Serghei Esenin, poetul rus interzis la Kremlin și tradus în limba română, inspirație pentru marii scriitori ai țării noastre. S-a sinucis la 30 de ani. Testamentul: o poezie scrisă cu sânge

Serghei Alexandrovici Esenin s-a născut pe 3 octombrie 1895 (stil vechi: 21 septembrie), în satul Konstantinovo, din gubernia Riazan, o așezare tipic rusească a secolului al XIX-lea, cu dealuri domoale, păduri și câmpuri largi, pe malul râului Oka. Această zonă idilică a influențat puternic tematica poeziei sale, fiind un filon nesecat de inspirație în lirica sa rurală și nostalgică.

Cine a fost Magda Isanos, poeta care a reușit până la 28 de ani să cutremure literatura românească

A trăit doar 28 de ani, dar a lăsat în urma ei o operă lirică impresionantă. Magda Isanos, fiica a doi medici basarabeni, a fost o voce profundă a poeziei românești interbelice. În pofida bolii care i-a umbrit existența, scrisul său a celebrat lumina, speranța și iubirea. Magda Isanos s-a născut într-o zi cu puternice conotații simbolice — Duminica Tomii, pe 17 aprilie 1916, între două războaie care aveau să redefinească valorile unei lumi. Viața sa, deși scurtă, a fost o combinație intensă de

Părinții săi, Alexandr Esenin și Tatiana Titova, s-au despărțit la scurt timp după nașterea sa. A fost crescut de bunici, într-un mediu profund religios, în care tradițiile, cântecele populare și poveștile satului au lăsat urme adânci în sufletul tânărului Serghei. A început să scrie versuri încă de la vârsta de 9 ani, iar în adolescență era deja un autodidact pasionat de literatura populară și religioasă.

După ce a studiat la o școală pedagogică din Moscova, Esenin s-a mutat la Petrograd în 1915, unde a fost remarcat de mari poeți simboliști, precum Alexandr Blok, Serghei Gorodetsky, Nikolai Kliuev și Andrei Belîi.

Alexandr Blok l-a sprijinit pe Esenin în publicarea primelor volume, remarcând originalitatea și autenticitatea vocii sale poetice, însă toți cei patru scriitori ruși au influențat parcursul său literar.

Poezia lui Esenin era de o frumusețe rustică rară, pătrunsă de duioșie, iubire de natură, sat și suferință umană. Stilul său, care combina lirismul popular cu imagini simbolice puternice, l-a făcut rapid iubit de public.

Pe măsură ce faima sa creștea, starea sa psihică se deteriora. Esenin suferea de tulburări de personalitate și episoade depresive severe, agravate de alcoolism cronic și de o profundă anxietate existențială. Comportamentul său devenise din ce în ce mai imprevizibil, iar internările în clinici psihiatrice se repetau.

În ultima parte a vieții, Esenin se simțea tot mai izolat și urmărit. După cum aveau să afirme prietenii apropiați, se temea că va fi eliminat de autoritățile sovietice, simțindu-se incompatibil cu noul regim, deși încercase să se alinieze ideologic într-o perioadă.

O anumită etapă a vieții lui Serghei Esenin este esențială pentru a înțelege evoluția sa ca poet și om. Într-adevăr, între anii 1916-1917, Esenin a fost înrolat în armată, fiind repartizat la un spital militar din Țarskoe Selo (azi Pușkin, lângă Sankt Petersburg), unde a lucrat ca funcționar, nefiind trimis pe front. Această poziție relativ protejată l-a ferit de grozăviile frontului, dar l-a apropiat de cercurile intelectuale din capitala imperială.

Odată cu Revoluția din Februarie 1917, urmată de Revoluția din Octombrie, Esenin, asemenea multor tineri intelectuali ai epocii, a privit evenimentele cu entuziasm și speranță. A crezut că schimbarea de regim va aduce eliberarea maselor, o societate mai dreaptă și o viață nouă pentru țărănimea rusă, pe care o idealiza în poeziile sale.

Totuși, foarte curând, Esenin s-a simțit trădat de noua ordine bolșevică, care părea să distrugă exact valorile pe care el le iubea: satul tradițional, ortodoxia, frumusețea spirituală a Rusiei adânci. Regimul nu doar că nu a înălțat sufletul rus, ci l-a strivit sub greutatea ideologiei și a violenței.

Această dezamăgire profundă se reflectă în poezii precum „Sumbrul Octombrie m-a dezamăgit” (în rusă: Месяц сумрачный Октябрь меня обманул), unde își exprimă clar neîncrederea față de rezultatul revoluției, devenită între timp o dictatură crudă. Iată un fragment din poem (în traducere aproximativă):

Sumbrul Octombrie m-a dezamăgit,
Nu-i calea ce-am visat odinioară,
Nu pentru asta sângele-a fost dat,
Nu pentru asta moartea fu chemarea...

