INTERVIU | Pictează acolo unde alții văd doar ruine. Povestea lui Nicolae Romanițan, artistul care dă o nouă viață relicvelor istorice pe care le transformă în opere de artă

Pictează pe bucăți de zid, lemn abandonat și fragmente recuperate, amestecă imaginarul medieval și bizantin cu estetica jocurilor video și a internetului și construiește personaje care par desprinse dintr-o lume aflată undeva între trecut și un viitor neliniștitor. Nicolae Romanițan, artist român născut în 1991, la Cugir, și absolvent al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, și-a construit în ultimii ani un univers vizual greu de confundat. Lucrările sale au ajuns în expoziții din România și din străinătate, dar și pe piața internațională de artă, iar în 2026 artistul a ajuns la Brașov, unde a lucrat în cadrul unei rezidențe artistice în Piața Sfântul Ioan.

La prima vedere, în lucrările lui Nicolae Romanițan par să se întâlnească lumi care n-ar avea ce să caute împreună. Apar trimiteri la manuscrise medievale, portretistică bizantină și detalii gotice, dar și elemente care trimit către cultura internetului, jocurile video, animațiile și interfețele grafice ale anilor 2000.

Din această combinație s-a conturat un limbaj vizual propriu, în care trecutul este recuperat și reinterpretat prin experiența unei generații crescute odată cu lumea digitală. În spatele imaginilor se regăsesc teme precum alienarea, violența, războiul, doliul, postumanismul sau raportarea omului la o realitate din ce în ce mai tehnologizată. Uneori, peste toate acestea apare și umorul negru.

Un element important al muncii sale este chiar suprafața pe care alege să lucreze. Romanițan nu se limitează la pânza clasică. Folosește lemn, bucăți de zid, fragmente arhitecturale sau alte materiale recuperate, pe care le transformă în suport pentru lucrările sale.

Unul dintre exemplele spectaculoase este „Alien Queen”, lucrare realizată în 2025 pe un fragment de perete care păstra o frescă pictată inițial de Sabin Bălașa. Romanițan a intervenit asupra fragmentului cu ulei și rășină epoxidică anti-UV, punând practic două epoci și două universuri artistice pe aceeași bucată de zid.

În alte lucrări recurge inclusiv la desenul minuțios în pix și la hașură, tocmai într-o perioadă în care imaginile sunt produse și consumate aproape instantaneu pe ecrane.

Nicolae Romanițan a absolvit secția Grafică a Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, iar lucrările sale au fost prezentate ulterior atât în România, cât și în afara țării.

A expus în spații precum Biju Gallery, Matca Art Space din Cluj-Napoca și Borderline Art Space din Iași și a participat la proiecte expoziționale internaționale în țări precum Germania, Norvegia, Danemarca, Cehia și Belgia.

În iulie 2026, artistul a ajuns și la Brașov, alături de Biju Gallery, în cadrul unei rezidențe artistice desfășurate în Piața Sfântul Ioan. Aici, procesul de creație a devenit vizibil pentru public, iar orașul, memoria sa și fragmentele găsite în el au intrat, într-o formă sau alta, în universul artistului.

Tot în 2026, numele său s-a regăsit în expoziția colectivă „Transylvanian Painting Today”, găzduită de centrul de artă TELEGRAPH din Olomouc, Cehia.

În paralel cu parcursul expozițional, lucrările artistului au început să fie tranzacționate și pe piața secundară de artă.

Dipticul „Haunted by the savage dreams of an explorer from the past 1 & 2” a fost adjudecat prin Ans Azura pentru 3.294 de dolari, iar în România lucrări semnate de Nicolae Romanițan, printre care și „Arca lui Noe”, au apărut în licitațiile Artmark.

Dincolo însă de expoziții, galerii sau prețurile obținute la licitație, povestea lui Nicolae Romanițan este și cea a unui artist format într-o generație prinsă între două lumi: una materială, cu ziduri, obiecte vechi și urmele trecutului, și una digitală, dominată de ecrane, jocuri, imagini și internet.

Despre cum a ajuns să le pună împreună, de unde vin personajele sale, de ce preferă uneori un zid vechi unei pânze noi și cum se construiește o carieră în arta contemporană am vorbit cu Nicolae Romanițan.

