Alice Stewart, medicul care a schimbat modul în care lumea înțelege riscurile radiațiilor

Alice Mary Stewart (născută Naish, 4 octombrie 1906 – 23 iunie 2002) a fost una dintre cele mai influente figuri din medicina secolului XX, cunoscută pentru cercetările sale în domeniul epidemiologiei și al efectelor radiațiilor asupra sănătății. Activitatea sa a avut un impact major asupra modului în care sunt evaluate riscurile expunerii la radiații, în special în cazul femeilor însărcinate și al copiilor.

De-a lungul carierei, Alice Stewart s-a remarcat printr-o abordare curajoasă și riguroasă a cercetării medicale. Ea este recunoscută drept prima persoană care a demonstrat existența unei legături între radiografiile efectuate în timpul sarcinii și creșterea riscului de cancer la copii. Descoperirea a schimbat fundamental practica medicală, determinând limitarea utilizării razelor X în astfel de situații sensibile.

Născută în Sheffield, Anglia, Alice Stewart a crescut într-o familie de medici. Părinții săi, Lucy și Albert Naish, au fost pionieri în pediatrie și s-au remarcat prin dedicarea lor față de sănătatea copiilor. Acest mediu a influențat decisiv parcursul ei profesional. A urmat studiile preclinice la Girton College, Cambridge, iar în 1932 și-a finalizat pregătirea clinică la Royal Free Hospital din Londra.

În primii ani de carieră, Alice Stewart a acumulat experiență în spitale din Manchester și Londra, iar în 1936 a devenit membră a Royal College of Physicians. A ocupat funcții importante, inclusiv cea de registrar la Royal Free Hospital și, ulterior, poziții de conducere în alte instituții medicale.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, s-a mutat la Oxford, unde a început să studieze problemele de sănătate ale muncitorilor din industria de armament. Această etapă a fost decisivă pentru orientarea ei către medicina socială.

În 1942, la Oxford a fost înființat un departament de medicină socială și preventivă, unde Stewart a devenit rapid una dintre figurile centrale. În 1950 a preluat conducerea unității, deși nu a primit titlul de profesor, considerat la acea vreme mai puțin relevant pentru acest domeniu. În ciuda acestui obstacol, activitatea sa științifică a continuat să se dezvolte.

Un moment definitoriu al carierei sale a venit în 1953, când a primit finanțare pentru a studia posibila legătură dintre razele X și cancerul infantil. Timp de trei ani, Stewart a analizat date medicale extinse, iar rezultatele publicate în 1956 au indicat o asociere clară între expunerea fetală la radiații și creșterea incidenței cancerului la copii.

Inițial, concluziile sale au fost întâmpinate cu scepticism și contestate de o parte a comunității științifice. Cu toate acestea, în timp, dovezile s-au acumulat, iar rezultatele au fost acceptate la nivel internațional. Ca urmare, utilizarea radiografiilor în timpul sarcinii și în copilăria timpurie a fost redusă semnificativ, un proces care s-a desfășurat pe parcursul a mai multor decenii.

Chiar și după pensionarea sa din 1974, Stewart a continuat să fie activă în cercetare. Una dintre cele mai cunoscute investigații ale sale a fost realizată în colaborare cu profesorul Thomas Mancuso, de la Universitatea din Pittsburgh. Cei doi au analizat starea de sănătate a angajaților de la uzina nucleară Hanford din statul Washington și au identificat o incidență mai mare a bolilor asociate radiațiilor decât cea raportată oficial.

Aceste rezultate au generat controverse, iar unele voci din comunitatea științifică au pus sub semnul întrebării metodologia utilizată. Totuși, cercetările lui Stewart au fost ulterior considerate importante pentru că au adus în discuție posibilele limite și erori din studiile susținute de industria nucleară.

Pentru contribuțiile sale, Alice Stewart a fost recompensată în 1986 cu Right Livelihood Award, distincție acordată pentru curajul de a evidenția riscurile reale ale radiațiilor, în ciuda opoziției oficiale. De-a lungul vieții, a primit și recunoașterea academică pe care și-o dorise, devenind profesoară în cadrul Lady Margaret Hall, Oxford.

În anii ’90, Stewart a continuat să joace un rol activ în dezbaterile privind siguranța radiațiilor, fiind invitată să conducă Comitetul European pentru Riscul Radiațiilor. Activitatea sa a influențat nu doar medicina, ci și politicile publice legate de protecția sănătății.

Povestea ei a fost documentată în volumul „The Woman Who Knew Too Much”, publicat în 1999, care explorează atât realizările științifice, cât și dificultățile întâmpinate de-a lungul carierei.