Deși oficial nu a fost un disident politic, și nici nu a fost persecutat în mod deschis în timpul vieții, Esenin era privit cu suspiciune de autoritățile bolșevice, care nu se simțeau confortabil cu stilul său liric, ortodox, nostalgico-naționalist. Spre deosebire de poeți ca Maiakovski, care s-au angajat politic și ideologic în noul regim, Esenin a rămas un spirit romantic, neliniștit, nealiniat.

În cercurile literare, Serghei Esenin a fost văzut ca un rebel și un boem, nu un soldat al revoluției. A criticat regimul și indirect, prin stilul său, dar și explicit, în unele poezii. Această atitudine i-a creat tensiuni în relația cu autoritățile, care au început să-l marginalizeze.

Moartea, surprinsă de frumusețea și cruzimea umanității. Cum a ajuns o fetiță personajul central

“Hoțul de cărți”, o capodoperă scrisă de Markus Zusak, este o carte care a lăsat o amprentă profundă în literatura contemporană. Plasată în contextul tulburător al Germaniei naziste, povestea se desfășoară în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, oferind cititorilor o perspectivă diferită asupra acestei epoci. Prin ochii tinărei Liesel Meminger, cititorii sunt introduși într-o lume unde teroarea și frumusețea coexistă, iar forța umană și bunătatea sunt testate în cele mai dure condiții. L

Viața personală a lui Esenin a fost plină de instabilitate, iubiri pasionale și destrămări dureroase. A fost căsătorit de cinci ori, dintre care cea mai faimoasă căsnicie a fost cu dansatoarea americană Isadora Duncan, cu 17 ani mai în vârstă. Aceasta nu cunoștea limba rusă, iar Esenin nu vorbea engleză – o barieră simbolică a relației lor, care s-a destrămat după o serie de conflicte și neînțelegeri.

Prima căsătorie a fost cu Anna Izriadnova, cu care a avut un fiu, pe Iuri, care, mai târziu, în timpul epurării staliniste, a fost arestat și a murit în 1937, într-un lagăr de muncă forțată din Gulag.

A doua căsătorie a lui Esenin a fost cu Zinaida Raikh (cu care a avut doi copii – o fiică, Tatiana, și un fiu, Konstantin), apoi a cunoscut-o pe Isadora Duncan, cu care a mers într-un turneu în Europa și Statele Unite. S-au despărțit după ce a revenit la Moscova, răvășit de droguri și alcool, unde a avut o relație de iubire și cu actrița Augusta Miklashevskaya (căsătorie neoficială, dar recunoscută în cercurile literare), urmată de o relație cu Galina Benislavskaia, care s-a sinucis la un an de la moartea poetului, chiar la mormântului scriitorului.

Esenin a avut o relație și cu Nadejda Volpin (cu care a avut un fiu, Alexander Esenin-Volpin, devenit mai târziu un cunoscut matematician și disident sovietic).

În primăvara anului 1925, Serghei Esenin, deja un poet celebru dar profund tulburat, o cunoaște pe Sofia Andreievna Tolstaia, o intelectuală cultivată și sobră, nepoata marelui Lev Tolstoi. A fost a cincea și ultima sa soție. Sofia era fascinată de lirismul său și a încercat, sincer, să-l ajute să-și regăsească echilibrul — atât personal, cât și literar.

Ea i-a propus o viață organizată, bazată pe disciplină și muncă sistematică, dar acest model era aproape imposibil pentru firea haotică, instabilă și chinuită a poetului. Esenin nu era doar un boem, ci un om aflat în derivă, epuizat de viața sa tumultuoasă, de alcoolismul cronic și de dezamăgirile ideologice și personale.

Pe fondul acestor tensiuni interioare, poetul suferă o gravă criză mentală în toamna lui 1925. Este internat într-un spital psihiatric din Moscova, unde rămâne timp de o lună. Prietenii și apropiații săi îl descriu în acea perioadă ca fiind profund deprimat, copleșit de sentimentul inutilității, bântuit de ideea că literatura sa nu mai are loc în noua ordine sovietică.

Deși părea să-și revină și urma să fie externat chiar înainte de Crăciun, starea sa psihică era departe de a fi stabilizată.

Pe 27 decembrie 1925, Esenin este găzduit în camera 5 a hotelului Angleterre, Leningrad - azi Sankt Petersburg. Acolo, cu doar două zile înainte de externare, în noaptea de 27 spre 28 decembrie, poetul a comis sinucidere într-un mod tragic și simbolic. Mai întâi, și-a tăiat venele de la o mână, folosind o lamă. Apoi, s-a spânzurat de țevile de încălzire din tavanul camerei.

Cu o zi înainte, Serghei Esenin scrisese o poezie scurtă cu propriul sânge, din lipsa cernelei – o imagine iconică a disperării sale finale. Cu sângele său, a scris ultimul său poem de adio – o poezie scurtă, dar tulburătoare:

La revedere, prietene drag, la revedere,
Tu ești în inima mea, despărțirea-i un jurământ.
Destinat să ne despărțim, promit fără durere,
Moartea nu e nouă pentru viață, nici viața pentru mormânt.

