Andreea Liptak spune adevărul despre „divorțul” de PRO TV. Motivul pentru care a părăsit, de fapt, pupitrul știrilor: „PRO TV nu a recunoscut niciodată asta”

8 minute
Publicat:
Actualizat:
Autor: Larisa Ciută

Andreea Liptak (42 de ani) a făcut dezvăluiri, la 12 ani de la retragerea din televiziune, moment mult discutat de când a renunțat la pupitrul știrilor, în podcastul „Altceva cu Adrian Artene”. Fosta prezentatoare TV a explicat motivul real pentru care a plecat din PRO TV, decizia nefiind, în totalitate, a sa, ci mai degrabă a fost forțată să plece. Ajunsă milionară în euro, Andreea Liptak spune adevărul despre cum s-au tranșat lucrurile la plecarea din trustul de pe Pache pentru ea și soțul ei, Răzvan Spiridon.

Andreea Liptak a făcut parte din echipa PRO TV
Andreea Liptak a făcut parte din echipa PRO TV

Andreea Liptak, adevărul despre plecarea din PRO TV

PRO TV nu a recunoscut niciodată asta și ei (n.red. oamenii din conducere) spun că nu, dar eu vă spun sincer că da. Și vă spun ce cred că s-a întâmplat. Pentru că s-a scris despre noi și pentru că unul dintre proiectele în care erau nu era înțeles la vremea respectivă. Sigur, acum toată lumea spune că suntem de admirat, că unde am ajuns.

Nu am avut nicio viziune. Ca jurnaliști am știut unde să ne documentăm, dar oamenii obișnuiți nu fac acest lucru, pentru că nu au abilitățile necesare să se informeze. Iar oamenilor obișnuiți le place puțin cancan, puțină bârfă, pentru că le distrage atenția de la propriile probleme. Sau pentru că, văzând că și alții au probleme se simt mai liniștiți cu ei, și eu înțeleg acest proces interior al lor. Nu are legătură cu noi, are legătură cu ei.”, a declarat Andreea Liptak în podcastul „Altceva cu Adrian Artene.

„Și atunci, când s-au scris toate acele lucruri, bineînțeles că publicul a reacționat, iar imaginea, eticheta care ni se punea nouă, nu era o etichetă potrivită pentru care brandul nostru să fie ținut într-o poziție suficient de verticală, astfel încât noi să mai reprezentăm un interes financiar, sau eu, că soțul meu se retrăsese, să mai reprezint un interes financiar probabil pentru trustul Media PRO. Și dacă vreți vă relatez cum s-au întâmplat lucrurile, pentru că sunt cel puțin interesante.

Niciodată nu m-au invitat să vorbim despre acele lucruri, nici nu știam că există o problemă legată de acest aspect. Însă, într-o zi de vineri, după emisie, m-a invitat directorul departamentului de știri să avem o discuție și mi s-a spus să o așteptăm și pe cea care conducea atunci departamentul de PR.

Și mi-au spus în felul următor: uite, de luni am vrea să ieși de pe știri, știrile de dimineață. Cel puțin o perioadă, dar nu știm cât va fi acea perioadă.

I-am întrebat care este motivul, dacă sunt nemulțumiți, pentru că nu aveam toate datele de rating. Eu știam exact ce începusem noi să vindem. Dar n-am înțeles calculul pe care ei și-l făcuseră.

Lucrurile au stat în felul următor. Mi-au spus că au făcut niște studii de piață, iar studiile acestea de piață aveau ca rol calculul valoric pentru un personaj media, iar calculele acestea nu sunt în favoarea ta, mi-au spus. Și mi-au spus: tu nu ai valoarea unui personaj de televiziune, cum e televiziunea PRO TV, ca să fie conforme cu așteptările pe care le avem noi de la audiența noastră. N-am cerut niciodată acel studiu. Mi-au spus așa: când spunem numele tău nu știe nimeni cine ești. Și am zis ok, le-am zis am înțeles. Eu înțelesesem dincolo de toate astea. Acesta a fost motivul pentru care nu am zis niciodată: prezentați-mi studiul.

Și i-am întrebat dacă vor să plec de tot. Și mi-au zis: nu, în niciun caz. Vrem să vii în redacție. Și i-am întrebat cum în redacție? Și mi-au zis: păi să te întorci înapoi ca și corespondent, ești un om valoros, avem nevoie de tine în redacție.

Și am zis ok. Și, practic, ce am simțit eu era că două departamente este tot unul. Și asta a fost. Departamentul de știri care nu mă dorea plecată sub nicio formă, împreună cu departamentul de resurse umane, se luptau cu departamentul de PR. Și am câștigat eu, în cazul în care nu am vrut să fiu victima unui sistem care mi-am dat seama că nu spune adevărul.

Mă gândeam, dacă noi după 15 ani nu am reușit să clădim o relație în care tu să-mi spui verde în față că ție nu-ți convine că eu mă implic într-un proiect care este prost înțeles și vii și-mi spui o poveste ca să nu mă supăr sau să nu plec, adică de ce? Nu am înțeles lipsa de asumare, nu am putut să trec peste asta. Bine, puteam să trec peste asta, dar nu am vrut să fac acest compromis.

