Misterul celor 130 de copii dispăruți din Hamelin. Povestea reală din spatele Fluierașului și legătura neașteptată cu Transilvania
Una dintre cele mai cunoscute povești ale copilăriei ascunde în spatele ei un mister vechi de peste șapte secole. Legenda Fluierașului din Hamelin vorbește despre un personaj straniu, îmbrăcat în haine viu colorate, care a eliberat un oraș german de șobolani și, după ce locuitorii au refuzat să-i plătească recompensa promisă, s-a întors și a luat cu el 130 de copii. Numai că povestea nu pare să fi apărut pur și simplu din imaginația unui scriitor. În centrul ei se află un episod pe care locuitorii orașului Hamelin l-au transmis timp de sute de ani: la 26 iunie 1284, 130 de copii sau tineri ar fi părăsit orașul și nu s-ar mai fi întors niciodată.
Nu știm nici astăzi ce s-a întâmplat cu ei. Mai mult, Muzeul din Hameln avertizează că nici măcar plecarea grupului în anul 1284 nu poate fi demonstrată cu certitudine pe baza unor documente contemporane evenimentului. Cele mai vechi mărturii concrete păstrate sunt ulterioare. Există însă suficiente urme istorice pentru ca povestea să fi provocat, de mai bine de trei secole, o dezbatere între cercetători.
26 iunie 1284: ziua în care 130 de copii ar fi dispărut
În centrul legendei se află o dată precisă: 26 iunie 1284, ziua Sfinților Ioan și Pavel.
O inscripție păstrată în tradiția orașului spune că, în acea zi, 130 de copii născuți în Hamelin au fost conduși de un fluieraș îmbrăcat în haine de diferite culori și au dispărut în apropierea unui loc numit „Koppen”, spre Calvarie.
Pe clădirea cunoscută astăzi drept „Casa Fluierașului”, de pe Osterstraße 28, a fost consemnată povestea. Inscripția precizează anul 1284, ziua de 26 iunie, numărul de 130 de copii și personajul îmbrăcat în haine colorate care i-ar fi condus spre dispariție. Clădirea a fost refăcută în stil renascentist în jurul anului 1600 de bogatul cetățean Hermann Arendes.
O altă inscripție, aflată pe clădirea registrului civil și datată aproximativ în perioada 1610-1617, vorbește, de asemenea, despre cei 130 de copii născuți în Hamelin care ar fi fost luați de un fluieraș în anul 1284.
Detaliul esențial este însă altul: în forma veche a poveștii, șobolanii nu reprezintă centrul evenimentului.
Povestea inițială pare să fi fost despre dispariția copiilor sau a tinerilor din Hamelin. Episodul exterminării șobolanilor a fost asociat ulterior cu această tradiție.
Un vitraliu pierdut ar putea fi cea mai veche urmă a misterului
Poate cea mai fascinantă piesă din întreaga poveste este una care nu mai există.
În Marktkirche din Hamelin s-ar fi aflat un vitraliu medieval asociat cu legenda. Muzeul orașului îl datează în jurul anului 1300 și îl prezintă drept cea mai veche sursă care ar putea avea legătură cu povestea Fluierașului. Dacă datarea este corectă, imaginea ar fi fost realizată la doar câteva decenii sau chiar mai puțin după presupusul eveniment din 1284.
Vitraliul nu a supraviețuit.
Mărturiile celor care l-au văzut descriau însă o imagine veche a unui bărbat îmbrăcat în haine colorate, înconjurat de un număr mare de copii.
Imaginea fusese reparată în 1572, în timpul primarului Poppendick, iar ulterior a dispărut. Muzeul din Hameln menționează anul 1660 în legătură cu dispariția vitraliului din biserică.
Din fericire, înainte ca vitraliul să dispară, cineva îl văzuse și îl copiase.
Un nobil a venit în Hamelin în 1592 ca să afle dacă povestea era adevărată
În 1592, Augustin von Mörsperg, baron și cavaler al Ordinului Sfântului Ioan, a ajuns în Hamelin.
Călătorea prin Europa și auzise despre lucrurile neobișnuite despre care se vorbea în acest oraș. A decis să cerceteze personal povestea.
