Marisa Paloma, traumatizată și distrusă. A făcut un anunț cu multă durere:„ Eu nu pot să vă descriu cât de tragic este totul și cât de...”

Marisa Paloma a fost în vizită la Spitalul Obregia din Capitală și a fost traumatizată de ceea ce a văzut acolo. Suferința copiilor din spital a sensibilizat-o atât de mult încât a plâns în hohote. Fosta câștigătoare „Bravo! Ai stil” s-a implicat în campania lui Codin Maticiuc pentru renovarea spitalelor, în cazul de față fiind vizat Spitalul Obregia. Fundația Metropolis construiește de la zero un alt spital pentru boli psihice în București.

Marisa Paloma a intrat în Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” fără să știe exact la ce să se aștepte. A ieșit de acolo cu ochii în lacrimi, cu o imagine greu de șters din minte și cu o durere pe care cu greu a reușit să o stăpânească.

Vizita a fost parte din campania de implicare în proiectul inițiat de Codin Maticiuc, prin care Fundația Metropolis construiește o nouă unitate de psihiatrie pediatrică chiar lângă spitalul existent.

Marisa Paloma a ajuns inclusiv pe șantier, unde a văzut că lucrările au început, că există progres și că viitorul spital prinde contur. Dar adevăratul impact nu a venit de acolo, ci din interiorul secțiilor actuale.

În saloane, realitatea a lovit-o direct. Spațiile sunt insuficiente, iar copiii sunt înghesuiți peste capacitatea normală. În aceleași rezerve ajung să stea împreună copii foarte mici, de doar câțiva ani, alături de adolescenți aflați în situații complet diferite — unii tratați pentru autism, alții pentru dependențe sau alte tulburări grave. Lipsa de spațiu și de separare transformă totul într-un mediu apăsător, dificil de înțeles și de acceptat.

Pe pereți, desenele copiilor spun mai mult decât ar putea explica orice adult. Unele par inocente, dar altele transmit o disperare profundă. Mesaje scrise direct pe ziduri vorbesc despre dorința de a pleca, despre neînțelegere, despre frică. Sunt gânduri crude, puse în cuvinte simple, dar care apasă greu, mai ales când le privești din perspectiva unui părinte.

Pentru Marisa, experiența a fost copleșitoare și a realizat că ce trăiesc pacienții și medicii din spital este o suferință concretă, vizibilă, trăită de copii care nu ar trebui să treacă prin așa ceva. Emoția a fost atât de puternică încât nu și-a putut stăpâni lacrimile nici după ce a plecat de acolo.

Dincolo de șocul trăit, Marisa Paloma a rămas cu un singur gând: că lucrurile trebuie schimbate. Noua clinică aflată în construcție reprezintă o șansă reală pentru acești copii — un spațiu adecvat, sigur, în care să fie tratați în condiții demne.

„Oameni buni, am plâns până acum mașină, dar m-am calmat că trebuie să reușesc să fac acest anunț. Deci mă doare capul de nebunesc, eu nu știu cum pot să vă povestesc ce am să vă povestesc. Vin de la Spitalul Clinic de Psihiatrie Dr. Alexandru Obregia.

Acolo unde poate știți sau nu știți, o să vă spun eu acum, Codin a început un proiect foarte curajos dedicat construirii Spitalului de Psihiatrie Pediatrică. Este fix lângă, am fost și pe șantier, bazele deja sunt puse ale acestui spital. Și puteți să vedeți și voi, 24 din 24 de ore, cum evoluează lucrurile astea, ca să știți unde să duc banii voștri, să știți că ajung într-un loc sigur.

Eu atât vă rog, dacă aveți posibilitatea, bineînțeles, și dacă acest video a ajuns la voi, să contribuiți și voi acestei cauze.

Însă, înainte să trimiteți acest mesaj, vă rog să mă ascultați un minut, să vă spun, deși sunt convinsă că vă imaginați, că imaginele sunt greu de privit, am fost acolo și am văzut ce se întâmplă.

Deci vreau să vă imaginați că în rezerve de câte șase opatori sunt băgați mai mulți copii, nu contează vârsta, în funcție de capacitate, bineînțeles, pentru că spitalul nu are o capacitate care poate să susțină un număr foarte mare de copii, adolescenți.

În aceleași rezerve sunt băgați, poate, copii de 4, 5, 6 ani, cu adolescenți de 16, 17 ani, pe care părinții îi aduc să îi trateze de diverse cauze, poate copiii ajung acolo să fie tratați de autism și poate adolescenții ajung acolo să fie ajutați în lupta asta pe care o duc cu consumul de substanțe ilegale.

Eu nu pot să vă descriu cât de tragic este totul și cât de... Nu pot să vă descriu cum arătau desenele, cât de înspăimântător arătau desenele pe pereți.

Unele arătau ok, dar alte le arătau înspăimântător pe pereții rezervelor. Vă dați seama, fiecare copil își scrie gândurile. Erau texte de genul scoteți-mă de aici, nu vreau să mai stau aici, vreau să plec acasă, n-am ce căuta aici, nu sunt nebun și mulți altele, foarte greu de cuprins.

Mai ales din poziția... Mai ales din poziția unui părinte, Doamne, nu mai am nici cu orice să vorbesc. Videoul ăsta îmi doresc să ajungă la un număr cât mai mare de oameni și vă rog din toată inima mea, dacă ați donat, să menționați aici în comentarii, pentru a influența și alți oameni care văd acest material să o facă, bineînțeles, în măsura posibilităților.

Aveți textele aici, aveți și numărul de telefon la care trebuie să trimiteți textul respectiv pentru ca donația să se poată implementa.