De la dormitul în barăci la funcția de viceprimar. Cum a reușit o româncă de etnie romă să ajungă în politică, deși era săracă lipită

A plecat din România cu un copil mic în brațe și fără nicio siguranță pentru ziua de mâine. A trăit în barăci, a fost alungată din oraș în oraș și a luat-o de la zero de nenumărate ori. Astăzi, Liliana Hristache este viceprimar în Montreuil, lângă Paris, și luptă pentru cei care trec prin aceleași greutăți pe care ea le-a cunoscut cândva.

Povestea Lilianei Hristache nu începe în sălile unei primării și nici în birouri elegante. Începe în România, într-o realitate dură, unde, la doar 14 ani, viața i-a fost deja decisă de alții. A fost căsătorită împotriva voinței ei, într-un context care, pentru multe fete de etnie romă, părea inevitabil. Dar pentru ea, acel moment nu a fost un final, ci începutul unei rupturi de tot ce însemna destin impus.

Ani mai târziu, împreună cu soțul și copilul lor, a luat decizia de a pleca în Franța. Nu știa exact ce o așteaptă acolo, dar știa sigur ce lasă în urmă. Era anul 2004 când a ajuns în Saint-Denis, într-o periferie unde speranța nu era ceva vizibil la prima vedere. Primele luni au fost o luptă continuă pentru supraviețuire.

A locuit în așezări improvizate, în locuri pe care francezii le numesc „bidonville” – spații neautorizate, fără condiții minime de trai. Barăci construite din bucăți de lemn, materiale recuperate de pe stradă, fără apă curentă sau siguranță. Pentru cineva venit cu un copil mic, fiecare zi era o provocare.

Nu avea un plan clar. Nu avea sprijin. Doar dorința de a ieși din acea situație. A început cu ce a putut: aduna lucruri de pe stradă, vindea flori, improviza. Învăța din mers, copiind ce făceau ceilalți din jurul ei, construind, la propriu, o viață din nimic.

Dar greul nu s-a oprit acolo. Au urmat ani în care a fost evacuată, mutată, supravegheată. Momente în care a trebuit să plece dintr-un loc în altul cu copilul în brațe, fără să știe unde va ajunge a doua zi. A existat chiar și o întoarcere în România, o încercare de a o lua de la capăt acasă. Nu a funcționat. Simțea că drumul ei nu mai este acolo.

S-a întors în Franța, iar de data aceasta lucrurile au început, încet, să se schimbe.

Un punct de cotitură a fost momentul în care a intrat în contact cu o asociație care sprijinea familiile vulnerabile. Acolo nu doar că a găsit ajutor pentru copilul ei, ci și o direcție. A început să se implice ca voluntar, să însoțească oameni la spital, să ajute femei însărcinate, să faciliteze accesul la servicii medicale și educație.

Din experiența personală s-a născut o motivație puternică. Știa exact prin ce trec oamenii pe care îi ajuta. Nu vorbea din cărți, ci din viață. Pas cu pas, a devenit un sprijin real pentru comunitate.

Mai târziu, Liliana Hristache a decis să meargă și mai departe. A fondat propria asociație, dedicată romilor români din Franța. Nu era vorba doar despre ajutor punctual, ci despre integrare, despre șanse reale, despre demnitate. Își dorea ca alții să nu mai fie nevoiți să treacă prin ce a trăit ea.

Momentul care i-a schimbat complet traseul a venit în Montreuil, un oraș din apropierea Parisului, cunoscut pentru diversitatea sa. Acolo a întâlnit oameni care au crezut în ea și în capacitatea ei de a face mai mult. Printre ei, o femeie cu influență în administrația locală, care a susținut proiecte pentru familiile din așezările informale.

Liliana nu s-a mulțumit doar să fie prezentă. A început să organizeze, să mobilizeze, să pună presiune pe autorități. Timp de luni întregi, a stat în fața primăriei alături de alte familii, cerând soluții reale. Atunci a înțeles că, pentru a schimba lucrurile cu adevărat, trebuie să fie parte din decizie.

Așa a ajuns în politică.

În 2020, a candidat pe lista ecologiștilor și a devenit viceprimar. Pentru mulți, era o poveste incredibilă: o femeie care trăise în barăci ajungea să ia decizii pentru un oraș de peste 100.000 de locuitori.

Dar pentru ea, era doar continuarea luptei.

Astăzi, Liliana Hristache se află la al doilea mandat. Se ocupă de integrarea comunităților vulnerabile, de accesul la locuințe, educație și servicii sociale. Cunoaște fiecare poveste pentru că, într-un fel, este și povestea ei.

Nu vorbește despre succes în termeni mari. Vorbește despre copii care merg la școală, despre familii care au, în sfârșit, un acoperiș stabil, despre oameni care nu mai sunt nevoiți să trăiască la marginea societății.

În viața personală, sprijinul familiei a rămas esențial. Soțul ei a fost alături de ea încă de la început, iar după realegere a transmis un mesaj simplu, dar puternic: că ceea ce a realizat nu este doar o victorie personală, ci un moment important pentru întreaga comunitate.

Drumul Lilianei Hristache nu este unul obișnuit și tocmai de aceea atrage atenția. Nu este o poveste despre noroc, ci despre rezistență. Despre alegeri făcute în momente grele și despre capacitatea de a merge mai departe atunci când totul pare blocat.

În Montreuil, când vorbește despre integrare și drepturi, Liliana Hristache nu o face dintr-o poziție distantă. O face ca cineva care a trăit fiecare etapă. Iar asta schimbă totul.