Apocalipsa imobiliarelor! Ce se va întâmpla cu prețurile caselor în România

4 minute
Publicat:
Actualizat:
Autor: Larisa Ciută

Crizele financiare cauzate de războiul din Ucraina se resimt deja, însă impactul cel mai mare în ceea ce privește imobiliarele va putea fi palpabil după terminarea conflictului de la granița cu țara noastră.

Imagine articol
Prețurile la locuințe s-ar putea să scadă. Foto: Freepik.com


Dacă până acum dezvoltatorii au fost liniștiți, căci prețurile s-au ridicat odată cu cele ale materialelor de construcții, iată că după ce războiul se va încheia, producătorii de materiale de construcții se orientează spre o piață mai sigură și de lungă durată, în acest context. Urmează o perioadă interesantă în imobiliare.

Actualitate.net a luat legătura cu Livius Ionescu, general manager al agenției de imobiliare Lucas Brokers&Estates, care ne-a explicat care sunt consecințele războiului de peste granița cu România în ceea ce privește imobiliarele de la noi din țară.

Cei care vor avea de „suferit”, potrivit specialistului, sunt dezvoltatorii, iar câștigători în această ecuație vor fi cumpărătorii, care vor putea să-și achiziționeze locuințe la prețuri mai mici.

Livius Ionescu, specialist în imobiliare: „Dezvoltatorii au două opțiuni, ori vând ieftin “din stoc”, ori își asumă sistarea lucrărilor noi”

„Cumva, piața imobiliară din România “a reușit” să inverseze polii unei legi fundamentale a economiei, mai exact, raportul cerere-oferta.

Dezvoltatorii imobiliari au în continuare o plajă uriașă de proprietăți scoase la vânzare, mențin prețurile sus, cu toate că cererea a scăzut considerabil în ultimii 2-3 ani.

Pentru moment, se vinde “din stoc” sau din proiecte deja începute, dar fondul conflictual european poate duce la următoarea ipoteză apocaliptică.

Se termină războiul de lângă granița României, Ucraina trebuie reconstruită, șantierele consumă materiale în proporții megalomanice, se va importa tot din UE, iar având în vedere că banii pentru reconstrucții vor veni din exterior, automat, marii producători de materiale de construcții vor considera Ucraina atât o oportunitate, cât și o prioritate.

Ce înseamnă asta?

Dezvoltatorii au două opțiuni, ori vând ieftin “din stoc”, ori își asumă sistarea lucrărilor noi.

Prima variantă nu corespunde cu “filozofia tunului”, primul capitol din biblia rechinilor imobiliari, iar cea de a doua ar provoca un val tsunamic de scumpiri.

În acest context, singura rază de soare ar fi implementarea noilor materiale de construcții alternative și verzi, care până acum au stat “în sertar”.

Concluzionâd, anul 2024, va fi un an oscilant cu un EKG pe rapoarte financiare imobiliare, iar “tratamentul” pentru aceste “fibrilații” este doar experimental.”, a declarat Livius Ionescu, general manager la Lucas Brokers&Estates, în exclusivitate pentru Actualitate.net.

Imagine articol
Livius Ionescu, general manager al Lucas Brokers&Estates

Ne găsești și aici: Google News Google Play App Store Facebook

Mai multe pentru tine