„Îți mai dau 14 zile și mai vedem ce găsim…” — Cum le oferea șeful secției de Neurochirurgie medicilor militari de la Spitalul ”Carol Davila” pensionări fictive pe bani. Stenograme DNA, bani sub tastatură și 25 de cazuri anchetate

3 minute
Publicat:
Actualizat:
Autor: Larisa Ciută Larisa Ciută

Trei medici militari, inclusiv șeful Secției de Neurochirurgie a Spitalului Militar Central, colonelul Marian Mitrică, sunt anchetați de DNA pentru luare de mită. Procurorii au prezentat stenograme și probe care arată cum pacienții ofereau plicuri cu bani în schimbul unor concedii medicale și pensionări pe motive fictive de sănătate.

Imagine articol

Concedii medicale fictive, internări „că să mai găsim ceva” și plicuri cu bani ascunse sub tastatură. Sunt elementele unui tablou de corupție sistemică pe care DNA îl conturează în dosarul ce vizează trei medici de la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București.

Potrivit documentelor consultate de G4Media și Info Sud-Est, ancheta procurorilor vizează 25 de situații în care col. dr. Marian Mitrică ar fi primit bani pentru a facilita accesul unor militari în comisiile de evaluare medicală, în vederea pensionării anticipate. Stenogramele redau scene șocante în care pacienții aduc plicuri cu bani, iar doctorii le oferă, în schimb, zile de concediu și promisiuni de internare.

„Vrei să intri în comisie?” – Începutul unei tranzacții

Din dialogurile interceptate de procurori reiese un mecanism bine pus la punct, în care unii militari apelau la medici pentru a obține diagnostice convenabile și zile de concediu care, cumulate, le permiteau pensionarea pe caz de boală.

Într-un astfel de caz, colonelul Marian Mitrică i se adresează unui pacient:

„Ia zi, dragule, tu vrei să intri în comisie?”, întreabă medicul.
„Da”, răspunde Buta Iosif Gabriel.
„Tre’ să mai căutăm, că nu-ți ajung astea ce ai aicea. Îți mai dau paișpe zile de concediu și după aceea să mai facem o internare să vedem ce mai găsim. Da? Ca să știm o treabă cu tine”, continuă doctorul.

Conform DNA, astfel de dialoguri se încheiau invariabil cu lăsarea unui plic pe biroul doctorului. Procurorii au notat că Mitrică „lua plicurile și le băga sub tastatură”. În cazul lui au fost documentate 25 de asemenea situații.

Stenograme și bani din toată lumea în casa doctorului Mitrică

DNA a făcut joi dimineață mai multe percheziții la Spitalul Militar „Carol Davila” și în alte locații din București și Dâmbovița. La domiciliul colonelului Mitrică au fost găsite sume impresionante în lei, euro, dolari și alte valute:

  • 83.816 lei
  • 10.685 euro
  • 3.551 dolari
  • 2030 dirhami
  • 135 lire sterline
  • 140 dinari sârbești
  • 20 franci elvețieni

La biroul său au fost descoperite și alte plicuri cu bani. DNA arată că faptele ar fi avut loc în perioada 2024–2025 și că practica primirii de mită era recurentă.

Într-un alt dialog, un pacient discută despre cum să-și continue concediul:

„Domn doctor, eu până pe data de trei... E posibil să fac, ca să fac continuitatea, dacă îmi spuneți, să pot să intru la comisie?”, întreabă acesta.
„Comisia se face în momentul în care ai nouăzeci de zile de concediu medical și unitatea militară te trimite la comisia respectivă. Noi până atunci trebuie să le facem… Așa cum ești aicea, tu ești bun de armată, n-ai nicio treabă… Trebuie să facem investigațiile astea să vedem care-i cauza care generează problemele astea, știi?”, îi explică Mitrică.

Trei medici militari, puși sub control judiciar și suspendați

Vineri dimineață, DNA a anunțat că toți cei trei medici anchetați sunt plasați sub control judiciar pentru 60 de zile, cu interdicția de a profesa. Este vorba despre:

  • Col. Marian Mitrică, șeful secției de Neurochirurgie – acuzat de luare de mită în formă continuată (9 acte materiale)
  • Col. Vasile-Alin Chirteș, medic primar neurochirurg – acuzat de luare de mită în formă continuată (3 acte materiale)
  • Col. Emil Popa, medic primar neurochirurg – acuzat de luare de mită

În comunicatul DNA se precizează:

„În cursul zilei de 19 iunie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 4 locații situate pe raza municipiului București și județului Dâmbovița. Două sunt birouri aflate într-o instituție publică, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.”

Un sistem bine uns

Ancheta este în curs și procurorii spun că vor furniza detalii suplimentare „când împrejurările vor permite”. Cazul arată o rețea de complicități în interiorul sistemului medical militar, unde criteriul principal pentru obținerea unei pensionări devenise capacitatea pacientului de a plăti.

Urmărește-ne pe Google News

Google News Google News
Ne găsești și aici: Google Play App Store Facebook

Mai multe pentru tine

🪙 Curs valutar BNR
  • EUR 5.05
  • USD 4.38
  • CHF 5.36
  • GBP 5.91
  • BGN 2.58
  • RUB 0.06
  • MDL 0.26
🌡️ Vremea în România
  • Bucuresti 26°C icon
  • Cluj-Napoca 22°C icon
  • Constanta 22°C icon
  • Iasi 23°C icon
  • Brasov 23°C icon
  • Timisoara 27°C icon
  • Craiova 27°C icon