Actualitate.net: Ești un tânăr artist care s-a făcut remarcat destul de repede prin opera pe care ai creat-o. Care este povestea ta și cum ai ajuns să faci pictură?

Nicolae Romanițan: M-am născut într-un oraș din județul Alba, în Cugir. Am rămas în orașul natal până în clasa 8-a, după care am studiat arhitectura la Liceul de Arhitectură în Alba.

Actualitate.net: Și de ce n-ai rămas acolo?

Nicolae Romanițan: Eu am vrut să merg în București, am dat la Arte și la București. Am intrat și la București, și în Cluj, dar am ales să merg în Cluj, unde am stat din 2009 până în 2024.

Actualitate.net: Și după ce ai terminat facultatea cum te descurcai. Artiștii se descurcă greu, în general.

Nicolae Romanițan: Am lucrat într-o catedrală, mai exact în Catedrala Mitropoliei din Cluj. Acolo am pictat timp de 5 ani. Asta a fost jobul meu din 2014 până în 2019. Și acolo am pictat tot felul de scene biblice.

Actualitate.net: Ca Michelangelo ...

Nicolae Romanițan: Mă rog, ca mulți alții ... Ulterior, am reușit să încep să vând lucrări și să intru cumva în zona asta de galerii și de colecționari, am încercat să duc în paralel ce făceam eu în atelier cu munca de la catedrală. Adică am câștigat ok întotdeauna.

Actualitate.net: Dacă ar fi să definești arta pe care tu o faci, cum ai denumi-o?

Nicolae Romanițan: Ca pe o arheologie inventată, cumva. Așa îmi place să mă gândesc la obiectele pe care creez. Eu le văd ca pe niște relicve istorice. În sensul ăsta îmi place să mă gândesc la ele. Mă gândesc ca la un fel de arheologie pe care o inventez eu acum pentru viitor, cumva. Adică sunt făcute acum, cu elemente din istoria recentă, istoria trecută, cumva retro, dar recentă. Adică apar influențe de la începutul anilor 2000, toată partea asta de tehnologie retro, care apar ca niște rămășițe dintr-un univers digital, dar transformat în obiect concret.

Actualitate.net: Care este, mai exact, stilul tău? Și de unde vine inspirația?

Nicolae Romanițan: Nu știu acum dacă există un curent din care fac parte. Cugirul, orașul natal, mi-a fost, inițial, inspirație. Acolo sunt foarte multe fabrici. Mi s-a întipărit cumva în imaginar, așa, partea asta industrială. Erau anumite zone așa, post-industriale, mai degrabă, că nu mai funcționau o mare parte din fabricile astea. Și îmi plăcea mult să le cunosc istoria și să le privesc.

Actualitate.net: Cumva ai îmbinat și partea asta de arhitectură, nu?

Nicolae Romanițan: Nu neapărat arhitectură, dar partea asta un pic bizantină, influența asta o am din jobul pe care l-am avut, probabil. Acolo am descoperit toată imagistica asta.

Actualitate.net: Sunt artiști care pictează portrete, alții pictează clădiri. De ce nu te-ai dus și tu pe direcția asta? Sau să fii mai comercial?

Nicolae Romanițan: Nu am fost atras niciodată de pictură de tablouri la comandă.

Actualitate.net: Și n-ai realizat astfel de opere niciodată?

Nicolae Romanițan: Foarte rar. Și atunci cumva le-am făcut în stilul meu. Adică erau niște comenzi la care mă înțelegeam cu omul, cumva, să iasă totul în felul acesta.

Actualitate.net: Dar și cum te-ai gândit să te îndrepți către genul acesta de artă?

Nicolae Romanițan: Pentru că simt că totul dispare. Am mereu sentimentul ăsta că totul din jur dispare și atunci vreau să salvez ceva într-un obiect palpabil, într-un obiect concret care, în mult timp, poate să rămână obiectul în sine mai mult decât sursa din care m-am inspirat.

Actualitate.net: Și când ai început să pictezi obiecte?