Nu s-a mulțumit cu relatările oamenilor de pe stradă. Potrivit Muzeului din Hameln, Mörsperg a discutat cu reprezentanții orașului și cu clericii și a consultat inclusiv o carte a orașului.
A observat că legenda apărea peste tot: în imagini, în inscripțiile hanurilor, la primărie și în biserică. Cel mai mult l-a impresionat vitraliul din Marktkirche. A cerut să fie copiat.
Acuarela realizată atunci este considerată de muzeu cea mai veche reprezentare picturală păstrată a Fluierașului și, după dispariția vitraliului original, una dintre cele mai importante mărturii vizuale despre vechea tradiție a orașului.
În relatarea din 1592 apar deja șobolanii
Relatarea lui Mörsperg este importantă și din alt motiv. La sfârșitul secolului al XVI-lea, povestea copiilor dispăruți fusese deja combinată cu legenda exterminatorului de șobolani.
Versiunea pe care a consemnat-o este foarte apropiată de basmul cunoscut astăzi.
Un fluieraș îmbrăcat într-o haină viu colorată ar fi ajuns în Hamelin și, cântând, ar fi atras șobolanii și șoarecii din oraș. Animalele l-ar fi urmat până la râul Weser, unde s-ar fi înecat.
Pentru serviciul său, bărbatului i s-ar fi oferit însă mai puțin decât recompensa promisă. În relatarea lui Mörsperg apare suma de 30 de taleri de aur ca plată promisă.
Fluierașul ar fi plecat nemulțumit. Apoi s-a întors.
Era o zi de duminică, iar locuitorii se aflau la biserică. Bărbatul a început din nou să cânte, însă de această dată nu l-au mai urmat șobolanii. L-au urmat copiii. În total, 130.
Potrivit relatării consemnate în 1592, copiii au ieșit din toate străzile orașului și l-au urmat pe fluieraș în afara Hamelinului, până la un deal numit Calvarie. Dealul s-ar fi deschis, iar fluierașul și copiii ar fi intrat înăuntru.
Un singur copil ar fi rămas în urmă și nu ar fi putut explica ce se întâmplase. Mörsperg consemna că nimeni nu știa unde dispăruseră ceilalți.
El susținea că autoritățile și clericii orașului îi confirmaseră tradiția și că evenimentul era comemorat în registrele Hamelinului.
Frații Grimm transformă povestea într-o legendă cunoscută în întreaga lume
Mai bine de două secole după vizita lui Mörsperg, povestea avea să primească forma care a făcut-o celebră în întreaga lume.
În 1816, Jacob și Wilhelm Grimm au publicat-o în colecția „Deutsche Sagen” – „Legende germane” –, sub titlul „Copiii din Hamelin”.
Versiunea Fraților Grimm începe tot în anul 1284.
Un personaj straniu, purtând o haină în mai multe culori, ajunge în Hamelin și se prezintă drept exterminator de șobolani. Promite că va scăpa orașul de rozătoare în schimbul unei sume de bani.
Locuitorii acceptă.
Străinul își scoate fluierul și începe să cânte. Șobolanii și șoarecii ies din case și se strâng în jurul lui. Fluierașul îi conduce apoi spre râul Weser, iar rozătoarele intră în apă și se îneacă.
După ce scapă de infestare, oamenii din Hamelin își regretă însă promisiunea și refuză să-i achite recompensa.
Fluierașul pleacă furios.
Pe 26 iunie, revine.
De această dată apare îmbrăcat asemenea unui vânător, cu o expresie amenințătoare și cu o pălărie roșie neobișnuită. În timp ce adulții sunt la biserică, începe din nou să cânte pe străzi.
Din case ies băieți și fete cu vârste de peste patru ani. Printre ei s-ar fi aflat chiar și fiica adultă a primarului.
Copiii îl urmează prin poarta Ostertor și ajung la un munte. Acolo dispar în interiorul lui.
Versiunea Grimm adaugă însă câțiva supraviețuitori.
