Rezultate alegeri prezidențiale 2025: Așa a vrut Dumnezeu?

Niciodată în ultimele decenii parcă nu s-a vorbit atât de mult despre religie și credință într-o campanie electorală ca în alegerile prezidențiale din 2024–2025.

Nu doar că aproape fiecare candidat s-a simțit obligat să se declare credincios, dar unii au transformat pelerinajele, crucile de la gât și citatele biblice într-o rutină de campanie, într-un decor menit să inspire „moralitate”, „valoare” și „tradiție”.

Este inacceptabil să ne folosim de religie pentru a câștiga capital electoral. Este inacceptabil să ne folosim de Dumnezeu ca slogan politic. Este inacceptabil să ducem credința în derizoriu, tratând-o ca pe un instrument de marketing, la fel ca un logo de campanie sau un zâmbet bine plasat în timpul unui miting.

Am asistat, cu jenă, la momente în care candidații nu doar că invocau divinitatea în fiecare discurs, dar ajungeau să povestească public cum „au fost răsplătiți de Dumnezeu” sau cum „nimic nu se face fără Dumnezeu”, nu într-un cadru intim, personal, ci pe scenă, în fața camerelor, cu scopul clar de a impresiona.

Mai grav, am văzut moderatori care întrebau candidați cum l-au descoperit pe Dumnezeu sau dacă își pot demonstra credința prin acte, prin copii botezați, prin apartenență la o confesiune.

Este un derapaj periculos. Pentru că în spatele acestei obsesii religioase de campanie se ascunde o formă subtilă de excludere: cine nu se declară religios e privit cu suspiciune. Cine e agnostic sau de altă credință devine suspect. Cine nu se fotografiază la slujbe e considerat „mai puțin român”, „mai puțin moral”, „mai puțin demn”.

Religia nu ar trebui să fie un criteriu de selecție pentru a fi politician. Nici pentru a fi ales. Nici pentru a fi votat.

A duce credința în câmpul electoral nu e doar o formă de ipocrizie – pentru că mulți dintre cei care își fac cruci mari în public au decizii profund imorale în CV – ci e o formă de manipulare emoțională a alegătorilor. Pentru o societate democratică, pluralistă și diversă, asta este otrăvitor.

Ce se întâmplă, în realitate, atunci când religia devine un instrument politic? Se încurajează direct discriminarea. Se încurajează intoleranța. Se încurajează respingerea celuilalt – fie el de altă religie, fie el ateu, fie el simplu cetățean care vrea ca Biserica să fie parte a vieții spirituale, nu a vieții electorale.

Se încurajează refuzul diversității. Se încurajează desconsiderarea libertății de conștiință. Se uită, voit sau nu, că România este o democrație, nu o teocrație. Se uită că principiul fundamental al statului român este separarea dintre stat și biserică, nu fuziunea dintre altar și urnă.

Religia este o alegere personală. Intimă. Respectabilă, indiferent de forma ei. Dar tocmai pentru că e profundă, tocmai pentru că este un gest de credință, nu ar trebui târâtă prin studiouri de televiziune, afișată ostentativ în campanie sau vânturată ca un certificat de bună purtare morală.

Dacă permitem ca religia să devină barometru pentru votul politic, atunci pasul următor – inevitabil – va fi excluderea celor care cred altfel. Și, în timp, dictatura ipocriziei morale.

Transfăgărășanul: bijuteria construită cu sânge. Ce nu se spune când se vorbește despre „vremurile bune”

„Noi, românii, acum 50 de ani reușeam să construim bijuterii, precum Transfăgărășan, iar acum pentru un drum tehnologic care deservește viitoarea autostradă închidem Valea Oltului pentru o lună.” — așa a declarat recent candidatul la președinția României, George Simion, într-o dezbatere Euronews

Călin Georgescu revine cu un nou mesaj video: „Ciocoii au rămas fără timp”

Călin Georgescu a publicat un nou clip video pe pagina sa de Facebook, în care continuă linia discursului său cu pronunțat caracter religios, anti-sistem și naționalist.