Nicolae Romanițan: Cam la scurt timp după ce am renunțat la locul de muncă de la catedrală. Înainte de asta încă căutam să-mi definesc stilul. Nu eram atât de bine conturat. Adică eu, cât am lucrat acolo, încercam să duc în paralel munca de atelier, dar nu aveam timp să mă dedic în totalitate. Eram obosit după opt ore pe zi.

Făceam mozaicul, practic tot ce e mozaic acolo. E o tehnică de pictură care se numește mozaic. E făcută din piatră. Adică sunt niște pixeli care, la distanță, îți dau senzația de pictură.

Actualitate.net: Și picturile tale ce însemnau?

Nicolae Romanițan: Tot asta, doar că nu-mi găsisem încă suportul ăsta. Am încercat pe hârtie. Am lucrat mult în acuarelă și în tehnică pe hârtie. Am lucrat mult desen. Apoi am început să pictez în ulei. Cred că prin 2018, cam cu un an înainte să plec de la mozaic. Am început să pictez în ulei așa, mai serios. Atunci am început să diversific cu tot felul de alte suprafețe. Mai ales în perioada de pandemie. Exploram des locuri. Era gol tot orașul. Exploram locuri din Cluj și găseam tot felul de fragmente.

Actualitate.net: Pe care le transformai și le dădeai o poveste ...

Nicolae Romanițan: Da, găsesc piese la care nu mai pot să renunț. Adică îmi place atât de mult materialul în sine încât, chiar dacă pictez peste 3 ani, eu tot îl țin și mă tot gândesc ce aș putea să creez pe el. Sunt obiecte pe care le păstrez și trăiesc înconjurat de ele în atelier, cumva.

În 2024, când m-am mutat din Cluj la București, mi-a luat două săptămâni să-mi împachetez tot. Mă bătea gândul de mai demult să mai fac o schimbare, am ales Bucureștiul acum.

Actualitate.net: Dar de ce te-ai mutat în București?

Nicolae Romanițan: Pentru mine a fost ca un test de a mă ambiționa să-mi placă un loc. Adică în Cluj, la un moment dat, simțeam că e și o comoditate. Mă simțeam ca acasă. Adică acasă, la Cugir, mergeam o dată sau de două ori pe an și atunci stăteam o zi, și mă simțeam ca și cum aș fi din Cluj dintotdeauna. Era o comoditate, cumva. Și am vrut un pic să o depășesc.

Actualitate.net: Unde apreciază oamenii mai mult arta? În București, Cluj? Sau Brașov? Sau unde ești mai expus?

Nicolae Romanițan: Nu pot să fac acum o comparație. S-ar supăra și prietenii mei artiști din București dacă fac o comparație, dar, în sufletul meu, cu timpul am simțit că e la Cluj.

Actualitate.net: Și cu cât ai vândut, dacă-ți mai aduci aminte, prima ta lucrare?

Nicolae Romanițan: Cu 300 de euro, îmi amintesc perfect.

Actualitate.net: Cine stabilește prețurile astea?

Nicolae Romanițan: Opera se vinde cu cât stabilește artistul.

Actualitate.net: Dar acum, de exemplu, cât costă opera ta? Dacă vrea cineva să cumpere o lucrare realizată de tine ...

Nicolae Romanițan: Depinde de mai multe lucruri și de obicei eu stabilesc prețul și în funcție de cât de mult țin la lucrarea respectivă.

Actualitate.net: Adică în funcție și de timpul pe care l-ai alocat?

Nicolae Romanițan: Și cât de atașat sunt de lucrare. De exemplu, o lucrare de dimensiuni mai mari, în ultimul timp, s-a vândut cu 7-8.000 mii de euro.

Actualitate.net: De ce e atât de scumpă?

Nicolae Romanițan: Pentru că în timp am și expus în diverse locuri și contează mult și valoarea operei din spate. Adică valoarea traseului pe care îl are fiecare artist.

Actualitate.net: Și piesa asta, de exemplu, de 7 mii de euro... De ce ar cumpăra cineva o piesă de 7.000 mii de euro? Adică de ce ar da cineva atât de mulți bani pe opera de artă a unui artist?

