Ce meserie simplă avea Regele Carol I înainte de a deveni suveran al României și ce origine avea de fapt

Puțini știu că înainte să devină unul dintre cei mai importanți conducători ai României, Carol I a fost un prinț german educat în spiritul disciplinei prusace, un ofițer care a luptat pe front și chiar un talentat tâmplar. Viața lui dinaintea tronului explică perfect caracterul rigid, ordonat și extrem de serios care avea să transforme România într-un stat modern.

Carol I s-a născut la 20 aprilie 1839, la castelul Sigmaringen, într-una dintre cele mai vechi și respectate familii nobiliare din Germania, dinastia Hohenzollern-Sigmaringen.

Din punct de vedere etnic, Carol era german, provenind din ramura suabă a familiei Hohenzollern, o ramură catolică și profund influențată de tradițiile militare prusace.

Totuși, avea și rădăcini franceze pe linie maternă. Mama sa, Josephine von Baden, era nepoata adoptivă a lui Napoleon Bonaparte, prin Stephanie de Beauharnais. Practic, Carol era trei sferturi german și un sfert francez.

Copilăria sa a fost una liniștită și elegantă, petrecută între castelele familiei și reședințele bunicilor din Elveția. Spre deosebire de imaginea rigidă pe care avea să o afișeze mai târziu, micul Carol era un copil delicat, calm și curios. A fost crescut de o bonă franțuzoaică, Mademoiselle Picard, iar educația sa a avut puternice influențe franceze. În același timp însă, familia îi insufla încă de mic respectul pentru ordine, disciplină și muncă.

Carol a avut parte de o educație strictă, dar foarte solidă. Era pasionat de științele naturii și manifesta încă din copilărie o seriozitate ieșită din comun pentru vârsta sa. Revoluțiile de la 1848 au schimbat însă radical viața familiei sale. Tatăl lui Carol a decis alipirea principatului la Prusia, iar tânărul prinț a fost trimis la studii la Dresda, într-un mediu aproape cazon.

La Dresda, Carol a fost ținut departe de petrecerile și luxul curților princiare. A fost educat sever, într-un spirit al disciplinei totale. Profesorii și educatorii săi erau foarte exigenți, iar programul zilnic era riguros. Tocmai această educație avea să-i formeze caracterul care l-a făcut celebru mai târziu în România.

După terminarea studiilor, Carol a ales cariera militară. Nu a primit funcții doar datorită rangului său nobiliar. A trebuit să susțină examene dificile pentru a intra în armata prusacă drept sublocotenent de dragoni. A fost testat atât teoretic, cât și fizic, inclusiv la călărie și mânuirea armelor. Tatăl său le ceruse examinatorilor să nu-i ofere niciun avantaj și să-l trateze ca pe orice alt candidat.

Carol a trecut examenul cu calificativul „Bine”, iar apoi și-a început activitatea militară ca simplu ofițer. Muncea cot la cot cu ceilalți soldați, participa la exerciții și învăța să folosească artileria cu precizie. Era apreciat pentru seriozitatea și disciplina sa.

Înainte să ajungă în România, Carol a călătorit prin Europa, Orient și nordul Africii. A petrecut o perioadă și la Paris, în cercul apropiat al lui Napoleon al III-lea, unde participa la baluri, vânători și întâlniri culturale. Chiar și așa, viața mondenă nu l-a atras foarte mult.

În 1864 izbucnește războiul dintre Prusia și Danemarca. Deși regimentul său nu fusese mobilizat, Carol a insistat să ajungă pe front. A devenit ofițer de ordonanță și a participat la campania militară din Schleswig-Holstein. A mers prin frig, zloată și zăpadă alături de soldați și a dormit în condiții grele, în șuri sau bordeie părăsite.

A luptat la Fridericia și la asaltul fortăreței Düppel, două dintre cele mai importante confruntări ale campaniei. Curajul și rezistența sa au fost apreciate de superiori, iar după război a primit o sabie de onoare din partea viitorului împărat german Frederic al III-lea.

Un detaliu mai puțin cunoscut despre Carol I este faptul că avea și o meserie practică. În familia Hohenzollern exista tradiția ca fiecare prinț să învețe un meșteșug. Carol a ales tâmplăria și sculptura în lemn.

Era un adevărat ebenist, adică un specialist în mobilier și prelucrarea lemnului. După ce a devenit rege al României, și-a amenajat chiar un atelier în București, pe strada Știrbei Vodă. Acolo lucra personal diferite obiecte din lemn și supraveghea activitatea meșterilor aduși din Germania.

În plus, Carol I era un mare iubitor de cărți. Biblioteca sa personală ajunsese la aproximativ 60.000 de volume, fiind considerat unul dintre cei mai cultivați monarhi europeni ai vremii.

În anul 1866, la doar 27 de ani, Carol acceptă propunerea oamenilor politici români de a deveni domnitor al Principatelor Unite. Ajunge în România după o călătorie complicată și secretă, iar pe 10 mai depune jurământul la București.

Din acel moment începea o domnie de aproape jumătate de secol, în care România avea să devină independentă și să se transforme profund. Tot ceea ce a făcut Carol înainte de a urca pe tron — educația severă, experiența militară și disciplina prusacă — avea să se reflecte mai târziu în modul în care a condus statul român.