ALERTĂ! Riscați să rămâneți fără bani în cont sau cu plăți mari la facturi. Nu trimiteți SMS înapoi, dacă primiți mesaj de la acest număr de telefon: „Periculos. Vor să atragă oamenii în capcană”

3 minute
Publicat:
Actualizat:
Autor: Daria Bogdan

Mai mulți oameni au raportat faptul că au primit mesaj de la 1762, în care li se spune că au câștigat un cadou în valoare de 400 de lei „în cinstea zilei de naștere a companiei”. Despre ce companie este vorba nu este menționat niciunde. Însă „compania” le sugerează oamenilor ca pentru a intra în posesia premiului trebuie să spună codul promo 7737 la numărul de telefon 0312295618. Actualitate.net a aflat ce se află în spatele acestui număr. O țeapă de zile mari!

Galerie imagini 1 / 5

Sute de reclamații au fost făcute de către români, după ce au primit mesaje de la numere necunoscute, în special de la cel menționat mai sus, în care li se spune că au câștigat 400 de lei, după care sunt direcționați să sune la un alt număr de telefon pentru a intra în posesia premiului.

„Periculos. Vor să atragă oamenii în capcană, trimit permanent sms, suna, cer coduri. Sper ca Politia să îi oprească.”, scrie o persoană care a primit sms de la acest număr de telefon, 1762.

Odată ce sunați la 0312295618 puteți fi păcăliți să cumpărați diferite produse pentru a beneficia de reducerea promisă în mesaj. De altfel, vi se cer date personale, dar și datele cardului pentru plată.

Este vorba de un magazin online care acționează incognito, fără să dea prea multe detalii despre cine este în spatele afacerii, despre ce companie este vorba și de unde unde au numărul de telefon.

Mai multe persoane au povestit experiența pe care au avut-o și avertizează că cei care sună acest număr de telefon pot rămâne fără bani în conturi sau se pot alege cu o plată mai mare la factură.

Pe unknownphone.com și listaabonatilor.ro, românii și-au exprimat îngrijorarea și au postat mesajele primite de la 1762.

Directoratul Național de Securitate Cibernetică - DNSC avertizează populația despre escrocheriile online

„Atenție! Nu putem să credem tot ce vedem și auzim în online, având în vedere vremurile actuale.

Fenomenul Deepfake a schimbat pentru totdeauna peisajul fraudelor online. Din acest motiv, echipa DNSC și-a propus ca astăzi, de Ziua Internațională a Păcălelilor, să sublinieze acest lucru printr-un exemplu concret.

Deși clipul de mai jos pare, la o primă vedere, autentic, acesta este un fals, alterat cu ajutorul tehnologiei de tip Inteligență Artificială, pentru a reda informații neveridice. La o analiză mai atentă, ies în evidență anumite semne care indică falsitatea clipului.

Directoratul nu vă va cere niciodată detaliile contului sau a cardurilor bancare, însă infractorii din online o pot face, chiar prin imaginea noastră sau a altor instituții, folosindu-se de Deepfake. Din acest motiv, vigilența în online este un aspect pe care toți utilizatorii trebuie să îl aibă în vedere.

Pentru a combate acest fenomen, echipa DNSC a lansat Ghidul Deepfake, un material informativ care vă oferă toate instrumentele necesare pentru a identifica și a vă proteja de aceste falsuri care apar din ce în ce mai des în mediul online.

Ghidul poate fi accesat, descărcat și partajat de pe site-ul DNSC, prin următorul ghidul deepfake.”, anunță Directoratul Național de Securitate Cibernetică - DNSC pe Facebook.

Ne găsești și aici: Google News Google Play App Store Facebook

Mai multe pentru tine