Cum te păcălesc eticheta și marketingul. Cum alegem vitamina D. Un cercetător științific român dărâmă miturile de pe piața suplimentelor
Tablete, capsule, spray-uri sau picături în ulei? Iulia Borcsa, cercetător și dezvoltator de suplimente în Germania de aproape un deceniu, explică de ce forma în care este administrată vitamina D poate conta și la ce ar trebui să fim atenți atunci când alegem un produs de pe raft.
Rafturile farmaciilor sunt pline de vitamina D. Aceeași vitamină apare sub zeci de forme: tablete, capsule cu pulbere, capsule gelatinoase moi, spray-uri, soluții apoase sau picături în ulei. Pe etichetă putem vedea aceeași doză exprimată în UI sau micrograme, însă produsele nu sunt neapărat identice.
Pentru consumator, diferența pare deseori una de ambalaj sau de preferință: înghiți o capsulă, iei o tabletă sau pui câteva picături. Din perspectiva formulării, lucrurile sunt însă mai complicate.
Iulia Borcsa, cercetător și dezvoltator de suplimente în Germania de aproape un deceniu, atrage atenția asupra unui detaliu de la care ar trebui să înceapă alegerea unui produs: vitamina D este liposolubilă.
Cu alte cuvinte, este o vitamină care se dizolvă în grăsimi, nu în apă. Iar acest lucru ridică o întrebare pe care puțini consumatori și-o pun atunci când citesc eticheta unui supliment: în ce mediu se găsește, de fapt, vitamina D pe care urmează să o iau?
D2 sau D3? Prima diferență pe care merită să o căutăm pe etichetă
Vitamina D utilizată în suplimente se găsește în principal sub două forme: vitamina D2, numită ergocalciferol, și vitamina D3, sau colecalciferol.
Nu este doar o diferență de denumire.
Cercetările care au comparat direct cele două forme indică, în ansamblu, un avantaj al vitaminei D3 în ceea ce privește creșterea concentrației de 25-hidroxivitamină D din sânge — markerul utilizat în mod obișnuit pentru evaluarea statusului vitaminei D. Meta-analizele studiilor comparative au constatat că D3 tinde să fie mai eficientă decât D2, deși amploarea diferenței poate varia în funcție de doză, frecvența administrării și caracteristicile persoanei.
Este, așadar, unul dintre primele lucruri pe care cercetătoarea Iulia Borcsa recomandă consumatorilor să le verifice atunci când compară două suplimente aparent similare.
De ce nu este suficient să ne uităm doar la numărul de UI
O tabletă și o picătură pot furniza pe etichetă aceeași cantitate de vitamina D, dar formula completă a produsului poate fi foarte diferită.
Tabletele, de exemplu, necesită în mod obișnuit ingrediente tehnologice care să permită fabricarea, stabilitatea și dezintegrarea produsului. În funcție de formulă, acestea pot include agenți de încărcare, antiaglomeranți, agenți de glazurare sau alți excipienți.
Asta nu înseamnă automat că o tabletă este un produs slab sau că excipienții autorizați sunt periculoși. Înseamnă însă că, pentru un consumator interesat de o formulă cât mai simplă, lista completă a ingredientelor este cel puțin la fel de importantă ca partea din față a ambalajului.
Capsulele cu pulbere pot avea formule mai simple, dar ridică aceeași întrebare fundamentală în cazul unei vitamine liposolubile: în ce condiții ajunge vitamina să fie disponibilă pentru absorbție?
Vitamina D administrată oral este absorbită la nivel intestinal, iar procesele digestive și prezența lipidelor au un rol în absorbția vitaminelor liposolubile. De aceea, modul în care produsul este formulat poate avea relevanță.
Dar spray-urile și soluțiile pe bază de apă?
Aici lucrurile devin și mai interesante.
Faptul că vitamina D nu este solubilă în apă nu înseamnă că un producător nu poate realiza un produs lichid sau un spray pe bază apoasă. Tehnologia farmaceutică permite dispersarea sau solubilizarea ingredientelor lipofile prin diferite sisteme de formulare.
