Oamenii de știință: Arca lui Noe, descoperită lângă Muntele Ararat din Turcia. Dovezile găsite de cercetători VIDEO
Un grup internațional de cercetători afirmă că o formațiune în formă de navă, situată la 30 km sud de Muntele Ararat din Turcia, ar putea fi rămășițele fosilizate ale unei ambarcațiuni din lemn. Această ipoteză este susținută de noi dovezi care arată că regiunea a fost acoperită de apă în urmă cu 5.000 de ani, o perioadă ce corespunde relatării biblice a potopului.
Formațiunea Durupinar, o structură geologică de 163 de metri lungime alcătuită dintr-un tip de minereu de fier numit limonit, a atras atenția cercetătorilor datorită asemănării sale cu descrierea Arcei din Biblie. Analize recente confirmă faptul că această zonă a fost afectată de un potop cu aproximativ 5.000 de ani în urmă, o perioadă cuprinsă între 3000 și 5500 î.Hr., corespunzătoare epocii calcolitice.
Din 2021, o echipă formată din cercetători de la Universitatea Tehnică din Istanbul, Universitatea Agri Ibrahim Cecen și Universitatea Andrews din Statele Unite analizează zona în cadrul proiectului „Mount Ararat and Noah's Ark Research Team". În cadrul celui de-al șaptelea Simpozion Internațional despre Muntele Ararat și Arca lui Noe, oamenii de știință au prezentat noi dovezi care susțin posibilitatea ca formațiunea să fie o navă antică.
Cercetătorii au prelevat 30 de mostre de sol și rocă din jurul formațiunii Durupinar și le-au trimis la Universitatea Tehnică din Istanbul pentru analiză. Rezultatele au indicat prezența unor materiale asemănătoare argilei, a unor depuneri marine și chiar a unor fosile de organisme marine, cum ar fi moluștele. Datarea acestor mostre a relevat o vechime cuprinsă între 3.500 și 5.000 de ani, sugerând că regiunea a fost acoperită de apă în perioada menționată de textul biblic.
Potrivit Bibliei, Arca lui Noe a salvat omenirea și toate animalele de la o anihilare sigură în timpul unui potop antic.
Profesorul Faruk Kaya, cercetător principal în cadrul proiectului, a declarat: „Conform rezultatelor inițiale, se crede că au existat activități umane în această regiune încă din perioada calcolitică.”
„Studiile noastre arată că această regiune a adăpostit viață în acea perioadă și că, la un moment dat, a fost acoperită de apă, ceea ce întărește posibilitatea producerii unui eveniment catastrofal de mare amploare.”, au declarat cercetătorii.
Argumente pro și contra teoriei că ar fi Arca lui Noe
Susținătorii teoriei identifică două argumente principale: forma și locația formațiunii Durupinar. În Biblie, Noe este instruit să construiască o navă cu o lungime de aproximativ 13.350 cm, o lățime de 2.225 cm și o înălțime de 1.335 cm.
Deși conversiile din unitățile biblice nu sunt exacte, unii specialiști consideră că aceste dimensiuni corespund unui standard egiptean antic, unde un cot măsura aproximativ 52,4 cm. Astfel, Arca lui Noe ar avea aproximativ 157 de metri lungime, foarte apropiată de cei 163 de metri ai formațiunii Durupinar.
În plus, relatarea biblică indică faptul că Arca s-a oprit pe Munții Ararat, iar formațiunea Durupinar se află la doar 30 km sud de Muntele Ararat, cel mai înalt vârf din Turcia. De la descoperirea sa în 1948, aceste elemente au alimentat speculațiile conform cărora formațiunea ar putea reprezenta rămășițele fosilizate ale Arcei lui Noe.
Totuși, geologii contestă ferm această teorie. Profesorul Lorence Collins de la Universitatea de Stat din California, Northridge, susține că structura s-a format prin procese naturale de eroziune a rocilor în urma alunecărilor de teren. Într-un studiu publicat în 2016, Collins a argumentat că dovezile geologice arată că formațiunea este mult mai veche decât depunerile sedimentare asociate potopului.
De asemenea, geologii atrag atenția că procesul de fosilizare a lemnului în piatră durează milioane de ani, ceea ce face imposibil ca Arca să fi fost conservată într-un timp atât de scurt, de doar 5.000 de ani.
Profesorul Faruk Kaya recunoaște că rezultatele actuale nu pot confirma definitiv ipoteza: „Pe baza datării, nu putem afirma că Arca se află aici."
În ciuda acestor controverse, echipa de cercetare continuă să investigheze și să strângă fonduri pentru construirea unui centru de vizitatori în apropierea formațiunii Durupinar.
Manuscrisele biblice de la Marea Moartă datează de 2.000 de ani
Descoperite între 1946 și 1956, Manuscrisele de la Marea Moartă sunt o colecție de 972 de manuscrise vechi care datează de acum 2.000 de ani. Textele includ tendințe de mii de fragmente de pergament și papirus și, în cazuri rare, manuscrise întregi.
Ele conțin părți din ceea ce astăzi este cunoscut sub numele de Biblia ebraică, precum și o serie de documente extrabiblice.
Manuscrisele au fost găsite de ciobanul Muhammed Edh-Dhib în timp ce căuta un rătăcit printre stâncile calcaroase de la Khirbet Qumran, pe malul Mării Moarte, în ceea ce era atunci Palestina sub mandat britanic - în prezent Cisiordania.
Povestea spune că într-o peșteră aflată în crăpătura întunecată a unui deal stâncos abrupt, Mahomed a aruncat o piatră în interiorul întunecat și a fost surprins să audă sunetul unor oale sparte.
Manuscrisele de la Marea Moartă, care includ tendințe de mii de fragmente de pergament și papirus (foto de arhivă), conțin părți din ceea ce este cunoscut acum ca Biblia ebraică. Ele conțin, de asemenea, o serie de documente extra-biblice
Aventurându-se în interior, tânărul beduin a descoperit o colecție misterioasă de borcane mari de lut în care a găsit suluri vechi, unele învelite în pânză și înnegrite de vârstă.
De atunci, textele au fost dezgropate de arheologi, care se grăbesc acum să le digitalizeze conținutul înainte ca acestea să se deterioreze până la limita lizibilității.
Textele au o mare importanță istorică și religioasă și includ cele mai vechi copii cunoscute ale documentelor biblice și extrabiblice, precum și dovezi ale diversității în iudaismul de la sfârșitul celui de-al Doilea Templu.
Datate între anii 408 î.Hr. și 318 d.Hr., acestea sunt scrise în ebraică, aramaică, greacă și nabateeană, majoritatea pe pergament, dar unele sunt scrise pe papirus și bronz. Manuscrisele sunt împărțite în mod tradițional în trei grupe. Manuscrisele „biblice”, care sunt copii ale textelor din Biblia ebraică, reprezintă 40 % din fond.
