Cabral a sărutat cu foc o domnișoară la Loft, pe litoral. Ce a făcut la plecare e total neașteptat

Publicat:
4 minute

Cabral (46 de ani) a bifat petrecerea de 1 Mai pe litoral, însă nu cu Andreea, soția, ci cu un anturaj mai select. Prezentatorul de la Pro TV a avut parte de un chef nemaipomenit, dacă e să ne luăm după imaginile surprinse de paparazzi la Loft. Cabral a fost în compania unor prieteni, însă o tânără i-a atras cel mai mult atenția, cu care s-a și îmbrățișat și a râs cu gura până la urechi. La final, s-a întâmplat, însă, ceva total neprevăzut.

Cabral Ibacka s-a distrat pe litoral. Foto: colaj actualitate.net


Cabral este un familist convins, căci este mereu în priză cu cei trei copii pe care îi are și pentru care își dedică aproape tot timpul, asta dacă nu e la filmări sau ocupat cu Andreea Ibacka.

Însă după atâta trudă de părinte, prezentatorul de la Pro TV a simțit nevoia să se mai elibereze de stres, iar cum 1 Mai s-a organizat, și de această dată la Loft, locul în care au cele mai tari petreceri de pe litoral, a dat o fugă, dar singurel.

Bine, Cabral nu a fost chiar singur, ci însoțit de câțiva prieteni buni, printre care era și o tânără necunoscută, căci nu pare să fie din peisajul monden mioritic.

Cabral, distracție în club cu o domnișoară. A vrut să plece acasă cu două

Paparazzii Cancan l-au surprins pe Cabral în momente de maximă euforie. Aflat la mare, singur, fără copii, fără nevastă, prezentatorul s-a distrat pe cinste până în zorii zilei.

Așa se face că nu a stat degeaba, Cabral a dansat, a râs, a făcut glume și, la un moment dat, i-a tras un sărut pe obraz unei șatene cu care se afla în gașcă. Din imaginile prezentate de Cancan, tânăra cu care prezentatorul Pro TV s-a distrat părea să fie cu un alt tânăr din anturaj.

La plecare, însă, surpriză, Cabral a urcat în același taxi cu șatena și încă o tânără. Numai că, surpriză, prezentatorul TV a adormit pe locul din față înainte ca mașina să plece de pe loc. Asta da distracție!

Sursa foto: CANCAN.RO

Cabral este căsătorit cu Andreea Ibacka

În iunie 2011, Cabral și Andreea Ibacka au spus „da” în fața stării civile, după care în fața lui Dumnezeu. Căsătoriți de 13 ani, cei doi au împreună doi copii, pe Namiko (5 ani) și pe Tiago (3 ani).

Cabral mai are o fată și cu Luana Ibacka, pe Inoke Ibacka, în vârstă de 21 de ani.

Urmărește-ne pe Google News

Ne găsești și aici: Google Play

Mai multe pentru tine