google News
Ne găsești și aici: Google Play App Store Facebook

Mai multe pentru tine

🪙 Curs valutar BNR
  • EUR 4.98
  • USD 4.73
  • CHF 5.34
  • GBP 5.96
  • BGN 2.54
  • RUB 0.04
  • MDL 0.26
🌡️ Vremea în România
  • Bucuresti 5°C icon
  • Cluj-Napoca 7°C icon
  • Constanta 7°C icon
  • Iasi -1°C icon
  • Brasov 6°C icon
  • Timisoara 10°C icon
  • Craiova 8°C icon