Motivul pentru care în România numele de familie este trecut înaintea PREnumelui
Ai completat vreodată un formular în România unde scria "Nume:... Prenume:..." și te-ai întrebat de ce e invers față de cum te prezinți firesc, adică „Ion Popescu” și nu „Popescu Ion”? Ei bine, această inversiune este mai veche decât pare și are câteva explicații care încep din istorie, continuă prin birocrație și se răspândesc prin obicei.

Originea istorică: cum a apărut ordinea "nume, prenume"
La final de secol XIX, România modernă introduce pentru prima dată ideea de "nume de familie" în mod oficial. Până atunci, oamenii aveau un singur nume (precum în sate: Gheorghe, Maria, Ilie etc.) sau erau identificați după tată (ex: Ion al lui Vasile).
Prin Legea numelui din 1895, toată lumea trebuia să aibă un prenume (nume de botez) și un nume de familie. Pentru evidențe clare, statul a pus accentul pe numele de familie ca fiind partea stabilă. Așa s-a ajuns ca, în registre, cataloage, fișe sau documente oficiale, numele de familie să fie scris primul.
Practic, dar contra firescului
De ce era practic? Pentru că era mai ușor să sortezi oamenii alfabetic. De exemplu, într-un catalog de liceu, e mai eficient să cauți pe cineva în funcție de Popescu, Ionescu, Vasilescu etc., nu în funcție de Ion, Maria sau Alin.
Problema este că, de-a lungul timpului, această ordine folosită în acte a devenit percepută ca fiind "corectă", deși nu este ordinea normală a limbii române.
Contradicția etimologică
Cuvântul prenume vine din franceză (prénom) și din latină (praenomen). Prefixul pre- înseamnă "înainte de". Deci prenumele este numele care vine înaintea numelui de familie, nu după el.
Influențe externe: Ungaria și URSS
România a fost influențată de vecini care folosesc invers numele. De exemplu:
- În Ungaria, ordinea este oficial "nume de familie + prenume": Petőfi Sándor (nu Sándor Petőfi).
- În URSS, documentele oficiale erau în formatul "nume, prenume, patronimic".
Aceste influențe au ajutat la răspândirea obiceiului și în România, mai ales în perioada comunistă, când formalismul birocratic era la apogeu.
Alte țări care fac la fel
România nu e singura țară care scrie numele invers în contexte oficiale:
- Ungaria: ordinea inversă este regula zilnică.
- China, Japonia, Coreea: numele de familie vine primul, conform tradiției.
- Rusia: în documente oficiale se pune numele de familie primul.
Dar în majoritatea țărilor europene, și în uzul firesc românesc, oamenii se prezintă în mod natural cu prenumele în față: Ion Popescu.
Concluzia: ce facem mai departe?
Ordinea "nume, prenume" a apărut din motive administrative, dar nu e regula naturală a limbii române. Prenumele trebuie să vină primul, așa cum spune sensul cuvântului.
Poate ar fi timpul să folosim "prenume, nume" nu doar în vorbire, ci și în formulare, cataloage și instituții.
Până atunci, data viitoare când vezi "Nume:... Prenume:...", amintește-ți că este o convenție veche, dar poate nu una logică sau corectă din punct de vedere lingvistic.