Și nu am plecat atunci din PRO TV, pentru că cei de la departamentul de știri m-au rugat să-mi iau liber o săptămână, să stau să mă gândesc cât vreau eu. Am stat 3 sau 4, 6 luni în concediu, nici nu mai știu cât. Și la un moment dat m-am dus acasă și am zis: mă simt prost să încasez bani.

Nu știu dacă am deranjat neapărat pe cineva. Cred că am lucrat pentru niște oameni plini de frici și neasumați.

Pentru ei a primat teama de a fi eu combătută, pentru că până la urmă ar fi înțeles cu ce mă ocup în paralel, decât punerea pe tapet a adevărului.

Și mi-am zis: una dintre valorile mele când m-am angajat în mass-media a fost adevărul, și ei se tem de apărarea adevărului ca să nu piardă bani, am zis nu, nu este locul potrivit pentru mine.”

Cum au anunțat-o șefii din PRO TV pe Andreea Liptak că nu va mai apărea pe post

Andreea Liptak nu înțelege nici acum de ce foștii șefi din PRO TV nu au fost transparenți cu ea în momentul în care au anunțat-o că nu va mai apărea pe post.

„Primul moment în care am deschis televizorul, pe știrile de dimineață, a fost în ziua de luni, când ar fi trebuit să apar acolo și nu am apărut. Pentru că am vrut să văd ce simt. Nu era niciun gol, dar nu era clar ce s-a întâmplat. Nu puteam să leg informațiile efectiv. Nu înțelegeam de ce nu au simțit să discutăm deschis. Sigur că poate cei care mi-au dat această informație atunci ar susține și acum cu dovezi că or fi făcut vreun studiu. Nu știu, nu mi-au arătat niciodată. Maria Apostol era atunci (n.red coordonator al departamentului de PR din PRO TV), am avut în discuție. Mi-a pus în vedere lucruri, însă mi-a fost rușine de rușinea mea. Nu am vrut să le cer lucruri. Nu vreau să par o persoană plină de orgoliu, chiar nu vreau, pentru că nu sunt, dar știam că am toate resursele interioare necesare să deslușesc toate dedesubturile acestei decizii și să le demonstrez că sunt într-o eroare. Dar nu am vrut să intru într-un asemenea conflict. A părut epuizant din toate punctele de vedere.”

Andreea Liptak a fost linșată mediatic după plecarea din PRO TV. Cum a reacționat după ce a văzut titlurile din ziare

„Presa nu m-a iubit, am realizat acest lucru ulterior. De fapt, nu știam că nu mă iubește presa, pentru că nu mă interesa, ceea ce nu mă interesa, ceea ce nu a fost corect, pentru că eram colegi, chiar dacă din alte trusturi.

Și mi-am dat seama că poate nu eram foarte îndrăgită sau foarte înțeleasă, categoric din vina mea, pentru că eu nu m-am deschis, în momentul în care am plecat din PRO TV. Și când am văzut ce articole curg în presă, mi-am spus „wow”, oamenii nu mă cunosc, nu le-am dat niciodată oportunitatea să știe cine sunt. Nici nu m-am supărat, am trecut peste. Au durat emoțiile vreo trei zile.

Prima dată i-am spus soțului meu că trebuie să le spunem, trebuie să reacționăm în vreun fel, că nu este corect, nu este ăsta adevărul, haide să avem un drept la replică, să avem o opinie. Și soțul meu mi-a zis că este un foc de trei zile, se va stinge, doar stai liniștită.”

Andreea Liptak, despre cum a devenit milionară în dolari

„Toată lumea spunea că noi suntem milionari în dolari, iar noi eram, sper să nu se supere soțul eu că spun asta, dar aveam momente în care făceam pana prostului, nu aveam efectiv cu ce să alimentăm mașina ca să-i ducem la grădiniță sau la școală.”

„Am comunicat în permanență cu Dumnezeu, dar comunicarea a fost foarte greșită. ”

Andreea Liptak, primul interviu video după 12 ani de când s-a retras din televiziune

Andreea Liptak a renunțat la televiziune în urmă cu 12 ani și s-a îndreptat un domeniu cu totul nou atât pentru ea, foarte la început și la noi în țară, piața cosmeticelor și a produselor antiîmbătrânire.

Andreea Liptak și-a început cariera de jurnalist la 19 ani la PRO TV Arad, după doi ani făcând parte din echipa de jurnaliști de la București, pentru care a transmis și a prezentat știri.

„Televiziunea a fost cea mai solicitantă perioadă din viața mea. Din multe puncte de vedere a fost ceea ce mă așteptăm, de multe ori nu a fost ceea ce mă așteptam.”, a declarat Andreea Liptak în podcastul „Altceva cu Adrian Artene”.

Andreea Liptak este co-fondator al „Societății de Științe în Nutriție”, iar la „Center for Life România” ține programe de coaching și educație în ceea ce privește îngrijirea personală.



Urmărește-ne pe Google News

Google News Google News
Ne găsești și aici: Google Play App Store Facebook

Mai multe pentru tine

🪙 Curs valutar BNR
  • EUR 4.98
  • USD 4.73
  • CHF 5.35
  • GBP 5.97
  • BGN 2.54
  • RUB 0.05
  • MDL 0.26
🌡️ Vremea în România
  • Bucuresti 6°C icon
  • Cluj-Napoca 1°C icon
  • Constanta 4°C icon
  • Iasi 1°C icon
  • Brasov 0°C icon
  • Timisoara 5°C icon
  • Craiova 4°C icon