Russell Brand, acuzat de viol, abuz emoțional și fizic. Instituțiile BBC și Channel 4, criticate pentru nepăsare

Publicat:
7 minute
Autor: Redacția

Russell Brand (48 de ani), comediantul britanic și actor celebru de la Hollywood, este acuzat de viol de către patru femei, dar și ademenirea unei eleve de 16 ani pentru favoruri sexuale. Acuzațiile vin în lumina unei investigații de la Sunday Times și Channel 4.

În mijlocul acuzațiilor explozive, instituții de renume, precum BBC și Channel 4, sunt, de asemenea, dur criticate, după ce tot mai multe persoane spun că au fost formulate plângeri cu privire la comportamentul lui Russel Brand către cele două instituții media, însă care n-ar fi luat măsuri.

Potrivit unei investigații comune a Sunday Times și a emisiunii Dispatches de la Channel 4, aceste acuzații au originea în perioada în care Brand era prezentator la BBC Radio 2, Channel 4 și juca în filme de la Hollywood. A fost dezvăluit faptul că Russell Brand este abandonat de agentul său, iar publicista sa refuză să comenteze dacă mai reprezintă interesele actorului.

Ulterior, Channel 4 a început o investigație în privința actorului, după ce acesta le-ar fi cerut colegilor din platou să abordeze mai multe femei în emisiune, după care să se întâlnească în privat cu ele. Acest lucru i-a făcut pe colegii săi din emisiune să se simtă ca niște „proxeneți”.

În 2007, Brand a glumit cu Jimmy Savile că se va întâlni cu o angajată „foarte atrăgătoare”, asta cu cinci ani înainte ca Savile să fie demascat ca pedofil.

Russell Brand, acuzat de viol și abuzuri fizice

Comediantul britanic Russell Brand, în vârstă de 48 de ani, este pus sub acuzația de viol de către patru femei. Ultima acuzația de viol a fost făcută zilele trecute, moment în care și o adolescentă de 16 ani a enunțat faptul că actorul a încercat să o ademenească în schimbul unor favoruri sexuale.

Starul este acuzat de un comportament abuziv și ca fiind „prădător sexual” între anii 2006 și 2013, o perioadă în care Brand era în culmea succesului.

Până acum, patru femei au acuzat public că au fost agresate sexual de Russell Brand, iar autoritățile au reacționat la aceste relatări, îndemnând eventualele victime să se prezinte la Poliție.

Una dintre victimele presupuse, numită Nadia, a oferit o relatare amănunțită despre modul în care a fost abordată și ulterior asaltată de Russell Brand. Ea descrie un incident în care a fost agresată sexual chiar în locuința actorului din Los Angeles. În urma presupusului viol, Russell Brand i-ar fi trimis un SMS în care își exprimă regretele, numindu-și acțiunile ca fiind „o nebunie și un gest egoist.”

O altă victimă presupusă, Jordan Martin, a declarat în 2015 că a avut o relație tumultuoasă cu Brand, care a culminat cu multe abuzuri și agresiuni sexuale.

Russell Brand, care nu a rămas tăcut în fața acuzațiilor, a folosit rețelele sociale pentru a nega cu vehemență acuzațiile aduse. Totuși, în ciuda acestor acuzații devastatoare, comediantul a continuat să își susțină concertul la Londra, adresând un „Te iubesc” publicului din Marea Britanie.

Cum a devenit celebru Russel Brand: biografie și viață personală

Russell Brand este un comediant, actor, scriitor și activist britanic cunoscut pentru stilul său excentric și provocator. Născut pe 4 iunie 1975 în Essex, Anglia, Brand a început cariera în divertisment ca stand-up comedian înainte de a trece la prezentator de televiziune și la actorie.

Russel Brand s-a făcut remarcat în Marea Britanie ca prezentator al Big Brother's Big Mouth, un show de discuții pentru emisiunea Big Brother. A devenit rapid un nume cunoscut în industria de divertisment din Marea Britanie, cu roluri în filme ca „Forgetting Sarah Marshall”, „Get Him to the Greek”, „Rock of Ages” și „Despicable Me”.

Russell Brand a avut, de-a lungul timpului, o viață amoroasă agitată, însă a dus și o luptă lungă cu dependențele. În 2010, s-a căsătorit cu cântăreața Katy Perry, dar mariajul lor a durat doar 14 luni. Starul și-a documentat problemele cu drogurile și alcoolul în autobiografia sa „My Booky Wook”.

Brand este, de asemenea, cunoscut pentru vederile sale politice și pentru activitatea sa ca activist. A fost un critic vocal al inegalităților economice și a criticat adesea corporațiile și băncile mari. A lansat de asemenea un podcast și o serie de interviuri YouTube numit „The Trews” (un joc de cuvinte între "true" - adevărat și "news" - știri), unde discută diverse probleme sociale și politice.

Pe lângă cariera sa în televiziune și film, Brand este și autor. „My Booky Wook” și „Booky Wook 2” sunt două dintre cele mai cunoscute cărți ale sale, documentând viața și cariera sa. A scris și despre revoluția spirituală și politică în cartea sa „Revolution”.

Controverse

De-a lungul carierei sale, Brand a fost implicat în mai multe controverse, atât din cauza stilului său sarcastic folosit în stand-up, cât și a opiniilor sale politice. Un incident notabil a avut loc în 2008, când Russell Brand și prezentatorul Jonathan Ross au fost criticați pentru un apel telefonic făcut actorului Andrew Sachs, care a fost difuzat la BBC Radio 2.

Urmărește-ne pe Google News

Ne găsești și aici: Google Play

Mai multe pentru tine