Georgiana Lobonț, pe patul de spital, după ce a pierdut sarcina. Motivul pentru care sarcina s-a oprit din evoluție: „Multe femei trec prin această situație”

5 minute
Publicat:
Actualizat:
Autor: Redacția Redacția

Georgiana Lobonț (29 de ani) a pierdut sarcina. Artista a făcut anunțul pe rețelele de socializare, unde a explicat în detaliu ce s-a întâmplat, a pus poze cu momentul în care a ajuns la spital, înainte să afle că a pierdut sarcina.

Imagine galerie articol
Imagine galerie articol
Georgiana Lobonț a postat pe social media imagini înainte să afle că a pierdut sarcina, dar și după tristul moment. gallery1 / 2

Georgiana Lobonț, însoțită de cei doi copii la spital

Georgiana Lobonț a aflat că a pierdut sarcina la un simplu control medical. Cântăreața s-a dus însoțită de cei doi copii ai săi la ginecolog, pentru a-i asculta inima bebelușului din burtică. Din păcate, la fața locului, lucrurile nu au fost așa cum și-au închipuit. Sarcina Georgianei Lobonț s-a oprit din evoluție fără ca artista să își dea seama.

Pentru cântăreață și cei doi copii a fost o dramă peste care trec alături de familie. Georgiana Lobonț este încrezătoare în forțele divine, care speră să-i dea putere să treacă peste acest moment nefast.

Georgiana Lobonț era însărcinată în șapte săptămâni, iar sarcina a avut o evoluție bună până în acel moment. La fiecare control la care mergea, artista a primit doar vești bune, astfel că nimeni nu a prevăzut ce urma să se întâmple.

Chiar și pentru medic a fost o surpriză faptul că sarcina Georgianei Lobonț s-a oprit din evoluție, mai ales că vorbim de același ginecolog care i-a urmărit și primele două sarcini, care au evoluat fără surprize.

Înainte să afle că sarcina s-a oprit din evoluție, Georgiana Lobonț era fericită la evenimentele la care a participat, neprevăzând ce urma să se întâmple. Sursa foto: Instagram
Înainte să afle că sarcina s-a oprit din evoluție, Georgiana Lobonț era fericită la evenimentele la care a participat, neprevăzând ce urma să se întâmple. Sursa foto: Instagram

Georgiana Lobonț, mesaj dureros pe social media, după ce a pierdut sarcina

Georgiana Lobonț a explicat detaliat întreaga întâmplare. Artista a postat pe Instagram imagini cu cei doi copii înainte de controlul ginecologic, unde urma să asculte, alături de copii, inimioara bebelușului din burtică.

„Am așteptat să-i ascultăm inimioara. Domnul doctor cu care i-am născut pe copii este un om extraordinar. Tot la el am mers și cu cel de-al treilea…doar că nu a mai stat în puterile noastre tot ce s-a întâmplat…sarcina s-a oprit din evoluție.

Am avut o stare de şoc, dar în același timp mă simțeam în putere, o forță pe care tot Dumnezeu mi-a dat-o pentru că sunt mamă a doi copii frumoși și sănătoși iar asta este cea mai mare binecuvântare, asta mi-a venit prima oară în minte ca semn de consolare iar ei erau cu mine în acel moment.Am primit vestea aceasta ca pe un trăznet. Am reacționat din instinct oprind filmarea. Voiam să filmez ca să-i arătăm și lui tati…dar a trebuit să îi dau o veste tristă.

Știu că tot ce trăim se întâmplă cu un scop. Mi-a fost greu să vă zic pentru că m-am grăbit să-mi exprim bucuria și să v-o spun. Ştiam că va urma ceva ce nu mi-aş dori să trăiesc niciodată…. Nu m-am gândit niciodată că o să trec prin aşa ceva….”, a anunțat Georgina Lobonț pe Instagram.

