Nicușor Dan, fotografiat cu șapca MAGA la reuniunea lui Donald Trump din SUA. Ce spune despre discuțiile cu Marco Rubio și apropiații liderului american

3 minute
Publicat:
Actualizat:
Autor: Larisa Ciută Larisa Ciută

Președintele Nicușor Dan a participat în Statele Unite la prima reuniune a Consiliului pentru Pace inițiat de Donald Trump. În marja evenimentului, șeful statului a schimbat câteva cuvinte cu secretarul de stat american Marco Rubio, dar și cu Jared Kushner și Steve Witkoff. Imaginile de la întâlnire îl arată pe președintele României ținând în mână o șapcă inscripționată cu sloganul „MAGA”. Ulterior, Nicușor Dan a explicat că interacțiunile au fost unele protocolare.

Nicușor Dan
Nicușor Dan

Prezența lui Nicușor Dan la reuniunea organizată în SUA a adus și o serie de imagini surprinse în timpul discuțiilor informale dintre participanți. Într-una dintre fotografii, șeful statului apare alături de Marco Rubio, având în mână o șapcă roșie cu mesajul „Make America Great Again”, slogan asociat cu Donald Trump.

Întrebat într-o conferință de presă ce a discutat cu oficialul american, președintele României a precizat că dialogul a fost scurt și lipsit de teme concrete.

”În tipul acesta de reuniuni sunt mai mult chestiuni de politeţe între diversi participanţi. Aşa, am discutat 1-2 minute cu multă lume de aici, din multe zone ale lumii”, a declarat Nicuşor Dan.

Discuții scurte cu oficiali și apropiați ai lui Trump

Pe lângă conversația cu Marco Rubio, președintele a confirmat că a schimbat câteva replici și cu persoane apropiate de fostul lider american. Este vorba despre Jared Kushner și Steve Witkoff, prezenți la reuniune.

Șeful statului a explicat că toate aceste interacțiuni au avut loc în contextul general al evenimentului, fără o agendă formală.

”Aşa cum am răspuns, am vorbit un minut cu domnul Witkoff, am vorbit cu domnul Kushner (consilierii lui Donald Trump, Jared Kushner şi Steve Witkoff – n.r.), am vorbit cu Mark Rubio, am vorbit cu multă lume. În jurul acestui eveniment au fost momente în care, ăsta a fost setting-ul, dar chestiunile serioase se fac la nivel diplomatic. Deci asta a fost numai o chestiune de politeţe”, a afirmat Nicușor Dan.

Declarațiile vin în contextul în care apariția șepcii MAGA în mâna președintelui a atras atenția publică, imaginile fiind distribuite rapid în mediul online.

Relația cu SUA, gestionată prin canale oficiale

Președintele a insistat că relația dintre România și Statele Unite nu se construiește în astfel de momente informale, ci prin mecanisme diplomatice clare și prin dialog instituțional.

”În ceea ce priveşte relaţia cu Statele Unite, este o relaţie diplomatică care se face prin Ministerul de Externe, prin consilieri, prin întâlniri tehnice, prin vizite ale miniştrilor aici, prin Ambasada României din Statele Unate. Deci este un dosar care creşte”, a precizat şeful statului.

Întrebat dacă au fost stabilite întâlniri bilaterale concrete, Nicușor Dan a revenit asupra ideii că discuțiile au fost limitate la schimburi de politețe.

El a mai arătat că dialogul dintre cele două state continuă la nivel tehnic, independent de prezența sa la reuniune.

”Şi săptămâna viitoare vor fi alţii, săptămână viitoare vot fi alţii, ăsta este modul în care discutăm lucrurile. Bineînţeles că prezenţa preşedintelui a fost un gest simbolic pentru această relaţie, dar nu în interacţiunea preşedintelui se reglează lucrurile astea tehnice”, a mai declarat Nicuşor Dan.

Potrivit președintelui, în timp ce el susținea declarația de presă, mai mulți oficiali români purtau deja discuții cu omologii americani pe diferite paliere.

Participarea la reuniunea Consiliului pentru Pace reprezintă prima prezență a lui Nicușor Dan la un astfel de eveniment organizat la inițiativa lui Donald Trump.

Interacțiunile din cadrul reuniunii au fost, potrivit șefului statului, limitate la schimburi protocolare, în timp ce temele concrete dintre România și SUA sunt abordate prin canalele diplomatice consacrate.

Urmărește-ne pe Google News

Google News Google News
Ne găsești și aici: Google Play App Store Facebook

Mai multe pentru tine