Korodi Attila, fost ministru al Mediului, îl acuză pe Traian Băsescu de amenințări și presiuni în dosarul Roșia Montană: „O mașinărie uriașă”

6 min pt. citire
publicat
Adaugă Actualitate.net la sursele preferate în Google

Fostul ministru al Mediului, Korodi Attila, îl acuză pe Traian Băsescu că a exercitat presiuni asupra sa pentru proiectul minier de la Roșia Montană și că l-a amenințat personal în perioada în care se opunea continuării procedurilor de autorizare. Mărturia, publicată pe Facebook după victoria definitivă a României în arbitrajul cu Gabriel Resources, descrie procese, presupuse tentative de intimidare și teama că familia sa ar fi putut suporta consecințele financiare ale acestei confruntări. Pe 13 noiembrie 2026, cererea de anulare a hotărârii favorabile României a fost respinsă, iar statul nu datorează despăgubirile de aproximativ 6,5 miliarde de dolari solicitate de investitori.

Korodi Attila și Traian Băsescu
Korodi Attila și Traian Băsescu
„Douăzeci și unu de ani în lupta pentru Roșia Montană” este titlul sub care Korodi Attila își prezintă experiența. Fostul ministru își începe relatarea în 2005, când era secretar de stat în Ministerul Mediului, și o încheie cu decizia care a menținut victoria obținută de România în martie 2024.
„Acum suntem la mijlocul lunii noiembrie 2026 și, în sfârșit, pot spune cu certitudine: s-a terminat! S-a terminat!!!”, scrie acesta.

Postarea realizată pe social media de către fostul ministru al Mediului conține acuzații explicite la adresa fostului președinte Traian Băsescu. Korodi Attila vorbește despre presiuni politice, despre un presupus sabotaj legat de participarea României la Expoziția Mondială de la Zaragoza și despre amenințări pe care susține că le-a primit la Palatul Cotroceni.

Korodi Attila: „A început presiunea politică, al cărei actor principal a fost președintele Traian Băsescu”

Potrivit fostului ministru, confruntarea s-a intensificat în mandatul din 2007–2008, după ce a suspendat procedura de autorizare a proiectului minier. El explică decizia prin problemele juridice ale documentației urbanistice.

„În urma unei analize juridice aprofundate, am suspendat întreaga procedură de autorizare. Procedura nu avea temei legal, deoarece o hotărâre judecătorească anulase planul de urbanism zonal al investiției. Și astăzi cred că aș lua aceeași decizie, pentru că asta impuneau legea și bunul-simț.”

Korodi afirmă că, din acel moment, opoziția față de proiect a avut consecințe personale. Potrivit mărturiei sale, această hotărâre a fost urmată și de acțiuni în instanță îndreptate împotriva sa.

„În primul rând, a început presiunea politică, al cărei actor principal a fost președintele Traian Băsescu. Și-a folosit toate mijloacele.”

Fostul ministru susține că inclusiv construcția pavilionului României la Expoziția Mondială de la Zaragoza, din 2008, dedicată apei și dezvoltării durabile, ar fi fost folosită împotriva sa.

„Construcția pavilionului României la Expoziția Mondială de la Zaragoza, dedicată apei și dezvoltării durabile, a fost sabotată tot pentru a mă umili, pentru a putea spune că am făcut de rușine statul român și, în cele din urmă, pentru a mă elimina din viața politică și din domeniul politicilor de mediu.”

Menționăm, totuși, că nu fostul ministru al Mediului nu prezintă în postare documente care să probeze presupusul sabotaj și nu identifică toate persoanele pe care le consideră responsabile. Relatarea reprezintă mărturia și acuzațiile exclusive ale fostului ministru Korodi.

Korodi mai spune că a fost chemat personal în judecată, alături de un coleg, și că solicitarea unor despăgubiri i-a pus în pericol siguranța financiară.

„În plus, compania m-a dat în judecată personal, împreună cu un coleg, solicitându-ne despăgubiri materiale. Familia mea, situația mea materială și viitorul meu au fost puse în pericol.”

În descrierea acelei perioade, el revine asupra rolului pe care i-l atribuie fostului șef al statului:

„Eu aveam atunci abia treizeci de ani și, în acele situații extrem de dure și complicate, a trebuit să înfrunt o mașinărie uriașă, pusă în mișcare împotriva mea – toate acestea cu știința lui Traian Băsescu.”

Amenințarea pe care susține că a primit-o la Cotroceni

Un alt episod descris de Korodi Attila este revenirea la Ministerul Mediului în 2012, în Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu. El afirmă că un nou audit juridic a indicat probleme care împiedicau continuarea procedurii de autorizare.

Tot atunci, susține fostul ministru, Traian Băsescu i-ar fi transmis o amenințare cu ocazia depunerii jurământului.

„Tot în această perioadă am depus jurământul la Palatul Cotroceni. Atunci, președintele Băsescu m-a amenințat personal în privința proiectului Roșia Montană, în stilul său caracteristic, prin câteva remarci aruncate aparent în treacăt.”

Korodi Attila, fost ministru al Mediului, nu spune în postarea sa despre ce tip de amenințări este vorba și cum au avut loc mai exact.

Relatările de presă din aprilie 2012 consemnează însă intervenția publică a lui Traian Băsescu la învestirea lui Korodi. Președintele de atunci cerea emiterea rapidă a avizelor dacă exploatarea era fezabilă și îndeplinea condițiile necesare sau comunicarea unui refuz către investitor. Băsescu invoca locurile de muncă și avertiza că tergiversarea procedurilor putea costa România într-un viitor proces. Aceste declarații documentează poziția sa publică; calificarea lor drept amenințare îi aparține lui Korodi.

