Creatura care trăiește în adâncurile Oceanului Arctic care a înspăimântat până și oamenii de știință. Poate trăi în cele mai dure medii

Adânc sub apele înghețate ale Oceanului Sudic, lângă Antarctica, trăiește o creatură ciudată și tulburătoare. Viermele cu solzi antarctic (Eulagisca gigantea), un vierme marin aparținând familiei Polynoidae, a captivat și înspăimântat deopotrivă oamenii de știință și pasionații de natură datorită aspectului său bizar și adaptărilor fascinante. Măsurând până la 20 de centimetri în lungime și 10 centimetri într-o parte și alta, acest vierme prădător pare să fie o adevărată minune a adâncurilor.

Viermele cu solzi antarctic a fost amintit pentru prima dată în 1939 de zoologul Charles Carmichael Arthur Monro.

Corpul viermelui solzos antarctic este un studiu al contrastelor. Spatele său este acoperit cu structuri protectoare aurii, asemănătoare unor peri, numite elitre, care îi conferă un aspect pufos și aproape hipnotizant.

Eulagisca gigantea, cunoscut și sub numele de viermele solzos antarctic, este o specie marină fascinantă. Are un aspect izbitor, adesea comparat cu ceva desprins dintr-un film science-fiction. Capul său, cu o proboscidă retractabilă și fălci înfricoșătoare, seamănă cu un "Xenomorf" datorită trăsăturilor sale extraterestre. În același timp, corpul, acoperit cu solzi suprapuși (elytra), îi conferă un aspect texturat, care seamănă cu rânduri de dinți umani.

Când este desfăcută, această proboscidă dezvăluie piese bucale ascuțite, zimțate, proiectate pentru a prinde și a sfâșia prada. În starea sa retrasă, proboscida se pliază înapoi în corpul viermelui, ascunzând trăsăturile sale amenințătoare sub un exterior aparent inofensiv.

Acest vierme solzos arctic poate atinge o lungime de până la 20 cm și o lățime de aproximativ 10 cm. Corpul său este format din 40 de segmente, acoperite de 15 perechi de solzi (elytra) care îi conferă un aspect distinctiv. Culoarea corpului creaturii variază de la gri-maro, iar pe laterale prezintă perii aurii (chaetae) care ies în evidență. Capul este oval și dispune de o proboscidă retractabilă, echipată cu fălci puternice și dinți ascuțiți, utilizate pentru a prinde și consuma prada.

Viermele solzos antarctic este perfect adaptat la unul dintre cele mai extreme medii de pe Pământ.

Eulagisca gigantea este întâlnită în apele reci din jurul Antarcticii și în Oceanul Antarctic, la adâncimi cuprinse între 520 și 670 de metri, la temperaturi aproape de înghețare, presiune ridicată și lumină redusă. În ciuda acestor condiții dure, Eulagisca gigantea are o remarcabilă rezistență la vieța din adâncurile marine.

Viermele solzos arctic trăiește pe fundul oceanului, unde se ascunde sub sedimente și atacă prada care trece prin apropiere.

Deși multe aspecte ale dietei viermelui solzos antarctic rămân învăluite în mister, cercetătorii suspectează că acesta este un prădător activ. Proboscida sa, echipată cu piese bucale ascuțite, îmi permite să prindă și să devoreze prada cu precizie. Mecanismul unic de hrănire al Eulagisca gigantea este adesea comparat cu comportamentul prădător al xenomorfilor fictivi.

Adaptările viermelui solzos sunt o dovadă a succesului său evolutiv. Elitrele nu doar că oferă protecție, dar ar putea juca un rol și în camuflarea viermelui în fața prădătorilor și a prăzii într-un mediu oceanic slab luminat. Abilitatea sa de a-și retrage proboscida asigură protecția acestui aparat delicat de hrănire când nu este folosit, trăsături care fac din viermele solzos antarctic un prădător de temut în mediul său natural.

În ciuda aspectului său de coșmar, viermele solzos antarctic a devenit un simbol al diversității incredibile și al adaptabilității vieții pe Pământ. Combinația dintre frumusețea hipnotizantă și eficiența prădătoare a inspirat curiozitate și admirație printre biologii marini și publicul larg. Videoclipurile și imaginile cu corpul său auriu, pufos și cu proboscida sa terifiantă au devenit virale, câștigându-i reputația de minune științifică și de sursă de "combustibil pentru coșmaruri.

Acest vierme solzos este carnivor și se hrănește în principal cu păianjeni de mare (Pantopoda) și, posibil, cu alte organisme marine. Există suspiciuni că ar putea fi și canibal, consumând alți viermi din aceeași specie. Pentru a-și captura prada, creatura își extinde proboscida și folosește fălcile puternice pentru a mușca și a sfâșia țesuturile acesteia.

Eulagisca gigantea este o specie gonocorică, ceea ce înseamnă că există indivizi masculi și femele separați. Femelele eliberează feromoni pentru a atrage masculii, ceea ce declanșează eliberarea de spermă de către aceștia. După fertilizare, ouăle se dezvoltă în larve planctonice numite trocofore, care ulterior suferă metamorfoza în stadiul juvenil și, în cele din urmă, devin adulți.

Nu există dovezi care să sugereze că Eulagisca gigantea reprezintă un pericol pentru oameni. Trăiește la adâncimi mari în apele reci ale Antarcticii, departe de activitățile umane, și nu are interacțiuni cunoscute cu oamenii.