Jurnalul de front al unui căpitan român care a luptat la Stalingrad, făcut public după mai bine de 80 de ani: „Voi sunteți eroi ai neamului!”
Un document de familie, păstrat timp de peste opt decenii, a fost prezentat pe Reddit de nepotul unui căpitan român care a participat la bătălia de la Stalingrad, una dintre cele mai sângeroase confruntări ale celui de-Al Doilea Război Mondial. Este vorba despre o pagină din jurnalul de front al căpitanului Ioan Gavrilescu, rescrisă chiar de acesta la mașina de scris și rămasă nepublicată, potrivit autorului postării. Textul este un omagiu emoționant adus militarilor pe care i-a comandat și care au luptat alături de el în condiții dramatice.
Jurnalul nepublicat al unui căpitan român, prezentat pe Reddit de nepotul său
O postare apărută pe platforma Reddit a adus în atenția publicului o mărturie despre participarea militarilor români la bătălia de la Stalingrad.
„Jurnal de front al bunicului meu, căpitan Gavrilescu Ioan, rescris de el la mașina de scris, nepublicat (despre lupta de la Stalingrad)”, este mesajul prin care utilizatorul a prezentat documentul.
Fotografia arată o pagină dactilografiată, cu numeroase intervenții manuscrise, cuvinte tăiate și formulări modificate.
Titlul, scris cu majuscule, este „VOUĂ MĂ ÎNCHIN!!!”.
Din text reiese că Ioan Gavrilescu a comandat militari din Grupul 20 Cercetare, o unitate de cavalerie care a ajuns în apropierea Stalingradului în septembrie 1942.
Căpitanul menționează date, locuri și efective militare, dar mai ales vorbește despre legătura dintre comandant și oamenii săi, pe care îi numește „eroi ai neamului”.
„Vouă mă închin cu tot sufletul!” Ce a scris căpitanul Ioan Gavrilescu
Textul documentului, transcris cu diacritice, este următorul:
„VOUĂ MĂ ÎNCHIN!!!”
„Vouă mă închin cu tot sufletul! Vouă, escadronului meu de 408 Călărași – «Eroi» și 430 de cai (Grupul 20 Cercetare) – care, brusc, s-a înființat la Tighina la 20 Martie 1942 și a descălecat la porțile Stalingradului, la 9 Septembrie 1942, ora 12, (Suburbia Pescianka), – călăreți și cai – formând un tot – un trup și un spirit – luptând cu supremul devotament și cu elanul uraganului, ultimii 72 călăreți – eroi – cu mine și sub comanda mea, fiind înghițiți de Stalingradul în flăcări, în noaptea de 25/26 Ianuarie 1943, ora 3 dimineața.
Din acel moment Grupul 20 C. a încetat să mai existe, pentru Basarabia și Bucovina, pentru România!
Voi sunteți eroi ai neamului!
Comandantul vostru care v-a iubit din tot sufletul și care nu vă va uita în veci dedică aceste rânduri.
Căpitan Gavrilescu Ioan”
Ce povestește, de fapt, căpitanul român în documentul păstrat de familie
Documentul pare să fie un omagiu adus de căpitanul Ioan Gavrilescu militarilor din unitatea pe care a comandat-o în timpul bătăliei de la Stalingrad. Unele formulări sunt greu de descifrat din cauza corecturilor făcute de mână peste textul dactilografiat.
În pasajul referitor la „ultimii 72 călăreți”, cifra nu este perfect lizibilă, dar autorul pare să se refere la militarii rămași din escadron, care au luptat alături de el în ultimele zile ale confruntării.
Expresia „cu mine și sub comanda mea” pare să fie rezultatul unei modificări manuscrise a formulării inițiale.
De asemenea, în propoziția „Voi sunteți eroi ai neamului”, un cuvânt a fost tăiat și înlocuit, probabil pentru a accentua caracterul omagial al mesajului.
Când scrie că Grupul 20 Cercetare „a încetat să mai existe”, căpitanul sugerează distrugerea unității ca formațiune de luptă, fără ca acest lucru să însemne neapărat că toți militarii au murit.
Ultimele rânduri, în care comandantul afirmă că nu îi va uita niciodată, arată că textul a fost conceput ca o dedicație pentru camarazii săi, dar și ca o mărturie despre experiența unității la Stalingrad.
Dincolo de formulările militare, documentul transmite și dimensiunea umană a războiului. Căpitanul vorbește despre oameni și cai ca despre un singur trup, unit prin experiențele trăite pe front.
Un detaliu important este menționarea nopții de 25 spre 26 ianuarie 1943, când, potrivit relatării sale, unitatea a încetat să mai existe. Momentul se înscrie în ultimele zile ale bătăliei de la Stalingrad, când forțele Axei încercuite de Armata Roșie se aflau într-o situație disperată.
Ce s-a întâmplat cu armata română la Stalingrad
Bătălia de la Stalingrad, desfășurată între iulie 1942 și februarie 1943, a reprezentat unul dintre momentele decisive ale celui de-Al Doilea Război Mondial.
România, aliată atunci cu Germania nazistă, a participat la campania militară împotriva Uniunii Sovietice cu efective importante. Armatele a 3-a și a 4-a române au fost dispuse pe flancurile forțelor germane care luptau pentru cucerirea orașului Stalingrad, oraș din Uniunea Sovietică, numit astăzi Volgograd, în Rusia.
În noiembrie 1942, Armata Roșie a declanșat Operațiunea Uranus, o ofensivă de amploare care a lovit inclusiv sectoarele apărate de trupele române. Frontul a fost străpuns, iar Armata a 6-a germană și alte unități aliate au fost încercuite.
Pierderile românești au fost uriașe, zeci de mii de militari fiind uciși, răniți, dați dispăruți sau luați prizonieri.
Luptele au continuat în condiții extreme, cu temperaturi foarte scăzute, lipsă de hrană, muniție și echipamente medicale. În interiorul încercuirii, militarii au fost nevoiți să reziste în fața atacurilor sovietice, în timp ce posibilitățile de aprovizionare și evacuare deveneau tot mai reduse.
La 2 februarie 1943, ultimele forțe germane organizate din Stalingrad au capitulat. Victoria sovietică a schimbat decisiv cursul războiului pe Frontul de Est.
Un document care ar putea contribui la reconstituirea istoriei unei unități românești
Mărturia căpitanului Ioan Gavrilescu conține câteva repere care ar putea permite o cercetare istorică mai aprofundată: constituirea unității la Tighina, la 20 martie 1942, sosirea în suburbia Pescianka, la 9 septembrie 1942, și dispariția Grupului 20 Cercetare ca formațiune de luptă, în ianuarie 1943.
Aceste informații provin din documentul prezentat pe Reddit și ar trebui confruntate cu arhivele militare pentru a stabili traseul exact al unității, efectivele și împrejurările ultimelor lupte.
Nu este precizată data la care căpitanul a rescris jurnalul la mașina de scris. De asemenea, fotografia publicată nu permite stabilirea cu certitudine a tuturor corecturilor manuscrise.
Unul dintre cele mai puternice pasaje rămâne cel în care ofițerul se adresează direct camarazilor săi, nu printr-un raport militar, ci printr-o declarație de recunoștință.
„Comandantul vostru care v-a iubit din tot sufletul și care nu vă va uita în veci”, scrie Ioan Gavrilescu.
La mai bine de 80 de ani de la bătălia de la Stalingrad, pagina păstrată de familia căpitanului a ajuns în spațiul public prin intermediul nepotului său și arată o mărturie personală despre militarii români care au luptat pe Frontul de Est.
