Transfăgărășanul: bijuteria construită cu sânge. Ce nu se spune când se vorbește despre „vremurile bune”

„Noi, românii, acum 50 de ani reușeam să construim bijuterii, precum Transfăgărășan, iar acum pentru un drum tehnologic care deservește viitoarea autostradă închidem Valea Oltului pentru o lună.” - așa a declarat recent candidatul la președinția României, George Simion, într-o dezbatere Euronews din 8 mai 2025, stârnind nostalgie în rândul multora care văd în trecut o epocă a marilor realizări. Dar cât de mult costau, cu adevărat, aceste „bijuterii”?

Transfăgărășanul (DN7C), drumul spectaculos care traversează Munții Făgăraș, a fost construit între 1970 și 1974, la ordinul lui Nicolae Ceaușescu, în contextul tensiunilor cu URSS după invazia Cehoslovaciei.

Oficial, scopurile erau economice și turistice: exploatarea pădurilor, a pășunilor alpine și conectarea regiunilor istorice. În realitate, proiectul avea o motivație strategică: o cale militară de traversare rapidă a Carpaților.

Construcția s-a făcut într-un ritm forțat, pe un traseu de peste 90 km, cu altitudini ce depășesc 2.000 m. Mii de muncitori și soldați din trupele de geniu au fost mobilizați, folosind metode periculoase: săpături cu explozibili, muncă manuală pe margini de prăpastie, tuneluri străpunse în stâncă fără echipamente moderne de protecție.

În timp ce propaganda comunistă lăuda eroismul constructorilor, adevărul despre costul uman al Transfăgărășanului a fost trecut sub tăcere.

Oficial, autoritățile au recunoscut în jur de 40 de morți.

Neoficial, mărturii ale participanților vorbesc despre un număr mult mai mare, greu de documentat din cauza secretizării totale a datelor.

Relatările celor implicați sunt cutremurătoare: muncitori prinși sub avalanșe sau stânci, utilaje prăbușite în gol, accidente zilnice ignorate de superiori, soldați care își continuau munca indiferent de condițiile meteo sau riscurile de viață. Într-un singur incident, șapte militari au fost uciși de o viitură de noroi – și cazul abia dacă a fost menționat într-o notă de subsol a istoriei oficiale.

Un general care a condus lucrările descria atmosfera de pe șantier astfel: „A fost ca în război. Aproape 40 de morți și încă pe atâția răniți. Asta a fost jertfa de sânge pentru îmblânzirea acestui balaur uriaș.”, via ziaruldeiasi.ro

Astăzi, Transfăgărășanul este promovat ca una dintre cele mai spectaculoase șosele din lume, o mândrie națională.

Dar puțini dintre cei care conduc vara pe serpentinele sale își imaginează sacrificiul uman care a stat la baza construcției.

Declarația lui George Simion readuce în prim-plan o idee periculoasă: glorificarea unei epoci în care „lucrurile mergeau mai bine” – fără să recunoaștem ce a fost sacrificat pentru acele reușite.

Într-adevăr, în anii ’70, România reușea să ridice proiecte grandioase. Dar reușea pentru că nu se ținea cont de costuri – nici financiare, nici umane.

Viețile muncitorilor erau tratate ca o resursă. Accidentele nu se raportau.

În prezent, construcțiile durează mai mult. Se opresc la fiecare semn de alunecare de teren, se închid drumuri pentru siguranță, se cer avize peste avize. Dar trăim într-o societate în care viața umană are valoare și unde transparența trebuie să fie o normă.

Poate nu construim la fel de repede ca acum 50 de ani. Poate ne împotmolim în birocrație și incompetență. Dar e important să ne amintim: „bijuteriile” trecutului au fost plătite, adesea, cu sânge. Iar progresul nu înseamnă doar asfalt, ci și respect față de viață.

Câți urși a numărat un turist de la Bâlea Cascadă până la Vidraru pe Transfăgărășan? VIDEO

Un videoclip recent de pe TikTok a captat atenția internauților, prezentând un turist care întâlnește un număr șocant de urși pe drumul de la Bâlea Cascadă până la Vidraru, pe Transfăgărășan. În filmare, urșii apar pe marginea drumului, unii chiar apropiindu-se îngrijorător de mașină.