Cu alte cuvinte, nu ambalajul și nici forma de prezentare — spray, picături sau soluție lichidă — decid singure cât de eficient este produsul. Diferența o face formula din interior.
Iulia Borcsa recomandă însă atenție la lista de ingrediente. Unele formule lichide pot necesita conservanți, arome, îndulcitori sau alte ingrediente tehnologice pentru stabilitate și acceptabilitate.
Cu alte cuvinte, întrebarea corectă nu este neapărat „spray-ul este bun sau rău?”, ci cum a fost formulat acel spray și ce conține, în afară de vitamina D?
Capsulele moi aduc vitamina direct într-un mediu lipidic
O altă categorie este cea a capsulelor gelatinoase moi, cunoscute drept softgel.
În interiorul acestora, vitamina D3 este frecvent dispersată sau dizolvată într-un ulei. Din perspectiva formulării, avantajul este intuitiv: o substanță liposolubilă este administrată într-un mediu lipidic.
Același principiu stă și la baza picăturilor uleioase.
O formulă de acest tip poate avea o compoziție surprinzător de simplă: vitamina D3, un ulei purtător și, în funcție de produs, eventual un antioxidant sau alte ingrediente necesare stabilității.
Pentru Borcsa, tocmai această simplitate reprezintă unul dintre argumentele importante în favoarea formulelor uleioase.
Picăturile în ulei: simple, dar nu „magice”
Picăturile uleioase sunt prezentate frecvent drept una dintre cele mai eficiente modalități de administrare a vitaminei D. Există o logică farmaceutică în utilizarea unui vehicul lipidic pentru o vitamină liposolubilă, însă aici este importantă o nuanță.
Nu orice produs uleios este automat superior oricărei tablete, capsule sau formule moderne. Biodisponibilitatea finală depinde de mai mulți factori: compoziția produsului, doză, modul de administrare, alimentație și particularitățile individuale ale persoanei.
De aceea, ideea că o anumită formă farmaceutică este în mod universal „cea mai bună” trebuie privită cu prudență.
Ceea ce poate face consumatorul este să compare formulele și să înțeleagă ce cumpără.
Da. Aș integra această parte în articol, dar cu o nuanțare importantă: termenul de „cofactori esențiali” este prea categoric pentru toate cele cinci substanțe enumerate. Mai jurnalistic și mai riguros ar fi să vorbim despre nutrienți care interacționează cu metabolismul vitaminei D și sănătatea osoasă, diferențiind nivelul dovezilor.
Vitamina D nu acționează singură. Dar avem nevoie automat de „cofactori”?
Iulia Borcsa atrage atenția și asupra unui alt aspect care se pierde adesea în discuția despre suplimente: organismul nu utilizează nutrienții în mod izolat.
Vitamina D intră într-o rețea complexă de procese metabolice, iar statusul altor vitamine și minerale poate avea importanță. Asta nu înseamnă însă că fiecare persoană care ia vitamina D trebuie să cumpere automat și un „pachet” de K2, magneziu, vitamina C, zinc și fier.
Diferența este importantă.
Magneziul și metabolismul vitaminei D
Dintre nutrienții amintiți, magneziul are una dintre cele mai clare legături cu metabolismul vitaminei D. Enzimele implicate în transformarea vitaminei D în formele sale metabolice active sunt dependente de magneziu.
Cu alte cuvinte, nu este suficient să ne gândim doar la cantitatea de vitamina D pe care o administrăm. Statusul nutrițional general al organismului poate influența modul în care aceasta este metabolizată.
Vitamina K și calciul: o relație care merită înțeleasă
Vitamina K, în special K2, este frecvent asociată cu vitamina D în suplimente. Motivul este legat de metabolismul calciului.
Vitamina D favorizează absorbția intestinală a calciului, în timp ce vitamina K este necesară pentru activarea anumitor proteine implicate în metabolismul osos și în reglarea calcificării țesuturilor.
De aici provine ideea populară potrivit căreia K2 „direcționează calciul către oase și îl ține departe de artere”.
