Proiect de lege: părinții din Scoția riscă șapte ani de închisoare, dacă se opun operațiilor de schimbare de sex ale copiilor
Partidul Naţional Scoţian (SNP) propune o schimbare de lege în Scoția. Mai exact, este vorba despre interzicerea terapiei de conversie. Inițiativa poate avea consecințe grave: părinții care se opun schimbărilor de sex ale copiilor riscă până la 7 ani de închisoare.
Criticii, inclusiv Biserica Catolică și Institutul Creștin, nu sunt de acord cu această decizie, despre care spun că este o limitare a libertății de exprimare și a clarității legale, în timp ce guvernul SNP și susținătorii planurilor susțin necesitatea protecției individuale.
Politicienii care fac parte din SNP, sub conducerea lui Humza Yousaf, a lansat o propunere care a aprins dezbateri intense. Inițiativa urmărește să interzică terapia de conversie, considerând ilegală orice încercare de a modifica orientarea sexuală sau identitatea de gen a unei persoane.
Marion Calder, directoarea grupului de campanie For Women Scotland, evidențiază posibilele consecințe grave ale acestei legi asupra părinților.
Criticii se tem că părinții ar putea fi pedepsiți cu până la șapte ani de închisoare pentru simplul fapt că își exprimă îngrijorările sau refuză să adere la ideologia de gen.
Documentul propus de guvern, care include 86 de pagini, încearcă să clarifice termenii și să definească "practicile de conversie". Acestea variază de la abuzul fizic și practici precum căsătoria forțată, până la comportamentul cumulativ și coercitiv. Guvernanții din SNP susțin că legile nu vor viza "orientarea etică", concentrându-se mai degrabă pe intenția de a provoca prejudicii unei persoane prin practicile de conversie.
Propunerea vine în urma unei inițiative similare din Anglia și Țara Galilor, care a fost respinsă de Whitehall din cauza temerilor că ar putea incrimina părinții și profesorii. Este, însă, un subiect sensibil, care a stârnit dezbateri în mai multe țări, reflectând tensiunile dintre drepturile individuale și libertatea de exprimare.
Institutul Creștin, cunoscut pentru victoriile sale juridice anterioare, precum și „CARE for Scotland”, un grup politic creștin, au exprimat, de asemenea, îngrijorări cu privire la această lege și sunt pregătiți să conteste în instanță legea, dacă nu se fac modificări. Organizațiile creștine susțin că legislația ar putea fi exagerată în aplicarea ei și ar putea submina drepturile omului.
Legea ar putea adăuga la o serie de bătălii juridice recente în Scoția, inclusiv eforturile guvernului de a abroga utilizarea ordinului Secțiunii 35 de către Westminster și încercările de a câștiga dreptul de a organiza un referendum pentru independență.
Guvernul scoțian rămâne angajat să analizeze măsurile care ar putea opri răul practicilor de conversie, protejând în același timp libertățile de exprimare, religie și credință.
Foto: Freepik.com.