Nicolae Romanițan: Pentru că vor să colecționeze o parte din opera unui anumit artist. Și cumva astea sunt prețurile, raportate și la vârstă și CV.

În primul rând cred că costă așa de mult pentru că e un obiect unic, cumva, care nu se mai poate reproduce a doua oară. Adică și dacă prin absurd ai vrea să copiezi lucrarea unui artist, nu ai același traseu, nu ai trecut prin aceleași experiențe și nu mai ai cum să copiezi o rețetă prin care... Tot ce ai trăit tu, practic, se transpune în operă. Sunt obiecte unicat, nu se reproduc.

Chiar recent am avut o expoziție destul de importantă în Cehia, în Martie. O expoziție despre Școala de la Cluj, cumva, unde sunt mai mulți reprezentanți mai consacrați decât mine, care s-au remarcat la începutul anilor 2000. Și curatoarea care i-a promovat în Occident la vremea aceea a vrut să facă o expoziție cu ei. Adică sunt niște nume importante în arta internațională acum, la ora actuală: Adrian Ghenie, Marius Bercea, Victor Man sau Șerban Savu. De exemplu, Șerban Savu a reprezentat România la Biennale de la Veneția, acum doi ani.

Actualitate.net: Dar tu de unde te inspiri? Există un artist care a avut o influență asupra stilului tău.

Nicolae Romanițan: Victor Man, de exemplu... Urmăresc și arta celorlalți artiști, îmi place să fiu informat cu privire la ce fac alții, dar să nu se reflecte foarte mult în stilul meu. Am încercat să-mi creez propriul stil, cumva.

Actualitate.net: Dar dintre pictorii din istoria artei. Cine îți place cel mai mult?

Nicolae Romanițan: Am fost atras multă vreme de perioada expresionistă, de exemplu, artă germanică. Toată perioada expresionistă, cumva, și neoexpresionistă... Perioada expresionistă e înainte de Primul Război Mondial și prevedea, cumva, venirea Primului Război Mondial, pentru că artiștii expresioniști prevedeau chestia asta. După aceea, neoexpresioniștii, cumva, erau între cele două.

Actualitate.net: Și dacă ne uităm mai în spate?

Nicolae Romanițan: Dacă ne uităm și mai în spate, mă atrage tot arta germanică. Îmi place modul ăsta de abordare, în care apare atât miza estetică, dar, și mai mult decât atât, apare critica socială. Sunt pictori ca Hieronymus Bosch, dacă știi. E un pictor care făcea personaje așa, foarte mici, cu tot felul de scene fatidice.

Hieronymus Bosch sau Pieter Bruegel era foarte cunoscut. Ăsta era din zona Țărilor de Jos. Cumva, dar e tot pe profilul ăsta. Adică am o afinitate așa pentru arta care are și un mesaj social. Adică să existe o poveste.

Până la urmă mă gândesc că rolul artei e și ăsta, de a reflecta, cumva, realitatea în care trăim. Nu doar de a înfrumuseța.

Bineînțeles că admir și artiștii care înfrumusețează cumva viața, dar... În concepția mea, artistul are și rolul de a pune accentul și pe niște lucruri mai puțin exploatate. Și, în același timp, mă inspir foarte mult și din literatură.

Actualitate.net: Și cum te inspiri din literatură? Dar ce citești?

Nicolae Romanițan: Diverse, dar în ultimul timp am citit mult science-fiction. Science-fiction mai vechi, ca să-mi dau seama câtă relevanță are cu ceea ce trăim. Am avut o perioadă în care am citit foarte mult realism magic, autori sud-americani. García Márquez, Jorge Luis Borges, sau Ernesto Sabato. Mi-a plăcut foarte, foarte mult. Dar acum citesc chestii mai lejere un pic, nicio poveste din asta mai obscură, de scriitori mai puțin cunoscuți, pentru că nu mai am timp să aprofundez. Și atunci citesc niște cărți mai lejere. Și reviste de science-fiction comuniste.

Citești și cumva îți rămâne ceva în viziune. De multe ori, după ce termin o lucrare îmi dau seama că are legătură cu ceva ce am citit mai recent. Adică cumva involuntar rămân cu informația stocată și creez poate și în urma a ceea ce am citit.

