Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Descoperirea făcută de cercetători în legătură cu ADN-ul lui Adolf Hitler i-a uimit pe mulți. Au ieșit la iveală informații fabuloase despre corpul acestuia, care pot explica niște mistere ale istoriei, așa cum o știam până acum.

Cercetătorii au analizat o mostră de ADN despre care se crede că i-a aparținut lui Adolf Hitler. Potrivit acestora, ea ne arată că dictatorul Germaniei naziste avea un marker genetic pentru o afecțiune rară care poate întârzia pubertatea.
Cercetarea, care a durat mai mult de patru ani, a fost condusă de geneticianul Turi King, profesor la Universitatea din Bath din Regatul Unit, cunoscută pentru identificarea rămășițelor regelui Richard al III-lea.
O bucată de material din buncărul lui Hitler a schimbat istoria
King a declarat că a verificat faptul că o bucată de material prelevată de pe o canapea din buncărul în care Hitler s-a împușcat în 1945 era îmbibată cu sângele dictatorului, comparând o probă de ADN recuperată din sânge cu cea a unei rude confirmate a lui Hitler.
Pe lângă sugerarea posibilității ca Hitler să fi avut o afecțiune congenitală care perturbă hormonii, numită sindromul Kallmann, documentarul care a fost realizat despre această descoperire a analizat și zvonurile potrivit cărora dictatorul ar fi avut origini evreiești, precum și dacă avea o predispoziție genetică pentru anumite afecțiuni de sănătate mintală. Intitulat „ADN-ul lui Hitler: planul genetic al unui dictator”, documentarul a fost difuzat pe postul TV Channel 4 în Regatul Unit.
Totuși, concluziile prezentate în documentar nu au fost evaluate de alți oameni de știință din domeniu și nici publicate ulterior într-o revistă științifică, ceea ce face dificilă evaluarea validității afirmațiilor de către alți experți care nu au fost implicați în proiect.
King a mai spus că analiza a fost trimisă unei reviste „de mare prestigiu” și că speră ca lucrarea să fie publicată în curând.
Micul petic de material destrămat și-a început călătoria în 1945 în mâinile colonelului american Roswell P. Rosengren, ofițer de comunicații al generalului Dwight D. Eisenhower. Atunci când Rosengren a fost lăsat să intre în buncărul lui Hitler de către forțele sovietice, el a tăiat o bucată de material dintr-o canapea pătată de sânge, se arată în acest documentar, conform CNN.
Peticul a rămas în familia lui Rosengren înainte de a fi scos la licitație în 2014 și cumpărat de Muzeul de Istorie din Gettysburg, Pennsylvania. Oamenii de știință nu se așteptau să afle că Hitler avea o mutație pe o genă numită PROK2.
Variantele acestei gene sunt o cauză a sindromului Kallmann și a hipogonadismului hipogonadotropic congenital, a spus King. La băieți, aceste afecțiuni pot întârzia pubertatea și pot provoca testicule necoborâte.
Sunt caracterizate de niveluri extrem de scăzute de testosteron, iar cei care sunt afectați fie nu trec prin pubertate, fie trec printr-o pubertate parțială. Mai mult decât atât, 5% dintre cazurile de acest tip sunt asociate cu un micropenis.
Indiciile din documentele istorice
Liderul nazist Adolf Hitler stă așezat pe marginea unui birou la reședința sa Berghof din Berchtesgaden, Germania, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, circa 1940.
La momentul morții sale, Hitler a fost observat la capătul canapelei cu o armă, iar sângele era împrăștiat pe canapea și pe peretele din spatele lui, a declarat Nicholas F. Bellantoni, arheolog de stat emerit al Muzeului de Istorie Naturală din Connecticut. El a examinat părți ale canapelei, care se află acum în Rusia, în 2009.
Bellatoni crede că este o șansă foarte mare ca sângele chiar să provină de la Hitler, dacă se dovedește că materialul textil era, într-adevăr, din buncărul dictatorului nazist.
Mai mult decât atât, noile detalii prezentate de King par să se alinieze cu documentele istorice, potrivit lui Alex Kay, expert în Germania nazistă și lector principal la Catedra de Studii de Război a Universității din Potsdam, Germania. Kay a apărut, de asemenea, în documentar.
El a menționat că un document medical din perioada în care Hitler a fost închis după lovitura de stat eșuată cunoscută sub numele de Puciul de la berăria din München din 1923 sugera că dictatorul avea criptorhidie pe partea dreaptă — o afecțiune în care un testicul nu coboară în scrot. Acest lucru poate explica și lipsa relațiilor personale ale lui Hitler.
Era Adolf Hittler evreu?
Kay și King au spus că rezultatele pun, de asemenea, capăt zvonurilor persistente potrivit cărora Hitler ar fi avut origini evreiești — speculații care au pornit de la faptul că bunica lui Hitler a rămas însărcinată în timp ce lucra într-o gospodărie evreiască, potrivit documentarului.
Informațiile apărute acum despre sindromul Kallman de care ar fi suferit dictatorul vin în completarea dovezilor deja existente despre comportamentul lui deviant. Cu toate acestea, suferința provocată de problemele medicale nu justifică actele de cruzime care i-au asigurat un loc însângerat în istoria omenirii.
Așa cum mai afirmă oamenii de știință implicați în această cercetare, Adolf Hittler nu a acționat singur, ci a fost ajutat de mii de oameni care au participat voluntar la atrocitățile comise.











