Un băiat de 8 ani a murit la un curs de înot privat

Publicat:
3 minute
Autor: Redacția

Un incident tragic a avut loc luni după-amiază la un bazin de înot din Ștei, județul Bihor, unde un băiețel în vârstă de 8 ani și-a pierdut viața în timpul unui curs de înot.

Primul apel către 112 a fost făcut la ora 16:45, unde s-a raportat că un copil s-ar fi înecat în timpul unui antrenament. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de salvare, formate din medici și polițiști din localitățile Vașcău și Nucet, însă, din păcate, nu s-a mai putut face nimic.

Conform martorilor, copilului, care participase la cursul organizat de un instructor privat, i s-a făcut rău în timp ce se afla în apă. Instructorul a reacționat rapid, scoțând copilul din bazin și apelând imediat serviciul de urgență.

Deși băiețelul a fost scos în viață din apă, el și-a pierdut cunoștința la scurt timp după aceea, scrie ebihoreanul.ro.

Medicii au depus eforturi intense pentru a-l resuscita timp de mai bine de o oră, însă toate încercările s-au dovedit a fi zadarnice. În jurul orei 18:00, decesul a fost confirmat.

Autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale tragediei. Într-un comunicat transmis de Poliția Bihor, s-a confirmat că băiețelul era originar din comuna Lunca și că se aflat la cursul de înot împreună cu un membru al familiei. Polițiștii din Ștei, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, au deschis o anchetă sub acuzația de ucidere din culpă.

Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită după efectuarea necropsiei, iar investigațiile continuă pentru a clarifica toate detaliile acestui incident tragic. Comunitatea locală este șocată și îndurerată de această pierdere tragică.

Într-un comunicat oficial transmis luni seara de comisarul șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor, s-a confirmat că băiețelul de 8 ani care a decedat era originar din comuna Lunca.



Urmărește-ne pe Google News

Ne găsești și aici: Google Play

Mai multe pentru tine