Gigi Becali și Claudiu Târziu se vor prăbuși fără George Simion. Un celebru analist politic anunță „asul din mânecă” al liderului AUR

6 minute
Publicat:
Actualizat:
Autor: Larisa Ciută

În contextul precampaniei electorale, scena politică suveranistă se confruntă cu tensiuni și reconfigurări. George Simion a rămas candidatul principal al acestei aripi, însă Gigi Becali, un fost membru AUR, a anunțat că va înființa un nou partid. Acesta susține că formațiunea sa va include doar „oameni valoroși”, sugerând astfel o delimitare clară față de actuala conducere a Alianței pentru Unirea Românilor.

Imagine articol

Becali a afirmat că în AUR există doar „șase oameni de valoare”, care ar urma să plece și să i se alăture în noul proiect politic, motivul principal fiind respectul acestora pentru Claudiu Târziu. „Denumirea o vor pune oamenii pe care îi voi convoca eu”, a declarat Becali, subliniind că viitoarea formațiune va fi construită pe criterii proprii.

Cum influențează noua formațiune candidatura lui George Simion

Despre posibilele efecte ale acestei mișcări asupra lui George Simion și a viitorului AUR a vorbit analistul politic Radu Delicote, specialist în campanii electorale și profesor asociat la SNSPA. Acesta consideră că, pe termen scurt, liderul AUR nu este într-un pericol real, având în vedere vizibilitatea sa superioară atât în agenda publică, cât și în mediul online.

Radu Delicote a explicat că George Simion beneficiază de o expunere constantă în spațiul virtual, un aspect esențial în mobilizarea electoratului. Pe de altă parte, Gigi Becali și Claudiu Târziu nu au aceeași influență digitală, ceea ce face ca impactul lor să fie mai redus în comparație cu liderul AUR.

„Poate pe termen lung, da. Nu știm, dar, pe termen scurt, nu cred. Pentru că cel puțin la nivel de comunicare, în momentul de față, George Simion este mult mai eficient decât Claudiu Târziu și decât Gigi Becali, din simplul motiv că Simion este mai prezent în structura de partid și este mai prezent inclusiv în mediul online. Deci, astăzi, Simion, comparativ cu ceilalți doi, domină mult mai bine agenda în online”, a declarat analistul politic Radu Delicote pentru ziare.com.

Fragmentarea suveraniștilor în prag de alegeri

Un alt aspect important este componenta emoțională a alegerilor prezidențiale. Analistul politic a precizat că acest tip de scrutin depinde în mare măsură de conexiunea pe care candidații o stabilesc cu electoratul. În acest sens, George Simion se află într-o poziție avantajoasă, fiind capabil să mobilizeze un segment important de votanți.

„La nivel emoțional, pentru că votul este unul pur emoțional pentru prezidențiale, are de câștigat. Pe termen lung, vom vedea dacă noua construcție politică va afecta sau nu partidul AUR așa cum îl știm noi astăzi”, a explicat Delicote.

Deși în acest moment poziția lui Simion pare solidă, viitorul suveranismului politic din România ar putea fi influențat de evoluția acestei noi formațiuni. Dacă noul proiect politic inițiat de Gigi Becali va atrage o parte semnificativă a electoratului AUR, impactul asupra lui Simion și a partidului său ar putea deveni vizibil după alegerile prezidențiale.

Partidul AUR, format de George Simion și Claudiu Târziu

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a fost înființată oficial pe 19 septembrie 2019. De Ziua Marii Uniri, pe 1 decembrie 2019, liderul partidului, George Simion, a declarat că printre obiectivele AUR se numără participarea la alegerile locale și parlamentare din 2020.

Înainte de crearea partidului, Simion milita pentru unificarea României cu Republica Moldova. Claudiu Târziu, copreședinte al AUR alături de Simion până la 27 martie 2022, a fost activ în Coaliția pentru Familie, care a susținut fără succes modificarea Constituției pentru a interzice căsătoriile între persoane de același sex printr-un referendum în 2018.

Pe 26 iunie 2020, AUR a criticat lipsa de implicare a autorităților române față de drepturile minorităților românești din Serbia și a promis sprijinul partidului pentru aceste minorități după intrarea sa în Parlamentul României.

Două zile mai târziu, AUR a condamnat comemorarea a 80 de ani de la anexarea Basarabiei, Bucovinei de Nord și Ținutului Herța de către Uniunea Sovietică, afirmând că „redobândirea statului este o obligație”.

Până în iulie 2020, AUR avea 22 de filiale în Europa și America de Nord, prima fiind înființată la Wolverhampton, în Marea Britanie. De asemenea, AUR a fost singurul partid din România care a exprimat susținere pentru Donald Trump în alegerile prezidențiale din 2020 din Statele Unite.

Urmărește-ne pe Google News

Google News Google News
Ne găsești și aici: Google Play App Store Facebook

Mai multe pentru tine

🪙 Curs valutar BNR
  • EUR 4.98
  • USD 4.59
  • CHF 5.21
  • GBP 5.94
  • BGN 2.54
  • RUB 0.05
  • MDL 0.25
🌡️ Vremea în România
  • Bucuresti 14°C icon
  • Cluj-Napoca 13°C icon
  • Constanta 11°C icon
  • Iasi 16°C icon
  • Brasov 14°C icon
  • Timisoara 17°C icon
  • Craiova 14°C icon