Primele zile în colectivitate pot fi cele mai grele. Cum poate copilul să treacă peste despărțirea de părinți
Prima zi de creșă, grădiniță sau școală nu înseamnă doar un ghiozdan nou și emoția unui început. Pentru un copil care nu a mai fost separat pentru perioade lungi de părinți, schimbarea poate fi uriașă: oameni necunoscuți, reguli noi, alți copii și, mai ales, dispariția temporară a celui care până atunci îi oferea siguranță. Plânsul, refuzul de a intra sau agățarea de părinte pot apărea în această perioadă. Tocmai de aceea, acomodarea nu ar trebui tratată ca un test pe care copilul trebuie să îl treacă din prima zi.
Pentru mulți părinți, momentul în care își lasă pentru prima dată copilul într-o instituție de învățământ vine cu o întrebare simplă: „Dacă nu vrea să rămână?”.
Răspunsul nu este același pentru fiecare copil.
Unii intră curioși și încep să exploreze încă din primele minute. Alții au nevoie de zile pentru a accepta noul spațiu și noii adulți din viața lor. Iar pentru unii copii, procesul poate dura mai mult.
La GreenKid, instituție de învățământ din Brașov care își bazează filosofia educațională pe abordarea Reggio Emilia, adaptarea este gândită tocmai pornind de la ideea că fiecare copil trebuie să aibă posibilitatea să crească și să se acomodeze în propriul ritm. Instituția vorbește despre un mediu bazat pe respect, curiozitate și încredere și despre colaborarea dintre familie și mediul educațional.
Prima greșeală: să ne așteptăm ca despărțirea să se producă instantaneu
În ghidul dedicat părinților, GreenKid descrie acomodarea drept una dintre etapele importante ale intrării în colectivitate.
Principiul este simplu: despărțirea de părinte se produce treptat.
În cazul copiilor mici, prima întâlnire cu noul mediu este una scurtă. Copilul poate explora spațiul prin joacă liberă, având părintele alături și făcând, în același timp, cunoștință cu educatorul.
Scopul nu este ca părintele să dispară cât mai repede, ci ca noul loc să înceapă să fie asociat cu siguranța.
În propriul ghid destinat copiilor de vârstă mică, GreenKid explică faptul că unul dintre obiective este tocmai despărțirea treptată de părinte, evitând reacțiile emoționale foarte intense și fără ca micuțul să fie lăsat să plângă neconsolat.
De ce poate fi atât de grea prima perioadă
Pentru adult, lucrurile sunt previzibile: știe unde își lasă copilul, cine va avea grijă de el și că se va întoarce peste câteva ore.
Copilul nu privește însă neapărat situația în același mod.
El trebuie să se adapteze simultan la un spațiu nou, la adulți pe care încă nu îi cunoaște suficient, la prezența unui grup de copii, la reguli și rutine diferite de cele de acasă și la absența părintelui.
În cazul celor foarte mici se adaugă și deprinderea unor comportamente specifice vieții într-un grup: să aștepte, să împartă spațiul și obiectele cu ceilalți, să își exprime dorințele și nemulțumirile și să accepte limite.
GreenKid include printre obiectivele perioadei de început tocmai adaptarea la grup, familiarizarea cu regulile sociale și formarea unor deprinderi cotidiene prin joc.
Părintele nu trebuie să dispară pe furiș
Primele zile nu trebuie transformate într-o luptă între copilul care încearcă să-și țină părintele lângă el și adultul care încearcă să plece.
Un program gradual îi oferă copilului timp să descopere că noul loc poate fi sigur chiar și atunci când mama sau tatăl nu se află permanent lângă el.
În structura de acomodare comunicată părinților de GreenKid, prima zi presupune doar o perioadă scurtă petrecută în noul mediu, împreună cu părintele și educatorul. Ulterior apar activitățile ghidate, iar părintele începe să se retragă treptat.
Abia după această etapă copilul intră în programul obișnuit.
Este o diferență importantă între „îl las să plângă până se obișnuiește” și construirea progresivă a unei relații de încredere cu noul mediu.
Plânsul nu înseamnă automat că adaptarea a eșuat
Una dintre cele mai dificile situații pentru un părinte este copilul care începe să plângă în momentul despărțirii.
Instinctul poate spune fie „îl iau imediat acasă”, fie exact opusul: „trebuie să se obișnuiască”.
Procesul de acomodare propus de GreenKid pornește însă de la o altă idee: despărțirea nu trebuie forțată, iar copilul nu trebuie lăsat să plângă neconsolat. În protocolul de acomodare transmis părinților, dacă plânsul persistă mai mult de 15 minute, părintele este contactat.
În perioada de acomodare este permis chiar și un obiect de atașament – de exemplu, un pluș sau o păturică – dacă acesta îi oferă copilului confort emoțional, situația fiind stabilită împreună cu educatorul.
Părintele are și el de trecut printr-o perioadă de acomodare
Integrarea în colectivitate nu îl privește exclusiv pe copil.
Părintele trebuie să accepte că, treptat, un alt adult va deveni o persoană de referință pentru copil în orele petrecute la creșă, grădiniță sau școală.
Tocmai de aceea este importantă relația dintre familie și instituția de învățământ. GreenKid vorbește despre familie și mediul educațional ca despre două părți care trebuie să meargă în aceeași direcție și pune accent pe existența unor valori comune înainte chiar de înscrierea copilului.
După perioada inițială, prezența continuă a părintelui poate avea însă efectul invers. În Ghidul Părinților, GreenKid arată că prezența adulților în spațiile educaționale schimbă dinamica grupului, iar copiii tind să se comporte diferit atunci când părinții sunt în apropiere.
Copilul trebuie să descopere că se poate descurca și fără părinte
Acomodarea nu înseamnă numai ca un copil să nu mai plângă atunci când este lăsat dimineața.
Înseamnă să înceapă să capete încredere în adulții din jur, să exploreze singur, să intre în relație cu ceilalți copii și să dobândească autonomie.
În programele pentru copiii mici, GreenKid pune accent pe siguranță emoțională, relație și atașament, dar și pe explorare prin joc și experiențe concrete. Mediul este organizat astfel încât să susțină autonomia și descoperirea, iar timpul petrecut în aer liber face parte din programul zilnic.
Asta înseamnă că succesul primelor zile nu trebuie măsurat exclusiv prin întrebarea „A plâns sau nu?”.
Mult mai important este ce se întâmplă după despărțire: dacă începe să exploreze, dacă acceptă apropierea educatorului, dacă devine curios în legătură cu activitățile și dacă, puțin câte puțin, noul loc încetează să mai fie unul străin.
Pentru un copil care intră pentru prima dată în colectivitate, acesta poate fi unul dintre primele exerciții importante de autonomie. Iar pentru părinte, una dintre primele situații în care trebuie să îi ofere suficientă siguranță încât, treptat, să aibă curajul să se desprindă.