În aceeași mărturie, fostul ministru îi mulțumește soției pentru sprijinul primit și descrie teama cu care spune că a traversat acei ani.

„Mi-a rămas alături și atunci când Băsescu m-a amenințat în fața microfonului, deși știa că a doua zi aș fi putut fi ridicat.”

Ce s-a întâmplat în 2026. România a câștigat definitiv arbitrajul Roșia Montană

Mărturia fostului ministru vine după decizia din 13 noiembrie 2026, în dosarul ICSID nr. ARB/15/31.

Comitetul ad-hoc a respins integral cererea prin care Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources (Jersey) Ltd. solicitau anularea hotărârii din 8 martie 2024. Potrivit Ministerului Finanțelor, hotărârea favorabilă României rămâne definitivă și obligatorie, fiind epuizată calea extraordinară de atac a anulării.

Arbitrajul fusese început în 2015. Investitorii susțineau că România încălcase obligațiile asumate prin tratatele bilaterale de protejare a investițiilor încheiate cu Canada și Regatul Unit. Pretențiile financiare ajunseseră la aproximativ 6,5 miliarde de dolari.

În martie 2024, tribunalul arbitral a respins pretențiile companiilor. Acestea au cerut ulterior anularea hotărârii, invocând nereguli privind constituirea tribunalului și desfășurarea procedurii, precum și alte motive juridice. Comitetul a respins argumentele prezentate.

Gabriel Resources a confirmat, într-un comunicat din 14 noiembrie, respingerea cererii sale de anulare. Astfel, rezultatul anunțat de autoritățile române este confirmat și de compania reclamantă.

De ce a provocat proiectul minier o asemenea confruntare

Proiectul de la Roșia Montană presupunea o exploatare de aur și argint la suprafață, cu utilizarea cianurilor în procesul tehnologic. Planurile implicau excavarea a patru masive, strămutarea a sute de familii și amenajarea unui iaz de deșeuri care conțineau cianuri.

Opoziția față de proiect a reunit localnici, organizații de mediu și susținători ai protejării patrimoniului. În 2013, zeci de mii de oameni au participat la proteste împotriva exploatării.

Atilla Korodi afirmă că, în cadrul comisiei parlamentare din acel an, au fost discutate inclusiv suspiciuni privind documentația geologică folosită pentru proiectarea iazului de decantare.

Potrivit fostului ministru al Mediului, directorul Institutului Geologic al României ar fi semnalat că de pe unele hărți fuseseră eliminate falii geologice. Fostul ministru susține că a cerut sesizarea Parchetului, dar că demersul nu a fost asumat de comisie.

Miza patrimonială a zonei este documentată de UNESCO. Peisajul minier Roșia Montană a fost înscris în Patrimoniul Mondial în 2021. Situl cuprinde un complex de exploatări aurifere romane, galerii antice și vestigii care ilustrează viața unei comunități miniere din perioada ocupației romane a Daciei.

Korodi îi mulțumește lui Ovidiu Vanghele: „El a fost scânteia”

În postare, Korodi îi mulțumește explicit jurnalistului Ovidiu Vanghele, despre care spune că i-a semnalat probleme juridice esențiale ale proiectului.

„Pe atunci era jurnalist specializat la Mediafax. El a fost cel care, în 2007 și apoi în 2012, mi-a atras atenția asupra problemelor juridice majore din spatele proiectului Roșia Montană. El a fost scânteia care, prin mine, a declanșat avalanșa în favoarea legalității și a adevărului.”

Fostul ministru evocă și sprijinul organizațiilor civice, al specialiștilor din minister și al avocaților care l-au reprezentat. Îi menționează, între alții, pe Crenguța Leaua și Gheorghe Florea, precum și pe liderii UDMR care, spune el, i-au fost alături în perioadele dificile.

Despre victoria din 2024, Korodi povestește că a aflat printr-un telefon primit noaptea:

„O voce cunoscută de demult mi-a spus atât: «Domnule ministru, am câștigat.» Am întrebat: «Ce anume?» «Procesul de la Washington.»”

Încheierea arbitrajului îi permite acum, afirmă fostul ministru, să vorbească despre o confruntare care i-a marcat atât activitatea publică, cât și viața de familie.

„Dosarul Roșia Montană mi-a otrăvit de multe ori viața și a pus în pericol siguranța familiei mele.”
După respingerea cererii de anulare, mesajul său final este: „Mă bucur din suflet că, după douăzeci și unu de ani [...] pot, în sfârșit, să răsuflu ușurat. Am luptat și am câștigat.”
Ne găsești și aici: Google profile Facebook TikTok

Mai multe pentru tine

🪙
Curs valutar BNR
  • EUR 5.35
  • USD 4.84
  • CHF 5.78
  • GBP 6.4
  • RUB 0.06
  • MDL 0.27
🌡️
Vremea România
  • Bucuresti 8°C vremea în Bucuresti
  • Cluj-Napoca 7°C vremea în Cluj-Napoca
  • Constanta 11°C vremea în Constanta
  • Iasi 10°C vremea în Iasi
  • Brasov 7°C vremea în Brasov
  • Timisoara 11°C vremea în Timisoara
  • Craiova 7°C vremea în Craiova