Zăpodeni, comuna din Vaslui din perioada medievală cu peisaje care-ți taie respirația. Locul în care viața satului păstrează vie Moldova tradițională. Aici a copilărit soția lui Nicușor Dan

Zăpodeni este o comună din județul Vaslui, situată la aproximativ 15 kilometri nord de municipiul reședință de județ, în inima Moldovei. Localitatea, cu o populație de circa 3.700 de locuitori, este formată din nouă sate și păstrează specificul rural al zonei, cu dealuri line, gospodării așezate pe coame domoale și o comunitate strâns legată de pământ. Zăpodeni este, totodată, și locul în care Mirabela Grădinaru, soția președintelui Nicușor Dan, a copilărit.

Galerie imagini 1 / 2

Mirabela Grădinaru, soția președintelui Nicușor Dan, își are rădăcinile în comuna Zăpodeni, din județul Vaslui, o așezare rurală situată la câțiva kilometri nord de municipiul Vaslui. Numele localității a revenit recent în atenția publică odată cu un moment trist din viața familiei: decesul bunicii sale din partea mamei.

Aristiței Malcoce, cunoscută în sat drept „mamaia Tița”, a murit la vârsta de 84 de ani. A fost înmormântată în localitatea natală, Zăpodeni, acolo unde, potrivit relatărilor din presă, și-a crescut copiii și nepoții. Evenimentul a readus în prim-plan legătura familiei Mirabelei Grădinaru cu această comună moldovenească.

Mama Mirabelei Grădinaru a fost profesoară în Zăpodeni, iar familia este cunoscută în comunitate. Localnicii spun că Nicușor Dan și partenera sa au participat de mai multe ori la slujbe la biserica din Zăpodeni, lăcaș care reprezintă un punct central al vieții comunitare.

Comuna Zăpodeni este alcătuită din satele Zăpodeni (reședința), Butucăria, Ciofeni, Delea, Dobroslovești, Măcrești, Portari, Telejna și Uncești. Așezările sunt răsfirate pe o suprafață întinsă, cu relief deluros și altitudini care ajung până la peste 400 de metri în unele puncte.

Istoria locului coboară cu mult înaintea atestărilor documentare medievale. În zonă au fost descoperite urme de locuire din preistorie, fragmente ceramice și vestigii care indică prezența unor comunități încă din neolitic și epoca bronzului. Ca multe așezări din Moldova, satul a crescut în jurul pământului fertil și al surselor de apă, iar dezvoltarea sa a fost strâns legată de agricultură.

Primele mențiuni documentare datează din perioada medievală, când localitatea era parte a ținuturilor moldovenești aflate sub administrație domnească. De-a lungul secolelor, viața comunității a fost influențată de schimbările politice și sociale, dar structura rurală a rămas dominantă.

Un reper important al comunei este biserica veche din Zăpodeni, ridicată în secolul al XIX-lea, care figurează pe lista monumentelor istorice. Lăcașul de cult reprezintă un punct central al vieții comunitare, locul unde se adună generații întregi la marile sărbători și la evenimentele importante din viața satului.

Relieful este tipic pentru centrul Moldovei: dealuri blânde, văi largi și terenuri agricole întinse. Primăvara, colinele se acoperă de verde crud, vara câmpurile sunt dominate de galbenul cerealelor, iar toamna aduce nuanțe arămii peste livezi și vii.

Economia locală este bazată în principal pe agricultură. Locuitorii cultivă grâu, porumb și floarea-soarelui, iar creșterea animalelor rămâne o ocupație constantă în multe gospodării. Pomicultura și apicultura completează activitățile tradiționale. În multe curți încă se păstrează grădini generoase, cu legume și pomi fructiferi, iar gospodăriile reflectă modelul clasic moldovenesc: casă, anexe, grajd și teren agricol în apropiere.

Viața satului are un ritm diferit față de cel urban. Diminețile încep devreme, iar munca în câmp sau în gospodărie structurează ziua. Sărbătorile religioase, hramurile și evenimentele familiale adună comunitatea laolaltă. Bătrânii păstrează povești despre vremurile de altădată, despre colectivizare, despre anii grei și despre schimbările aduse după 1990.

În ultimii ani, administrația locală a derulat proiecte de modernizare a infrastructurii, iar comuna s-a remarcat printr-un buget peste media multor localități rurale din țară. Investițiile în drumuri, școli și utilități au schimbat în parte imaginea așezării, chiar dacă specificul rural s-a păstrat.

Zăpodeni înseamnă, înainte de toate, oamenii săi. Aici trăiesc în mare parte din familii de generații, unde legăturile dintre rude și vecini sunt puternice.

Mulți tineri au plecat în orașe mai mari sau în străinătate, însă o parte dintre ei revin periodic acasă, iar legătura cu satul natal nu se rupe ușor. Casele bătrânești sunt păstrate, iar mormintele din cimitirul local adună istoria familiilor care au construit comuna așa cum este astăzi.

Arhitectura tradițională se mai regăsește în unele gospodării vechi, cu case joase, din lut sau cărămidă, acoperite cu tablă sau țiglă. Un bordei specific zonei, datând din secolele trecute, a fost inclus în patrimoniul Muzeului Național al Satului din București, semn că localitatea a contribuit la conservarea unor modele autentice de locuire rurală moldovenească.

Zăpodeni nu este o destinație turistică în sensul clasic, însă peisajele sale și liniștea specifică satelor din Moldova oferă un cadru aparte pentru cei care caută autenticitate. Dealurile, drumurile de pământ, livezile și câmpurile întinse compun o imagine familiară pentru această parte de țară.

Galerie imagini 1 / 4

Conacul Lambrino, situat la marginea satului Butucăria din comuna Zăpodeni, este o clădire cu o istorie încărcată și legături spectaculoase cu familia regală a României. Ridicat din cărămidă, cu un singur nivel, conacul a fost scena unei povești de dragoste celebre: căsătoria morganatică dintre Carol al II-lea, principe moștenitor al României, și Ioana „Zizi” Lambrino.

Viitorul rege a vizitat frecvent conacul și a trăit aici tumultul relației cu Zizi, iar amintirile acelor vizite au rămas vii în memoria localnicilor mai în vârstă din Butucăria, Zăpodeni și satele învecinate.

De-a lungul timpului, conacul a suferit numeroase modificări. A fost folosit ca sediu de CAP și a pierdut elemente importante din decor: fântâna arteziană, masa decorativă și grădina de castani, toate ireversibil distruse. Totuși, un seif vechi, fabricat în 1800, încă se păstrează, chiar dacă a fost vandalizat; există intenția de restaurare pentru a-l aduce la modelul original.

Clădirea este astăzi în pragul ruinării: ferestre lipsă, tavane cu risc de prăbușire, instalație electrică și pardoseli deteriorate. Moșia a avut mai mulți proprietari de-a lungul secolelor, cel mai vechi cunoscut fiind Ivașcu Vilna, confirmat de Ștefan cel Mare.

În 1921, Ion C. Lambrino a preluat moșia cu 150 hectare și conacul, iar sora sa, Zizi Lambrino, a devenit celebră prin legătura cu Carol al II-lea, căsătorie anulată în 1919. Conacul Lambrino rămâne astfel un simbol al istoriei locale și al poveștilor regale legate de Zăpodeni.