Inspirație de la Consiliul Județean Ilfov. Gândul zilei: „Să nu faci tot ce poți, să nu spui tot ce ştii, să nu dai tot ce ai”

Publicat:
6 minute

Suntem în plină campanie electorală pentru alegerile prezidențiale, iar politicienii vin care mai de care cu citate inspiraționale. Sau nu! Este și cazul Consiliul Județean Ilfov, care a venit cu „gândul zilei”, unul care nu a fost și pe placul oamenilor. Ce-i drept, mesajul a fost cam stângaci, având în vedere că vorbim de direcția care se ocupă de lucrările și investițiile publice.

Inspirație sau gafă? Gândul zilei a venit de la Consiliul Județean Ilfov

Așadar, „Să nu faci tot ce poți, să nu spui tot ce ştii, să nu dai tot ce ai”, este gândul zilei, postat pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Ilfov.

Oamenii s-au înfuriat, pe alocuri, tot pe social media. Până la urmă, dacă nu și consilierii locali aleși nu sunt cei care trebuie să fie sinceri, să nu ascundă sau să nu facă ce este nevoie pentru cetățeni, atunci, cine? Vorbim de politicienii care ne conduc, care sunt în funcții publice și iau decizii ce afectează în mod direct mersul bun al lucrurilor în România.

În campania electorală pentru cursa de președinte, Klaus Iohannis, membru PNL, credea foarte mult în „România lucrului bine făcut”, spunea că totul trebuie să fie în slujba țării și pentru cetățeni. Dacă ne luăm după postarea consiliului județean, condusă tot de un membru PNL, sugestia nu este de a fi transparenți, ci de a ascunde lucruri.

Fie că postarea a fost realizată de un novice pe social media sau că mesajul a vrut să transmită realitatea în care oamenii trăiesc, însă într-un mod mai subtil, Consiliul Județean Ilfov nu a răspuns, până la data scrierii acestui articol, cu privire la gafa de pe Facebook.



Oamenii s-au revoltat și au semnalat problemele grave în județul Ilfov

Locuitorii din Ilfov sunt dezamăgiți de modul în care Consiliul Județean Ilfov abordează problemele oamenilor, mai ales că există situații nerezolvate de mai mulți ani. De exemplu, pe data de 22 septembrie 2024, a izbucnit un nou incendiu la groapa de gunoi Sintești-Vidra. Mirosul a devenit insuportabil, însă niciun mesaj nu a fost transmis, așa cum se întâmplă prin alte părți, prin RO-ALERT.

„Muntele de gunoi de la Sintești-Vidra a luat foc! Din nou. Locuitorii din zonă vorbesc despre pocnituri auzite în timp de flacăra avansează. Pentru că și de această dată tot cetățenii sunt cei care au sesizat incendiul, nefiind remis nici un mesaj de avertisment, de tip Ro-Alert, transmis de autorități. Sfatul nostru e sa închideți urgent geamurile.”, a semnalat Asociația civică „Iar Miroase”.

În ultimele două luni, patru astfel de incendii au avut loc, iar locuitorii din Ilfov sunt nevoiți să respire aerul toxic.

„A patra oară, după ce s-a mai aprins pe 10, 20 și 26 august. Oare autoritățile vor comunica detalii? Vor emite alerta prin Ro-Alert? În celelalte trei cazuri, asociația noastră a solicitat informații de la Ministerul Afacerilor Interne, ISU B-IF și Garda de Mediu. Evident, degeaba… Am primit câte un număr de înregistrare și atât. Rușinos! În paralel cu focarul de la depozit, au fost pornite și furnalele din Sintești. Cu alte cuvinte, tone de cabluri și alte deșeuri sunt arse, în apropiere, în paralel cu incendiul de la depozitul de gunoi”, a semnalat, și atunci, Asociația civică „Iar Miroase”.

După ce Consiliulul Județean Ilfov a postat pe social media mesajul însoțit de o ceașcă de cafea, cetățenii s-au revoltat.

„Gândul zilei: sper ca toți angajații de la Consiliul Judetean IlfovGarda Naţională de MediuMinisterul Mediului - RomâniaGuvernul României care nu-și fac treaba și primesc salarii degeaba, să aibă parte toată viața numai de zile pline de “aer curat” , așa cum este cel respirat de locuitorii din sudul Bucureștiului / Ilfovului, din vecinătatea gropii de gunoi Sintești-Vidra!!!Pentru că asta merită cei ce “nu fac tot ce pot, nu spun tot ce ştiu și nu dau tot ce au…”, a scris un cetățean care locuiește în județul Ilfov, supărat pe îndrăzneala postării.

„Asta se întâmplă deja prin instituțiile statului, nu e nevoie de gânduri noi. Bonus se aștepta să dam tot ce avem statului. 40% impozit pe salariu pentru, niște condiții mizere… la propriu. Uitați-vă și voi cu atenție la videoul pe care l-ați filmat în marele sens din Bălăceanca, să vedeți în ce hal de mizerie este. Să nu dați tot ce puteți la muncă, să le lăsați așa, spoite, neîngrijite, pe la jumătate, ca și gândul zilei.”, a mai scris o femeie.

„Gândul zilei ar fi să-i amendați zilnic și usturător pe cei care nu stârpesc ambrozia. Inclusiv pe... voi.”, a mai menționat cineva.

„O instituție publică care funcționează pe astfel de teorii a uitat principiile de transparență și profesionalism din dreptul administrativ. Dimpotrivă, ar fi bine să faceți tot ce puteți “legal” ca să rezolvați tranșant problema muntelui de gunoi din Vidra. Exercitați-vă în mod practic și eficient atribuțiile și găsiți un teren pentru un nou centru de deșeuri care să funcționeze în parametrii moderni, europeni, la cel puțin 5 km de orice locuință. Muntele de gunoi va depășește pe toți acum. #ilfovegunoi.”, a mai scris o altă persoană.

Consiliul Județean Ilfov îl are ca președintele pe deputatul PNL Hubert Petru Ștefan Thuma, care, pe 14 octombrie 2014, împreună cu fostul șef al Parchetului Sectorului 4 București, Mihai Betelie, a fost condamnat instanța supremă la șase luni de închisoare cu suspendare, pentru fapte de corupție, decizia fiind definitivă.

Pe lista județului Ilfov se află 32 de comune și opt orașe care înconjoară capitala.



Urmărește-ne pe Google News

Ne găsești și aici: Google Play

Mai multe pentru tine