Doi copii ar fi rămas în urmă pentru că nu puteau ține pasul: unul era orb și nu putea arăta unde dispăruseră ceilalți, iar celălalt nu putea vorbi și nu putea povesti ce văzuse. Un alt băiat s-ar fi întors să-și ia haina și astfel ar fi scăpat.
Numărul celor dispăruți rămâne același: 130.
Strada pe care, potrivit legendei, muzica a fost interzisă
Povestea a rămas înscrisă inclusiv în geografia Hamelinului.
Bungelosenstraße este strada pe care, potrivit tradiției, Fluierașul i-ar fi condus pe copii spre ieșirea din oraș.
Frații Grimm consemnau că strada era cunoscută drept „Bungelose”, cu sensul de stradă fără tobă, fără sunet sau tăcută, deoarece acolo nu ar fi fost permisă muzica sau dansul.
Tradiția mergea atât de departe încât, atunci când o mireasă era condusă la biserică însoțită de muzicieni, aceștia trebuiau să înceteze să cânte în timp ce traversau strada.
Misterul ajunge până în Transilvania
În versiunea publicată de Frații Grimm apare și unul dintre cele mai surprinzătoare detalii ale legendei.
Muntele în care ar fi dispărut copiii era identificat drept Poppenberg, numit și Koppenberg. Acolo ar fi existat două pietre în formă de cruce.
Dar legenda nu se oprea aici.
Frații Grimm notează că exista și o tradiție potrivit căreia copiii ar fi intrat într-o peșteră și ar fi reapărut în Transilvania.
Afirmația nu reprezintă o dovadă că cei 130 de tineri din Hamelin au ajuns realmente în Transilvania. Este însă remarcabil că această destinație apare în tradiția consemnată în secolul al XIX-lea.
Iar una dintre teoriile istorice moderne privind misterul copiilor din Hamelin pornește tocmai de la o migrație spre est.
Dacă Fluierașul nu era un personaj supranatural, ci un recrutor?
Muzeul din Hameln prezintă mai multe încercări de a explica istoric legenda. Cercetarea sistematică a poveștii a început încă din secolul al XVII-lea.
În 1654, fostul rector din Hamelin, Samuel Erich, a publicat „Exodus Hamelensis”. El considera povestea adevărată și interpreta Fluierașul drept o manifestare a diavolului.
Cartea a cunoscut mai multe ediții și a fost tradusă inclusiv în latină și neerlandeză.
La scurt timp, consilierul din Hamelin Sebastian Spilcker a realizat o analiză critică prin care încerca să demonstreze că povestea era doar o fabulă. Muzeul îl consideră unul dintre primii cercetători ai legendei.
În 1659, profesorul neerlandez Martin Schoock a publicat „Fabula Hamelensis”, ca răspuns la lucrarea lui Erich. Muzeul din Hameln plasează aici începutul căutării sistematice a unui nucleu istoric real al poveștii.
Dintre toate explicațiile propuse ulterior, muzeul consideră în prezent că teoria migrației sau colonizării este cea mai plauzibilă.
Potrivit acesteia, Fluierașul nu ar fi fost un vrăjitor.
Ar fi fost un recrutor.
În Evul Mediu, astfel de oameni recrutau tineri pentru întemeierea unor noi așezări în teritoriile din est. Cei numiți în legendă „copiii Hamelinului” ar fi putut fi, în realitate, tineri ai orașului care au acceptat să plece și care nu s-au mai întors niciodată.
Cercetătorul german al numelor Jürgen Udolph a identificat asemănări și corespondențe între nume de localități din zona Hamelinului și unele din Uckermark, Prignitz și Pomerania, elemente folosite în susținerea ipotezei unei deplasări spre est.
Muzeul subliniază însă că nu există consens asupra destinației exacte și nici asupra circumstanțelor în care presupusul grup ar fi plecat.
Au murit într-o epidemie?
O altă explicație propusă este boala. Potrivit prezentării Muzeului Hameln, Richard Salinger a susținut ipoteza potrivit căreia 130 de copii ar fi murit în urma unei epidemii și ar fi fost îngropați în afara porților orașului.