0:00
/
Georgiana Lobonț a explicat ce s-a întâmplat înainte și după pierderea sarcincii. Sursa video Instagram

„Mi-e greu că trebuie să vă spun, dar vreau să știți că sunt bine. Suntem bine. Dumnezeu e bun cu noi și ne-a dat tot ce ne-am dorit. El ştie cel mai bine când trebuie să ne ia sau să ne dea ceva. Cred în El cu tot sufletul și nu sunt supărată dar am o stare apăsătoare pentru că mi-aș fi dorit acest bebeluș cu tot sufletul şi l- am așteptat cu drag. Poate că am depus prea mult efort…poate că…sunt multe lucruri la care am stat și m-am gândit, dar, până la urmă, sunt fericită că am primit această binecuvântare de a fi mamă. Am și fetiță, și băiețel… Dumnezeu știe cel mai bine prin ce trebuie să trecem.

​Mai am prietene care au trecut prin asta. Multe femei trec prin această situație. Dar este important să ştim să gestionăm frumos. Trebuie să privim partea plină a paharului și să nu facem o dramă care tot pe noi să ne afecteze mai apoi. Sunt cu fruntea sus și recunoscătoare lui Dumnezeu pentru tot ce am. Când va venit momentul și dacă va mai veni momentul să avem al treilea copil, doar El ştie. Eu îi mulțumesc pentru tot ce mi-a dat, atât bune, dar şi rele.”, a menționat Georgiana Lobonț pe rețelele de socializare.

0:00
/
Georgiana Lobonț, pe patul de spital, după ce a pierdut sarcina

Georgiana Lobonț mai are doi copii

Georgiana Lobonț este căsătorită cu Rareș Ciciovan (32 de ani), de profesie medic stomatolog, însă care a renunțat la meseria sa pentru a se ocupa de cariera profesională a cântăreței. Astfel că acesta a investit peste 40 de mii de euro în imaginea artistei.

Imagine articol

Georgiana Lobonț și Radu Ciciovan s-au cunoscut în liceu, în clasa IX-a, iar de atunci au rămas împreună. Cei doi s-au căsătorit după terminarea studiilor, iar cu banii de la nuntă și-au dorit un apartament, însă pe care soțul artistei l-a vândut pentru a o ajuta în cariera profesională.

Succesul nu a venit rapid, însă, în prezent, Georgiana Lobonț este una dintre cele mai apreciate artiste de muzică populară și lăutărească din România. Mai jos puteți asculta piesele de succes ale cântăreței.  Pentru un eveniment, prețul pe care Georgiana Lobonț îl petrece pornește de la 4000 de euro în sus.

Georgiana Lobonț s-a născut 9 aprilie 1994, a crescut în Gherla, județul Cluj, iar talentul muzical l-a moștenit din familie. Cântăreața a studiat canto-popular la Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” din Cluj, după care a terminat Facultatea de Drept din Cluj.

Georgiana Maria Lobonț cântă de la vârsta de 4 ani și a moștenit vocea și iubirea pentru muzică de la părinții ei, dar are și o mătușă cunoscută care cântă muzică populară.

Georgiana Lobonț și soțul ei, Rareș Ciciovan, sunt căsătoriți de șapte ani, iar împreună au doi copii, pe Eduard Nicholas, de șase ani, și pe Irina Maria, de patru ani.

Autor: Daria Andrieș

Pe noi poți să ne urmărești pe Facebook și Instagram.

Urmărește-ne pe Google News

Google News Google News
Ne găsești și aici: Google Play App Store Facebook

Mai multe pentru tine

🪙 Curs valutar BNR
  • EUR 4.98
  • USD 4.73
  • CHF 5.35
  • GBP 5.97
  • BGN 2.54
  • RUB 0.05
  • MDL 0.26
🌡️ Vremea în România
  • Bucuresti 2°C icon
  • Cluj-Napoca 0°C icon
  • Constanta 10°C icon
  • Iasi 3°C icon
  • Brasov 3°C icon
  • Timisoara 9°C icon
  • Craiova 2°C icon