Este însă o simplificare a unui mecanism biologic mult mai complex. Nu este demonstrat că orice persoană care suplimentează vitamina D trebuie să ia automat și K2 pentru a preveni depunerea calciului în artere.
Este o distincție importantă între existența unui mecanism biologic plauzibil și demonstrarea unui beneficiu clinic prin suplimentare.
Dar zincul, vitamina C și fierul?
Și aici este nevoie de nuanță.
Zincul participă la numeroase procese celulare și există cercetări privind relația sa cu receptorul vitaminei D și semnalizarea dependentă de acesta. Vitamina C și fierul sunt, la rândul lor, nutrienți esențiali pentru numeroase reacții enzimatice și procese metabolice.
Asta nu înseamnă însă că o persoană trebuie să suplimenteze zinc, fier sau vitamina C pentru ca vitamina D administrată să „funcționeze”.
Mai ales în cazul fierului, suplimentarea fără o indicație clară nu este o strategie de urmat preventiv. Deficitul și necesitatea suplimentării trebuie evaluate individual.
Analize înainte de „cocktailul” de suplimente
Aici, recomandarea Iuliei Borcsa devine poate mai importantă decât alegerea unei anumite capsule sau combinații de vitamine: analizele pot ajuta la identificarea deficiențelor reale înainte de suplimentarea lor.
„Recomand efectuarea analizelor de sânge pentru identificarea corectă a eventualelor deficiențe, astfel încât acestea să poată fi corectate în mod adecvat, la recomandarea unui specialist”, spune Iulia Borcsa.
Este și o modalitate de a evita una dintre capcanele industriei suplimentelor: ideea că, dacă un nutrient este important pentru un anumit proces biologic, administrarea unei cantități suplimentare va îmbunătăți automat acel proces.
Nu funcționează întotdeauna așa.
Vitamina D nu acționează într-un vid nutrițional. Dar nici fiecare nutrient care interacționează cu metabolismul ei nu trebuie transformat automat într-un supliment.
Înainte de a construi un „cocktail” de vitamina D, K2, magneziu, zinc, fier și vitamina C, întrebarea mai utilă este alta: de ce are nevoie, în mod real, organismul meu?
Iar răspunsul nu se găsește întotdeauna pe eticheta unui flacon, după analizele medicale.
Cum citim, de fapt, eticheta unei vitamine D?
Mesajul Iuliei Borcsa este mai larg decât disputa dintre tabletă și picături.
Într-o industrie în care ambalajele vorbesc despre „premium”, „high absorption”, „natural” sau „advanced formula”, consumatorul ar trebui să întoarcă flaconul și să citească partea mai puțin spectaculoasă a etichetei.
Ce formă de vitamina D conține produsul — D2 sau D3? Care este doza? În ce mediu este formulată vitamina? Ce ulei este utilizat, dacă există unul? Câți excipienți apar în compoziție? Sunt prezenți conservanți, arome sau îndulcitori și sunt aceștia necesari pentru tipul respectiv de produs?
Sunt întrebări simple, dar care schimbă modul în care privim raftul cu suplimente.
Pentru că două produse pe care scrie „Vitamina D3 – 2.000 UI” pot avea aceeași cantitate declarată de substanță activă și, în același timp, formule foarte diferite.
Iar produsul cu ambalajul cel mai sofisticat nu este obligatoriu și cel cu formula cea mai potrivită.
În final, lecția este una de alfabetizare a consumatorului: să nu alegem un supliment exclusiv după reclamă, preț sau numărul mare scris pe partea din față a cutiei. Să învățăm să citim ingredientele, să distingem substanța activă de excipienți și să înțelegem de ce forma în care este livrat un nutrient poate conta.
Iar în cazul vitaminei D, faptul că este liposolubilă este un punct bun de la care să începem.
Notă: Informațiile din acest articol au caracter general și nu înlocuiesc recomandarea medicală. Necesitatea suplimentării și doza adecvată de vitamina D trebuie stabilite în funcție de situația individuală, în special atunci când există un deficit confirmat sau sunt utilizate doze mari.
