Mădălina Ghenea, suspectă de cancer la sân?: „Poate fi înspăimântător să aștepți rezultatele biopsiei. Eu nu sunt doar un număr”
Mădălina Ghenea a vorbit despre cancerul la sân pe Instagram. Într-o postare pe Story, actrița vine cu sfaturi despre cum femeile să-și învingă frica în cazul în care sunt suspecte de cancer. Românca stabilită peste hotare apare alături de un medic pe care îl recomandă în cazul mamografiilor, povestind inclusiv experiența ei cu doctorul Ali.
- Mădălina Ghenea nu trece prin cea mai roz perioadă din viața ei, căci, în ultima vreme, nu s-a simțit tocmai bine.
- În urmă cu câteva zile, actrița anunța prin intermediul platformelor de socializare că a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce s-a simțit rău, postând un mesaj motivațional prin care enunța că oboseala și-a spus cuvântul.
- Mădălina Ghenea a postat un mesaj prin care se înțelege că a fost sau este suspectă de cancer la sân.
Mădălina Ghenea, suspectă de cancer la sân?
La trei zile distanță, Mădălina Ghenea a postat pe Instagram Story o imagine în care apare în cabinetul medical alături de medicul Ali. Actrița pare că a avut câteva zile pline de emoții, căci lasă a se înțelege că a fost suspectă de cancer la sân.
Mădălina Ghenea povestește despre cum o mamografie poate salva vieți și sfătuiește toate femeile să recurgă la astfel de metode de prevenție împotriva cancerului la sân.
Mădălina Ghenea spune că doctorul Ali i-a fost alături în acest timp, însă și că „pacienții lui nu sunt niște numere, eu nu sunt doar un număr.”.
„Cancerul de sân poate fi uneori descoperit după apariția simptomelor, însă foarte multe femei care suferă de cancer la sân nu au simptome. De aceea este importantă mamografia realizată la o perioadă de timp.
Necesitatea unei biopsii nu înseamnă că ai cancer. Majoritatea rezultatelor biopsiilor vin cu un rezultat negativ, însă biopsia este singura modalitate prin care poți afla sigur diagnosticul.
Poate fi înspăimântător să aștepți programarea și rezultatele biopsiei, mai ales dacă rezultatul primei tale mamografii nu este normal.
E posibil să fii încercată de emoții puternice, precum anxietate, frică, furie sau supărare în această perioadă. Însă sunt câteva lucruri de care trebuie să-ți amintești:
- este normal să simți aceste sentimente.
- de obicei, modificarea aspectului sânilor nu înseamnă cancer și nu îți pune viața în pericol.
- discutând cu un apropiat sau un cadru medical poate să ajute.
- discutând cu femei care au fost sunate înapoi după o mamografie poate să ajute.
Doctorul Ali are această pasiune să salveze vieți, să ajute oamenii și să facă ceea ce este corect. Tratează pacienții ca pe niște membri ai familiei, cu grijă, responsabilitate, compasiune și angajament. A fost un sprijin real. Pacienții lui nu sunt niște numere, eu nu sunt doar un număr.
Mamografia poate să descopere cancerul la sân înainte ca simptomele să apară. Descoperind cancerul mamar la timp îți dă șansa de a urma un tratament de succes.”, a scris Mădălina Ghenea pe Instagram.