Ce s-a întâmplat când Loredana Groza a revenit la TVR. Fuego: «Aproape că am dărâmat platoul»”.

2 min pt. citire
publicat
Adaugă Actualitate.net la sursele preferate în Google

Loredana Groza revine la Televiziunea Română, postul de care sunt legate unele dintre momentele importante ale începutului carierei sale. La 40 de ani de la debut, artista este protagonista unei ediții speciale „Drag de România mea!”, iar Paul Surugiu Fuego spune că filmările au fost unele dintre cele mai spectaculoase din cei opt ani de când realizează emisiunea.

Loredana Groza a venit la TVR pentru o ediție de colecție.
Loredana Groza a venit la TVR pentru o ediție de colecție.

Ediția va fi difuzată sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 20.00, la TVR 2 și va reuni muzică, povești din cariera Loredanei și întâlniri cu artiști care au făcut parte din parcursul ei.

Fuego: „Aproape că am dărâmat platoul”

Paul Surugiu spune că Loredana a transformat filmarea într-un spectacol greu de anticipat, în care momentele emoționante au alternat cu situații complet neașteptate.

„Dacă aveam vreodată eu impresia că am văzut suficient de multe în emisiunea pe care o fac de 8 ani la TVR 2, m-am înșelat! Loredana a dărâmat orice părere a mea! Am pășit cu ea prin nostalgii, prin amintiri din cei 40 de ani ai săi de carieră, prin etape, prin lacrimi, prin melodii de neuitat. Am râs, ne-am distrat și ne-am emoționat. Aproape că am dărâmat platoul, am făcut și echitație umană, am devenit și rockeri”, povestește Fuego.

Loredana va cânta și va dansa, va răspunde provocărilor pregătite de prezentator și va rememora momente din cele patru decenii de carieră. Cei doi au pregătit și un duet special.

Reîntâlnire cu omul care a descoperit-o

Unul dintre momentele importante ale ediției va fi întâlnirea Loredanei cu Marius Țeicu, compozitorul care a descoperit-o și care este legat de începuturile carierei sale.

În 1986, Loredana câștiga Festivalul de la Mamaia, moment care avea să-i deschidă drumul spre celebritate. La patru decenii distanță, artista și Marius Țeicu se întâlnesc din nou într-o emisiune dedicată tocmai acestui parcurs.

„Vin și băieții de la Direcția 5, momente unice alături de Marian Ionescu vor fi, dar și profesorul meu și omul care a descoperit-o pe Loredana și i-a compus piesa care acum 40 de ani, la Festivalul de la Mamaia, în 1986, îi aducea trofeul și celebritatea – Marius Țeicu”, spune Fuego.

Direcția 5 și Marian Ionescu, alături de Loredana

În platou vor ajunge și Direcția 5 și Marian Ionescu, pentru o incursiune într-o altă perioadă importantă din cariera artistei.

Gabriel Nebunu completează lista invitaților și va avea un moment aparte alături de Loredana. Potrivit TVR, acesta va ajunge inclusiv să stea în cap în timpul show-ului.

Pe parcursul serii vor putea fi auzite piese precum „Mă întreb ce să fac”, „Un buchet de trandafiri”, „Ce va fi cu iubirea mea”, „Suflet drag”, „Lele”, „Șatră în asfințit”, „O fată singură-n noapte” și „Bună seara, iubite”.

Pentru Loredana, apariția are și o componentă simbolică. Artista se întoarce la televiziunea unde a participat, la începutul carierei, la „Steaua fără nume”, înainte ca succesul de la Festivalul de la Mamaia să o transforme într-unul dintre numele cunoscute ale muzicii românești.

Ediția specială „Drag de România mea!”, dedicată celor 40 de ani de carieră ai Loredanei Groza, va fi difuzată sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 20.00, la TVR 2.

Ne găsești și aici: Google profile Facebook TikTok

Mai multe pentru tine

🪙
Curs valutar BNR
  • EUR 5.28
  • USD 4.65
  • CHF 5.58
  • GBP 6.17
  • RUB 0.06
  • MDL 0.26
🌡️
Vremea România
  • Bucuresti 23°C vremea în Bucuresti
  • Cluj-Napoca 20°C vremea în Cluj-Napoca
  • Constanta 18°C vremea în Constanta
  • Iasi 21°C vremea în Iasi
  • Brasov 19°C vremea în Brasov
  • Timisoara 25°C vremea în Timisoara
  • Craiova 21°C vremea în Craiova