Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură | Actualitate.net

Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură

2 min pt. citire
publicat actualizat 17.02.2026 20:34
Adaugă Actualitate.net la sursele preferate în Google

Actorul Shia LaBeouf, cunoscut din „Transformers”, a fost reținut de autorități în New Orleans după ce ar fi fost implicat într-o altercație în timpul sărbătorilor de Mardi Gras. Starul de la Hollywood a fost bătut și înjurat. TMZ a publicat mai multe clipuri cu actorul în timp ce se distra la festival, înainte de agresiune, dar și în timp ce era bătut.

Shia LaBeouf, în clipul „Just Do It”
Shia LaBeouf, în clipul „Just Do It”

Shia LaBeouf, în vârstă de 39 de ani, s-a ales cu două capete de acuzare pentru agresiune fizică și urmează să se prezinte în instanță marți după-amiază, au declarat surse din cadrul forțelor de ordine pentru PEOPLE.

Incidentul în care a fost implicat Shia LaBeouf pare unul destul de violent și ar fi avut loc la scurt timp după miezul nopții, în afara unui bar din French Quarter, cartierul istoric al orașului.

TMZ a publicat un videoclip în care actorul de la Hollywood apare dezbrăcat în partea de sus a corpului, fără tricou, și primește îngrijiri medicale de la paramedici după altercația în care a fost implicat.

Actualitate.net
Actualitate.net

Momentan nu este clar ce a declanșat conflictul, însă ce este cert că Shia LaBeouf a fost pus la pământ, înjurat și lovit de mai mulți indivizi. Nu se cunosc mai multe detalii despre această confruntare în stradă dintre actor și alte persoane de la festival.

Shia LaBeouf se afla în New Orleans pentru festivitățile de Mardi Gras încă din ziua de joi, conform The Hollywood Reporter. În alte clipuri, actorul de la Hollywood apare cum se distrează pe străzile din New Orleans.

În clipul de mai jos, Shia LaBeouf consumă bere, râde, dansează, iar la un moment dat atinge o femeie pe spate și îi admiră tricoul. Sau cel puțin asta pare din clipul publicat de TMZ.

Shia LaBeouf, arestat de mai multe ori

În decembrie 2020, muziciana FKA Twigs a intentat un proces împotriva lui LaBeouf, acuzându-l de agresiune sexuală, agresiune fizică și cauzarea de suferință emoțională. Procesul a fost soluționat în iulie 2025, iar actorul a respins acuzațiile.

În 2017, LaBeouf a fost arestat în Georgia pentru tulburarea ordinii publice și consum de alcool în spații publice și ulterior a fost obligat să urmeze tratament impus de instanță.

Pe plan personal, actorul are o fiică cu actrița Mia Goth, cu care a avut o relație cu suișuri și coborâșuri începând din 2012.

Ne găsești și aici: Google profile Google Play App Store Facebook TikTok

Mai multe pentru tine

🪙
Curs valutar BNR
  • EUR 5.23
  • USD 4.53
  • CHF 5.67
  • GBP 6.07
  • RUB 0.06
  • MDL 0.26
🌡️
Vremea România
  • Bucuresti 17°C vremea în Bucuresti
  • Cluj-Napoca 15°C vremea în Cluj-Napoca
  • Constanta 19°C vremea în Constanta
  • Iasi 15°C vremea în Iasi
  • Brasov 12°C vremea în Brasov
  • Timisoara 18°C vremea în Timisoara
  • Craiova 18°C vremea în Craiova