Cristian Tudor Popescu, despre motivul real pentru care România nu se află la summitul de la Paris: „E vorba de războiul Americii lui Trump împotriva Uniunii Europene”
Cristian Tudor Popescu a explicat, în ascensiunea sa, motivele reale pentru care România nu a fost invitată la masa discuțiilor la summitul de la Paris, Franța. Cele mai importante și principale țări au fost invitate la această discuție convocată de Macron, însă țara noastră pare să nu fie chiar în centrul de interes. CTP are și o explicație pentru absența României de la summitul de la Paris.

Este urgentă prezența liderilor mai multor țări europene la summitul convocat de Macron, dar nu este ceva îngrijorător, susține ministrul de externe al Franței, asta pentru a nu stârni panică. Cu toate astea, România a lipsit, țara noastră nefiind invitată la acest summit în care se discută despre soarta Europei, dar și războiul din Ucraina.
Nu este clar motivul pentru care România nu este prezentă la summitul din Franța, însă Cristian Tudor Popescu a lansat o teorie pe Facebook.
Cristian Tudor Popescu: „Este România o țară invitabilă?”
„De ce nu suntem la Paris „România a fost sărită la Paris”, aud în stânga și în dreapta. „Iar suntem ținuți la colț”. Se evocă ajutoarele pe care le-am dat Ucrainei, sistemul de apărare Patriot pe care i l-am cedat, granița lungă pe care o avem cu ea, dreptul nostru de a participa la reconstrucția de după război.
Argumentele sunt corecte, dar nu se ține seama de un lucru: prima țară neinvitată este Ucraina. Pentru că acum, la Paris, nu e vorba de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. E vorba de războiul Americii lui Trump împotriva Uniunii Europene, război declarat prin cuvântarea vicepreședintelui Vance.
„Cel mai mare dușman al Europei nu e Rusia, e în interiorul ei”, a zis cauboiul călare pe măgar, adică guvernul social-democratului Scholz din Germania e mai periculos pentru Europa decât Putin!
Iar valorile democrației sunt apărate dacă în Germania vor guverna neonaziștii AfD și în România naționaliștii-extremiști antieuropeni.
Cu un președinte provizoriu, cu un guvern care se poate rupe în orice moment, cu cel mai important general al Armatei aflat sub cercetare penală, cu candidatul preferat al Kremlinului pretinzând că primește rapoarte de la serviciile secrete și nefiind întrebat nimic de niciun organ, cu o influență a Rusiei, aliatul antieuropean ad-hoc al lui Trump, puternică și penetrantă, este România o țară invitabilă?
Ehei, alta ar fi fost situația dacă era cg președinte... Omul lui Dumnezeu ar fi știut „să nu stea în genunchi”, să își folosească piciorul ca „să pună piciorul în prag” și mâna ca „să dea cu pumnul în masă”, una peste alta, ce să mai, ca „să dea cu ei de pământ”, ca la judo...”, a scris Cristian Tudor Popescu pe Facebook desper situația în care se află România în acest moment.