Fiica lui Cătălin Măruță, făcută praf pe Youtube, după ce s-a filmat dansând pe piesa lui Beyonce: „Nu vă este rușine să vorbiți așa despre o fetiță?”

5 minute
Publicat:
Actualizat:
Autor: Alexandra Marin

Eva Măruță a fost ținta unor atacuri pe Youtube, după ce s-a filmat în timp ce dansa pe melodia „Texas” din repertoriul lui Beyonce. Au fost însă și oameni care i-au luat apărarea fiicei lui Măruță. Clipul postat de Eva a fost vizionat de peste 250 de mii de oameni.

Eva Măruță, criticată dur pe social media, după ce s-a filmat dansând melodia „Texas” cântată de Beyonce. Foto: captură Youtube/Eva Măruță
Eva Măruță, criticată dur pe social media, după ce s-a filmat dansând melodia „Texas” cântată de Beyonce. Foto: captură Youtube/Eva Măruță

Eva Măruță a primit un nou val de ură, asta după ce clipul postat pe Youtube în timp ce dansează pe piesa „Texas” a fost considerat nepotrivit pentru un copil. Oamenii s-au înfuriat după ce au văzut filmulețul cu fiica lui Măruță, așa că i-au criticat inclusiv pe părinți pentru modul în care micuța de 8 ani se promovează pe social media.

Eva Măruță, criticată pentru cum dansează pe piesa lui Beyonce

Eva Măruță are opt ani, însă este foarte talentată. În urmă cu trei luni a lansat piesa „Praf de stele în părul meu” împreună cu mama sa, Andra, în care vorbește despre răutatea oamenilor și criticile pe care mulți dintre aceștia le aduc nefondat.

La trei luni distanță, tot pe YouTube, au început să circule răutățile despre care fetița a vorbit în prima piesă lansată cu Andra.

Eva Măruță apare pe Youtube într-un reels în fața casei sale, în timp ce dansează pe melodia „Texas”. Evident, nu toți au văzut cu ochi buni prestația fiicei lui Măruță, așa că oamenii i-au lăsat comentarii acide.

„Este încă o copilă. Să danseze așa? "NU"!
„La bară să mai dansezi și e ok. Pune mâna pe carte, că ea te face om în viață, nu dansul și să te schimonosești. Nici nu știi să te ștergi bine la nas și te rupi în fițe și figuri. Vai de steaua ta, ce educație aleasă ai primit de la părinții tăi. Banii nu sunt totul în viață!”
„Am uitat să lăsăm copiii să fie copii! Îi vrem mari dintr-o dată, cu atitudine de oameni mari. Trist! Copilăria este ceva cu care nu ne mai întâlnim. Noi, ca părinți, dacă o grăbim doar de dragul de a face "senzație" , ne pierdem de fapt niște valori.”
„Un pic prea mult!”
„Când se depășește o limită, totul devine dezgustător. Acum s-a depășit.”

Au fost însă și oameni care i-au luat apărarea Evei Măruță în fața celor care au criticat-o.

„Nu vă este rușine să vorbiți așa despre o fetiță? Nu contează a cui fiica este. Este prea mult, să jigniți așa pe oricine, ca așa vreți voi.”
„Felicitări, puștoaica. Dansează, dacă asta te face fericită. Toți ceilalți care-i recomandați să pună mâna pe carte, aveți voi nevoie de asta. Sunteți agramați. De unde știți că nu învață bine? Daca vă corecta comentariile, nici atunci nu o plăceați, că se dădea deșteaptă. Uite așa mor unii …”
„Îi place ceea ce face, nu o obligă nimeni. Nu mai fiți răutăcioase și invidioase. Eva, ești o frumoasă și talentată, urmează-ți visul, copil drag.”

Eva Măruță, celebră după rolul din „Tati Part-time”

Eva Maruță este fiica celebrului cuplu din România, Andra și Cătălin Măruță. Andra este una dintre cele mai iubite cântărețe de la noi din țară, cunoscută pentru numeroasele ei hituri și pentru cariera sa de succes în muzică, în timp ce Cătălin Măruță este un cunoscut prezentator de televiziune, gazda emisiunii "La Măruță" de pe Pro TV.

Eva Măruță s-a născut într-o familie iubitoare și talentată. Ea are un frate mai mare, pe nume David, de care este foarte apropiată. Fiind copilul unor celebrități, Eva apare frecvent în postările de pe rețelele sociale ale părinților săi, fiind deja o mică vedetă în mediul online. De altfel, fetița de 8 ani are propriile conturi de Instagram, Facebook, TikTok sau Youtube, unde este urmărită de sute de mii de oameni.


Urmărește-ne pe Google News

Google News Google News
Ne găsești și aici: Google Play App Store Facebook

Mai multe pentru tine

🪙 Curs valutar BNR
  • EUR 4.98
  • USD 4.73
  • CHF 5.34
  • GBP 6
  • BGN 2.54
  • RUB 0.04
  • MDL 0.26
🌡️ Vremea în România
  • Bucuresti 6°C icon
  • Cluj-Napoca 3°C icon
  • Constanta 6°C icon
  • Iasi 2°C icon
  • Brasov 3°C icon
  • Timisoara 7°C icon
  • Craiova 4°C icon