În ce condiții riscă închisoarea Monica Odagiu, după ce a lovit mortal un bărbat în Capitală
Avocatul Adrian Cuculis a oferit explicații în cazul accidentului rutier în care a fost implicată Monica Odagiu (27 de ani). Duminică, 9 aprilie, actrița a lovit cu mașina personală un bărbat în zona Sălii Palatului. Victima a murit la scurt timp, chiar la fața locului. În ce condiții riscă închisoarea Monica Odagiu explică tocmai Adrian Cuculis.
Monica Odagiu a lovit din plin un bărbat, în vârstă de 33 de ani, pe strada Știrbei Vodă din apropierea Sălii Palatului. Victima a murit după câteva minute, deși s-au încercat metodele de resuscitare.
La fața locului au ajuns și autoritățile, care au testat-o pe actriță pentru consum de droguri și alcool, după care au dus-o la INML. Potrivit declarațiilor Monicăi Odagiu, bărbatul s-a aruncat în fața mașinii sale și nu a mai putut opri în siguranță. Declarațiile actriței le puteți citi într-un articol anterior.
Din păcate: Tragedie după tragedie. A murit tatăl actrițelor Ana și Monica Odagiu: „Stelele care s-au dus pe un alt cer”
Avocatul Adrian Cuculis, declarații despre accidentul în care Monica Odagiu a fost implicată
Monica Odagiu este cercetată în cazul accidentului în care a fost implicată, după ce a lovit un bărbat cu mașina în Capitală, iar victima a decedat. Avocatul Cuculis a explicat în ce condiții va putea face închisoare Monica Odagiu, dacă se va constata că a avut viteză în momentul impactului.
„Este clar că tu trebuie să frânezi în momentul în care te apropii de o intersecție și de trecere de pietoni, iar dacă rula cu o viteză mai mare decât viteza legală, bineînțeles că și încadrarea o să fie alta și o să vorbim de pedeapsă de la unu până la cinci ani. Sau se poate schimba de la doi până la șapte ani.
Avem două chestiuni aici: trecerea de pietoni care era în proximitatea locului unde s-a produs accidentul și stația de mijloc de transport în comun. Ambele situații impun o conduită prudentă și preventivă a conducătorului auto.
Fiecare kilometru în plus, chiar și un kilometru, câteodată, îți schimbă încadrarea faptei, de la ucidere din culpă în formă simplă - la ucidere din culpă prin încălcarea unor reguli de circulație și, implicit, și pedeapsa crește odată cu schimbarea acestei încadrări.”, a spus avocatul Adrian Cuculis, luni, la Antena 3 CNN.
Monica Odagiu, sfâșiată de durere după ce accidentul în care un bărbat a murit
Monica Odagiu a fost vizibil dărâmată în urma accidentului în care un bărbat și-a pierdut viața. Actrița este traumatizată după nefericitul eveniment, după cum a declarat și pe pagina de Facebook, la audieri, dar și la fața locului, imediat după ce bărbatul a murit chiar sub ochii ei.
Monica Odagiu se afla singură în mașină, în momentul accidentului. Din păcate, ea nu a mai putut frâna pentru a evita tragedia și l-a lovit din plin pe bărbatul de 33 de ani, despre care a spus că s-a aruncat în fața mașinii. De altfel, potrivit informațiilor date de autorități, victima ar fi consumat băuturi alcoolice și se afla în stare de ebrietate.
În momentul de față, polițiștii iau în considerare toate probele, mai ales că nu se explică motivul pentru care bărbatul mort în accidentul produs de Monica Odagiu s-a aruncat brusc în fața mașinii, de parcă premeditase momentul.
Monica Odagiu, celebră după relația cu Dan Bittman, solistul de la Holograf
În vârstă de 27 de ani, actrița Monica Odagiu a devenit cunoscută în urmă cu câțiva ani, după ce a început o relație de iubire cu Dan Bittman (61 de ani), mare crai al României.
Din păcate, relația celor doi nu a durat mai mult de un an, căci diferența de vârstă de 33 de ani și-a spus cuvântul. Monica și Dan Bittman au rămas prieteni, chiar dacă s-au despărțit.
Actrița a fost atrasă de muzică și actorie încă de când era copil, astfel că a studiat UNATC, după care a început să joace în diferite filme și seriale, cel mai celebru fiind „Pariu cu viața”, făcând parte și din trupa „Lala Band”.
Monica Odagiu a făcut parte și din proiectele „Asia Express” și „Te cunosc de undeva”, unde a fost concurentă. Ea a făcut echipă cu sora ei, Ana Odagiu, și ea actriță și cântăreață.
În prezent, actrița joacă în piesele de teatru „Te despart de nu te vezi”, „Totul sau nimic”, „Iubirea e un lucru foarte mare” și „O noapte furtunoasă”.