Actualitate.net: Ai 35 de ani și ești deja destul de apreciat pentru arta ta. Este interesant, pentru că, de cele mai multe ori, artiștilor le ia o viață să devină cunoscuți ...Sau post mortem ...

Nicolae Romanițan: Da, sunt artiști din istoria artei care poate au vândut o singură lucrare. Pentru unii dintre ei cred că nu s-au potrivit cu timpurile în care au trăit... Erau un pic înaintea timpului.

Actualitate.net: Un exemplu este da Vinci. Încă suntem fascinați de operele lui și de ceea ce putea el construi din nimic, până la urmă, raportat la vremurile în care a trăit.

Nicolae Romanițan: Da, și nici informația nu prea circula atunci.

Sunt și cazuri în care artiști foarte talentați nu au consecvența asta a muncii și se pierd. Sau alții, mai puțin talentați, care au o anumită rigoare. Lucrurile diferă de la fiecare la fiecare, în funcție de implicare.

Deci e relativ. Au fost cazuri să fie artiști foarte talentați, nativi mă refer, care nu au poate o consecvență a muncii și atunci se pierde cumva talentul.

Actualitate.net: Dar oare cum să se piardă talentul?

Nicolae Romanițan: Nu ai cum să pierzi ceva ce există în tine. Nu pierzi, dar nu reușești să te remarci, chiar dacă ești foarte talentat. Sau alții care sunt mai puțin talentați nativ, dar muncesc mult zilnic și atunci reușesc să se facă vizibili.

Actualitate.net: Dar cum ți se pare direcția în care evoluează arta? Crezi că este sugrumată de... mult comercial.

Nicolae Romanițan: Acum depinde de la artist la artist ce își propune să facă, dar eu sunt de concepția că trebuie să ne uităm mai mult la ce lucrăm în atelier și să nu ne comparăm între noi atât de mult. Sunt și foarte mulți artiști care, de exemplu, abia supraviețuiesc din ceea ce fac. Cumva trebuie să pui în balanță și libertatea pe care o ai și să te gândești că și asta costă.

Actualitate.net: Însă contează și faptul că ești liber.

Nicolae Romanițan: Și că poți să-ți organizezi tu timpul așa cum îți dorești. Adică și eu am încercat în ambele sensuri, până să mă decid pe o anumită direcție.

Și mie mi-era frică să renunț la job. Adică era unul dintre singurele joburi la care mă descurcam. Îmi dădeam seama că altceva nu știu să fac. Și era greu.

Înainte să găsesc jobul de la mozaic am mai încercat la câteva joburi de grafic designer.

Actualitate.net: Și nu?

Nicolae Romanițan: Și nu m-au primit. Mi-au dat un test din ăsta să fac sigle pentru anumite firme. Mi-au dat câteva date. Poate am făcut niște chestii prea poetice.

Arta e un pic mai sensibilă ca domeniu. E mai asemănătoare cu literatura, poate, sau cu muzica, să zic. E ceva ce nu trebuie neapărat în secunda doi să fie înțeleasă sau să aibă un impact social direct.

Actualitate.net: Ce artiști îți plac de la noi?

Nicolae Romanițan: Îmi plac, bineînțeles, artiștii cu care am crescut cumva la Cluj. Era o galerie, se numea Fabrica de Pensule în Cluj.

A pornit ca o chestie între artiști, între prieteni. Cumva în 2009 cred că a început, când am început și eu facultatea. Mergeam des să văd expozițiile acolo. Era foarte fain la noi. Dar cumva unii dintre ei au început să vândă afară, au apărut un fel de invidii și cumva în timp s-a destrămat.

Actualitate.net: Dar dacă ar fi să-mi dai niște nume de artiști din România care îți plac? Care nu fac neapărat ce faci tu.

Nicolae Romanițan: Este un pictor, Victor Man se cheamă, care îmi place extrem de mult. Tehnic vorbind, nu seamănă cu ce fac eu. Adică nu m-am inspirat de la el în mod direct. Dar îl admir foarte mult. Chiar acum o lună a avut o expoziție mare la Pinault Collection în Paris, la Bourse de Commerce. Am mers în Paris special ca să văd expoziția. Este expus în muzeu, alături de orice mari maeștri din istorie. Adică nu e nicio diferență. E un artist foarte special din România.

