Mărturiile lui Traian Băsescu despre Vladimir Putin: „Vă pot spune că este un om extraordinar, un interlocutor deschis”

4 minute
Publicat:
Actualizat:
Autor: Alexandra Marin

În 2005, într-un interviu cu dat lui Marius Tucă, Traian Băsescu a fost întrebat de prezentatorul TV cum este Putin, iar răspunsul președintelui României de la acea vreme a fost unul la superlativ.

Imagine articol

Traian Băsescu și Vladimir Putin pare că au avut o relație și dincolo de granițele oficiale, care a dus spre amiciție, căci pe vremea când era președinte al țării, după o vizită la Moscova, s-a declarat „fanul” președintelui Federației Ruse.

Pe 1g februarie 2015, Traian Băsescu a fost invitatul lui Marius Tucă, în emisiunea pe care o prezenta la Antena 1. Prezentatorul TV a fost curios să afle detalii despre vizita președintelui României la Moscova, cum și cum este Vladimir Putin ca persoană, dincolo de aparițiile publice.

„Pot să spun că este un om extraordinar. Este plăciut, este un interlocutor deschis.” a spus Traian Băsescu, întrerupt de Marius Tucă, care a întrebat dacă nu a avut cu Putin o discuție „scorțoasă”.

„A fost discuția că fiecare și-a spus problema și am încercat să le așezăm, plecând de la deschiderea întâlnirii noastre. Și eu, și președintele Putin am recunoscut că fiecare dintre cele două state are interesul național la zona Mării Negre, că fiecare respectăm interesul celuilalt.”, a continuat Traian Băsescu, care a enunțat dorința lui Putin de a avea acces la Marea Neagră.

Declarațiile lui Traian Băsescu au fost făcute într-un context plin de tensiune în Ucraina, mai ales că doar cu câteva luni înainte Crimeea fusese anexată de Federația Rusă.

Cel mai probabil relația dintre Băsescu și Putin nu mai este aceeași în prezent, dat fiind faptul că în 2022, Ministerul de Externe rus a transmis printr-un comunicat de presă că a interzis intrarea pe teritoriul Rusiei mai mulți lideri europeni, dintre care și Iohannis, și Băsescu, în urma reacției acestora cu privire la invadarea Federației Ruse în Ucraina. Astfel, politicienii care sunt împotriva măsurilor rusești nu sunt bineveniți în Rusia.

Totodată, aflat în Parlamentul European, Băsescu a făcut aluzie la Rusie cu privire la anexarea Crimeei, că „România nu are în istoricul ei anexarea altor state.” Un alt incident în Parlamentul European a avut loc tot în 2022, când fostului președinte al României i s-a închis telefonul, după ce a început să enumere diplomații care sunt de acord cu politica lui Putin.

Putin s-a întâlnit oficial de două ori cu Băsescu. Prima dată în 2005, iar a doua oară în 2008, cu ocazia summit-ului NATO.

O a treia întâlnire, de această dată neoficială, a fost la Milano, Italia, la Summit-ul Asia – Europa (ASEM), din octombrie 2014.



Urmărește-ne pe Google News

Google News Google News
Ne găsești și aici: Google Play App Store Facebook

Mai multe pentru tine

🪙 Curs valutar BNR
  • EUR 4.98
  • USD 4.72
  • CHF 5.32
  • GBP 5.97
  • BGN 2.54
  • RUB 0.05
  • MDL 0.26
🌡️ Vremea în România
  • Bucuresti 5°C icon
  • Cluj-Napoca 0°C icon
  • Constanta 4°C icon
  • Iasi 1°C icon
  • Brasov -1°C icon
  • Timisoara 4°C icon
  • Craiova 5°C icon