Moartea sa a fost înconjurată de speculații și suspiciuni, mai ales în contextul represiunilor bolșevice. Unii biografi cred că ar fi putut fi ucis de agenți ai NKVD (predecesorul KGB), dar majoritatea cercetărilor serioase confirmă sinuciderea, având în vedere contextul psihologic și comportamentul său din ultimele luni. Oricare ar fi adevărul, moartea sa a rămas una dintre cele mai tulburătoare din istoria literaturii ruse.

În anii de după moartea sa, regimul sovietic a început o campanie de marginalizare a operei lui Esenin. Era perceput drept un „poet decadent”, un instabil care nu putea fi înrolat în propaganda oficială. Timp de decenii, poezia sa a fost interzisă în școli și universități, iar la Kremlin numele său era tabu.

Abia în perioada post-stalinistă, opera sa a fost reabilitată treptat, iar astăzi este considerat unul dintre cei mai mari poeți ruși ai tuturor timpurilor.

Serghei Esenin rămâne o figură legendară a literaturii ruse, un poet care a cântat cu o sinceritate dezarmantă dorul de rădăcini, zbuciumul interior și sfâșierea unei epoci. Lirica sa a influențat generații întregi de scriitori și cititori, iar imaginea poetului tânăr, frumos și tragic, continuă să fascineze.

Esenin nu a fost doar un martor al vremurilor sale – a fost un spirit revoltat, dar profund uman, care a lăsat o amprentă de neșters în cultura universală.

Serghei Esenin a rămas un poet al contrastelor, un simbol al visului pierdut, al Rusiei care și-a trădat propriii fii. Revoluția i-a distrus satul din copilărie, i-a înlocuit icoanele cu steagul roșu și liniștea cu teroarea.

Această ruptură între ideal și realitate este cheia înțelegerii nu doar a operei sale, ci și a sinuciderii din 1925. Esenin nu a mai găsit loc pentru sine în lumea nouă care se năștea, iar poezia a devenit ultimul refugiu.

Anul acesta, se împlinesc 100 de ani de la moartea unuia dintre cei mai mari poeți din lume, scriitorul Serghei Esenin.

Cele mai bine vândute cărți din toate timpurile. Un indiciu: pe primul loc se află un roman publicat în 1605, cu 500 de milioane de exemplare

Află care sunt cele mai bine vândute cărți din istorie, cu excepția textelor sacre, și descoperă ce le-a făcut atât de populare în rândul cititorilor de-a lungul generațiilor. Topul cărților bestseller În lumea literaturii, popularitatea unei cărți este adesea măsurată în numărul de exemplare vândute. Cu toate că acest lucru nu poate reflecta întotdeauna calitatea unei opere literare, este fascinant să vedem cum o simplă poveste poate captiva milioane de cititori din epoci diferite. Așadar, p

Esenin a avut un impact major asupra poeziei române, în special în perioada interbelică. Printre poeții români influențați de lirismul său rustic și melancolic se numără:

• Radu Gyr, care a preluat tonul duios și simbolistica religioasă
• Nichita Stănescu, care a mărturisit admirația pentru Esenin în corespondență
• Ion Caraion, cu aceeași notă tragică și dorință de evadare prin poezie
• Adrian Păunescu, care a tradus și recitat versurile eseniniene în Cenaclul Flacăra

De asemenea, traducerile semnate de Leon Levițchi, Gheorghe Langa sau Mihail Cruceanu au făcut cunoscută opera sa publicului român larg.

În municipiul Tulcea există un bust dedicat poetului rus Serghei Esenin. Acesta a fost dezvelit pe 6 martie 2011 în Parcul Personalităților Minorităților, situat lângă Muzeul de Artă din Tulcea. Inițiativa a fost rezultatul colaborării dintre Comunitatea Rușilor Lipoveni din România și Primăria Municipiului Tulcea.

Bustul a fost realizat de sculptorul Adrian Pârvu, șeful catedrei de Sculptură din cadrul Universității Naționale de Arte București. La ceremonia de dezvelire au participat oficialități, inclusiv Ambasadorul Federației Ruse în România și Consulul Federației Ruse la Constanța, precum și personalități culturale.

Această statuie face parte dintr-o serie de monumente dedicate personalităților marcante ale minorităților etnice din Tulcea, alături de busturile lui Mustafa Kemal Atatürk, Taras Șevcenko și Nikos Kazantzakis.

Bustul lui Serghei Esenin din Tulcea reprezintă un omagiu adus poetului și evidențiază legăturile culturale dintre comunitatea rusă și România.

România, pe ultimul loc în UE la capitolul citit: Doar 29,5% din populație a citit o carte în ultimul an

Un nou studiu publicat de Eurostat, bazat pe datele colectate în 2022, relevă faptul că România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește cititul de cărți.