Adrian Ghenie, al doilea. Care e mult mai cunoscut prin cotele pe care le are, vinde foarte bine. Lumea mereu mă întreabă, între Victor Man și Ghenie, cine e cel mai bun. Și am zis că ambii sunt foarte buni. Ăsta e răspunsul pe care îl dau de obicei, că ambii sunt foarte buni, dar că unul seamănă cu un film european, cu Tarkovsky, să zicem, cu un regizor așa, mai de nișă, iar altul e blockbuster – Adrian Ghenie.

Dar ambii sunt foarte buni. Pot să admir ambele variante: și un film foarte bun american, blockbuster, și în același timp și un film european, care e mai misterios, pe care poate nu-l înțelegi din prima vizionare și nu are un impact imediat, dar e puternic.

Actualitate.net: Pentru tinerii care vor să facă pictură, de ce ar trebui să țină cont ca să poată reuși să devină relevanți?

Nicolae Romanițan: Cred că ar trebui, în primul rând, să aibă foarte multă reziliență. Asta e foarte importantă.

Am observat că, de obicei, au tendința asta, după prima expoziție, să creadă că gata, au dat lovitura cea mare. Dar nu e așa. Adică poți să ai o piesa care să fie extraordinară sau o expoziție extraordinară și apoi să nu mai fii plăcut. Adică să nu mai creezi... Asta mi s-a întâmplat și mie. Aveam așteptări foarte mari de la anumite expoziții și, poate, altele la care nu mă așteptam atât de mult au fost mai relevante ca feedback.

Actualitate.net: Dar crezi că există o formulă a succesului?

Nicolae Romanițan: Nu. Am citit interviuri cu diverși artiști contemporani care spun că există o rețetă a succesului. Doar își povesteau propria rețetă, dar cumva precizau și ei că nu funcționează pentru altcineva.

Actualitate.net: Și la tine cum a fost? Adică rețeta ta care a fost? Pentru că, până la urmă, tu ai reușit cumva să ieși în evidență prin operele tale. Ai ținut cont și de marketing?

Nicolae Romanițan: La partea de marketing nu m-am gândit niciodată. A venit din inerție, ca feedback la ceea ce făceam. Și atunci mi s-a confirmat că, da, poate fi relevant și valoros, dar nu am pornit cu gândul ăsta niciodată.

Actualitate.net: Cât de mare este concurența acum?

Nicolae Romanițan: E foarte mare, da. Dar nu e ca la o cursă în care aleargă amândoi pe aceeași pistă, cumva. Fiecare are drumul lui. Și își atrage oamenii lui și are experiențele lui.

Actualitate.net: Dar când ești un artist bun, ești căutat? Sau îi cauți tu? De exemplu, cum ajungi expus într-o galerie?

Nicolae Romanițan: Eu nu am scris... Personal, nu am scris niciodată e-mail-uri către galerii, nu am trimis portofolii. Au fost ca un feedback natural la ceea ce făceam.

Cred că e un domeniu în care încă se mai merge pe stilul ăsta vechi, din vorbă în vorbă. Încă funcționează în domeniul ăsta. Adică, de obicei, artiștii nu au neapărat mijloace de promovare foarte profi. Nu au LinkedIn etc.

Și eu postez pe Instagram. Dar, de obicei, postez lucrări pe care nu le mai am fizic. Și atunci le postez ca să existe, ca imagine.

Actualitate.net: Ce ai vrea să știe oamenii despre tine?

Nicolae Romanițan: Că exist cumva, că lucrez, că sunt în evoluție. Încerc să fac tot mai mult și mai bine ceea ce fac. În ultimii ani m-am concentrat doar pe asta, exclusiv. Și, în rest, cred că și lucrările ar trebui să vorbească de la sine. Nu am fost niciodată un adept al expozițiilor cu zece foi de text ca să înțelegi despre ce e vorba. Ai văzut și în expoziția de aici, nu era niciun text.