Cine este, de fapt, Octavian Ene, tenorul de aproape 30 de ani de care este îndrăgostită Daniela Nane. Sunt colegi la teatru: ea director, el angajat. Divorțul de Adrian Cioroianu a fost inevitabil

Publicat:
5 minute

Daniela Nane și Octavian Ene sunt dovada vie că vârsta este doar un număr. Deși este cu peste 20 de ani mai în vârstă decât actualul iubit, actrița nu a ținut cont de acest detaliu și s-a îndrăgostit iremediabil de tenorul mai tânăr. Divorțul de Adrian Cioroianu s-a întâmplat la scurt timp după ce Daniela Nane și-a dat seama că mariajul ei este unul total nefericit.

Daniela Nane trăiește o poveste de dragoste ca în filme. Sursa foto: colaj Actualitate.net/Mediaflux.ro

Daniela Nane a fost de două ori căsătorită, prima dată cu Viorel Popa, cu care are un fiu, pe Codrin, iar a doua oară cu Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe, profesor la Facultatea de Istorie - Universitatea București și director la Biblioteca Națională din Capitală.

Căsătoria cu Adrian Cioroianu nu a fost, însă, lipsită de provocări. Înainte de relația cu fostul ministru de externe, Daniela Nane și-ar fi încercat norocul în dragoste cu un alt bărbat, anume cu Andrei Zincă, cu care ar fi avut o relație de trei ani, de care s-a despărțit pentru că nu a dorit să plece după el în Statele Unite.

După 8 ani de iubire și o relație care părea că a făcut față tuturor încercărilor, iată că Daniela Nane a divorțat de Adrian Cioroianu, după ce s-a îndrăgostit de un tenor mai tânăr.



Adrian Cioroianu, alături de actrița Daniela Nane, pe vremea când formau un cuplu. Foto: Facebook

Iată cine este Octavian Ene, iubitul Danielei Nane

Octavian Ene s-a născut în București, iar de mic copil a fost atras de muzică. La vârsta adolescenței, iubitul Danielei Nane și-a dat seama că își dorește o carieră în muzică, astfel că a urmat cursurile Liceului Gheorghe Șincai din Capitală.

După ce a terminat liceul, Octavian Ene a devenit student al Universității Națională de Muzică București, unde a studiat canto. După terminarea facultății, iubitul Danielei Nane s-a înscris la master, pentru a aprofunda în domeniul muzicii. El a studiat regie și film în cadrul aceleiași instituții de învățământ.

Octavian Ene a terminat studiile masterului în regie și film în 2023
„Încă o etapă din viața noastră a luat sfârșit. Acum pregătim noi începuturi.”, a scris Octavian Ene, care, ulterior, a fost felicitat de Ozana Barabancea. „Felicitari ! Dumnezeu sa va binecuvanteze.”, a menționat tenoarea.

Și pentru că este un artist talentat, cu multe perspective de viitor, Octavian Ene a fost acceptat ca tenor la Teatrul Muzical Ambasadorii. Daniela Nane este directorul artistic al instituției, ceea ce înseamnă că cei doi sunt mereu împreună, acasă și la serviciu.

Daniela Nane a fost impresionată de talentul lui Octavian Ene, așa că i-a dat mai multe șanse în proiectele anunțate la teatru, lucru pentru care tânărul i-a mulțumit.

Octavian Ene a jucat chiar și pe scena Teatrului Național București, după ce a fost impulsionat de însăși Daniela Nane, după cum reiese din postările de pe pagina de Facebook oficială a tenorului.

Într-o postare pe Facebook, Octavian Ene le mulțumește celor care i-au dat credit să joace și să cânte pe scena Teatrului Național, dar mai ales Danielei Nane, fără de care n-ar fi fost posibil acest proiect

Octavian Ene a jucat pe scenă inclusiv cu celebra Ozana Barabancea, pentru care are o „onoare și o bucurie imensă”. Iubitul Danielei Nane a jucat rolul magului Serafim în piesa „Kera și cele șapte nestemate”.

Ozana Barabancea, alături de Octavian Ene, pe scena Teatrului Național, într-un muzical realizat de Cristian Faur. 

Relația dintre Daniela Nane și Octavian Ene a început în urmă cu aproape un an, iar în acel moment, actrița a considerat că divorțul de soțul ei este ceea ce trebuie să se întâmple. Cei doi și-au consumat și prima vacanță împreună, o escapadă la Bruxelles.

Daniela Nane iubește ca o adolescentă, iar tenorul Octavian Ene o face să trăiască a doua tinerețe. Astfel, pentru că nu-i mai pasă de gura lumii și chiar este o femeie singură, actrița și iubitul ei s-au sărutat pasional în văzul lumii.

Daniela Nane și Octavian Ene au o relație cunoscută de apropiați, însă cei care nu știau de schimbările din viața personală sunt fanii, motiv pentru care actrița a avut și o primă reacție după ce au apărut primele poze cu ea și noul iubit în tandrețuri.

Urmărește-ne pe Google News

Ne găsești și aici: Google Play

Mai multe pentru tine