Problema este cronologia. Marea epidemie de ciumă care a devastat Europa s-a produs în secolul al XIV-lea, în timp ce legenda fixează dispariția în 1284. Muzeul menționează și lepra printre bolile propuse drept explicație, într-o variantă în care tinerii bolnavi ar fi fost obligați sau determinați să părăsească orașul.
Nici această ipoteză nu a putut fi demonstrată.
Dansul care i-ar fi scos din oraș
Există și o teorie mult mai stranie: choreomania, cunoscută și drept „mania dansului”.
În Evul Mediu sunt cunoscute manifestări colective în care grupuri de oameni dansau timp îndelungat, uneori într-o stare asemănătoare transei.
Muzeul Hameln amintește că în jurul zilei de 24 iunie, de Sfântul Ioan, aveau loc mari sărbători populare medievale însoțite de muzică și dans.
Data este foarte apropiată de 26 iunie, ziua tradițională a dispariției copiilor.
De aici a apărut ipoteza că un muzician îmbrăcat colorat ar fi putut conduce un grup de tineri, aflați într-o stare de exaltare colectivă, în afara orașului.
Dar teoria explică cel mult plecarea. Nu explică de ce grupul nu s-ar mai fi întors.
O catastrofă sau chiar o crimă?
Pentru această problemă a apărut o altă categorie de teorii.
Copiii sau tinerii ar fi putut părăsi orașul dintr-un motiv oarecare și apoi să fie surprinși de o catastrofă.
O alunecare de teren, o prăbușire de stânci sau un alt accident ar putea explica dispariția întregului grup. Muzeul menționează, între ipotezele formulate de-a lungul timpului, chiar și posibilitatea unei crime.
Niciuna dintre aceste variante nu a produs însă dovezi suficiente.
A fost vorba despre o bătălie?
Una dintre primele explicații istorice importante a fost legată de Bătălia de la Sedemünde.
În 1749, Christoph Friedrich Fein a crezut că descoperise pe o piatră memorială o referire la anul 1259 și a asociat-o cu conflictul în care locuitorii Hamelinului au încercat să se opună trecerii orașului sub autoritatea episcopului de Minden.
Numai că bătălia este documentată la 28 iulie 1260.
Prin urmare, nu corespunde datei de 26 iunie 1284 din tradiția Fluierașului.
Cu toate acestea, în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, teoria bătăliei a devenit una dintre explicațiile preferate ale misterului.
Și dacă în 1284 nu a dispărut nimeni?
Aceasta este întrebarea care schimbă complet perspectiva asupra poveștii.
Muzeul din Hameln precizează foarte clar că evenimentele relatate de legendă nu sunt garantate istoric. Textele folosite drept dovezi provin din perioade ulterioare presupusei dispariții.
Primele dovezi concrete despre „exodul copiilor” apar abia la începutul secolului al XVI-lea, deși tradiția ar putea fi mult mai veche, iar vitraliul pierdut din Marktkirche ar putea împinge originea poveștii până în jurul anului 1300.
Cu alte cuvinte, nu există un registru păstrat din 26 iunie 1284 care să consemneze dispariția a 130 de copii.
Există însă ceva aproape la fel de intrigant: timp de sute de ani, oamenii din Hamelin au fost convinși că orașului lor i se întâmplase ceva extraordinar.
Au gravat povestea pe case.
Au reprezentat-o în biserică.
Au păstrat-o în versuri.
Au asociat-o cu o anumită stradă și cu un anumit munte.
Un călător venit în oraș în 1592 a găsit povestea cunoscută de autorități, de clerici și de locuitori și reprezentată în mai multe locuri.
Iar Frații Grimm consemnau că locuitorii ar fi ajuns să dateze anumite însemnări după anul și ziua pierderii copiilor.
Astăzi, chiar Muzeul Hameln spune că teoria emigrării spre est rămâne cea mai puțin controversată dintre explicațiile propuse. Dar nu știm unde ar fi ajuns grupul, cine l-ar fi condus sau dacă numărul de 130 este real.
Și rămâne deschisă inclusiv întrebarea fundamentală: a părăsit cu adevărat cineva Hamelinul în 1284? La mai bine de 740 de ani de la data înscrisă în legendă, răspunsul nu a fost găsit.
