Vieți ca-n povești? Destinul tulburător al surorilor Guinness: blestemul unei dinastii de aur. Adevărul ascuns despre surorile Guinness

De la petrecerile decadente din anii ’30 până la creațiile couture ale lui Daphne, povestea surorilor Guinness și a urmașelor lor rămâne un amestec de eleganță, durere și renaștere. În spatele moștenirii fabuloase se ascunde aceeași temă recurentă: femei care au refuzat să fie „doar moștenitoare” și au ales să trăiască intens, uneori până la autodistrugere. Așa cum spunea una dintre ele: „A fi tu însăți este cel mai greu rol. Restul sunt doar costume.”

Au fost considerate cele mai frumoase și mai bogate femei ale Europei interbelice. Surorile Guinness au crescut între castele, petreceri fastuoase și un nume sinonim cu puterea. Dar, dincolo de aparențe, viețile lor au fost marcate de excentricitate, iubire, pierdere și un șir de tragedii care au bântuit generații întregi.

Aileen, Maureen și Oonagh Guinness păreau desprinse dintr-un roman al eleganței britanice — blonde, delicate, fascinante, admirate de artă și aristocrație. În Londra anilor ’30, numele lor era rostit cu aceeași venerație ca al unei regine. Erau „fetele de aur” ale unei dinastii care ridicase un imperiu din bere, dar trăia pe muchia dintre rafinament și autodistrugere.

În spatele zâmbetelor perfecte și al rochiilor de mătase, fiecare dintre cele trei surori purta o povară invizibilă: dorința de libertate într-o lume care le voia doar ca simboluri. Dincolo de eleganță, povestea lor e un amestec de glorie, nebunie și suferință — o cronică a unei familii care a învățat prea târziu că basmele nu au întotdeauna final fericit, scrie independent.ie

„Toate surorile sunt vrăjitoare — fermecătoare, desigur, dar tot vrăjitoare”, spunea regizorul John Huston despre cele trei fiice ale familiei Guinness, cunoscute în anii ’30 drept „fetele de aur” ale aristocrației irlandeze. Frumoase, bogate și neobișnuit de excentrice, Aileen, Maureen și Oonagh Guinness păreau întruchiparea basmului, dar în spatele eleganței și al petrecerilor fastuoase se ascundeau destine fragile, marcate de tragedii și pierderi.

Noel Coward le-a făcut nemuritoare în versuri ironice: „Am fost la o petrecere minunată. Jucam un joc grozav. Maureen a dispărut și s-a întors cu o barbă, iar noi trebuia să-i ghicim numele.” Era vremea când Londra privea cu fascinație aceste trei surori din clanul care dăduse lumii celebra bere Guinness — femei cu tenul transparent, părul deschis și ochi albaștri, descrise de toți drept „magice și periculoase”.

Fetele proveneau dintr-o familie în care bărbații ridicaseră un imperiu, iar femeile moșteniseră averea și libertatea. Crescute între Dublin și Anglia, au fost lansate în înalta societate în 1923, după o călătorie de lux în jurul lumii. Societatea aștepta ca ele să meargă la o școală de bune maniere și să se căsătorească cu duci. Așa s-a și întâmplat: Aileen a devenit doamna castelului Luttrellstown, Maureen a primit moșia Clandeboye, iar Oonagh a moștenit Luggala.

Dar dincolo de aparențe, toate trei erau nonconformiste. Maureen, considerată cea mai isteață și ironică, obișnuia să-și bată joc de invitați: se deghiza în servitoare beată, vorbea cu accent irlandez fals, iar printre colecțiile ei se numărau pahare care vărsau vinul pe musafiri sau brânză falsă. Aileen, gazda extravagantă de la Luttrellstown, își ținea oaspeții treji până la cinci dimineața, le trimitea „cocktailuri roz” la ușă și glumea cu boluri de „vărsături false” la cină.

Oonagh, cea blândă și maternă, primea la Luggala artiști precum John Huston, Brendan Behan și Sean O’Casey. Era prietenoasă, dar viața ei avea să fie marcată de durere. Fiica sa, Tessa, a murit la 14 ani, iar fiul Tara Browne — tânărul socialit celebru în Londra anilor ’60 — a fost ucis la 21 de ani într-un accident de mașină. Tragedia a inspirat versurile cântecului Beatles A Day in the Life: „He blew his mind out in a car.”

Mitul „fetelor de aur” Guinness a continuat prin generațiile lor. Maureen, până la moartea sa în 1998, a rămas obsedată de imagine și poziție socială, dând anual o petrecere pentru Regina Mamă. În schimb, fiicele ei au plătit prețul unei copilării lipsite de afecțiune.

Caroline Blackwood, considerată „muza periculoasă”, a fugit la 18 ani la Paris cu pictorul Lucian Freud, după ce îl cunoscuse la o petrecere londoneză. Căsnicia lor s-a încheiat în 1959 din cauza „cruzimii mentale”.

Caroline a rămas toată viața o prezență melancolică și instabilă. În portretul Girl in Bed al lui Freud, chipul ei fragil a devenit simbolul unei feminități sfâșiate. Mai târziu, s-a recăsătorit cu poetul american Robert Lowell, care a murit cu tabloul ei în brațe, într-un taxi la New York. Scriitoare talentată, dar bântuită de alcoolism, Caroline a declarat: „Mi-am promis să nu fiu niciodată o persoană obișnuită. E important să trăiești ca un artist.”

Romanele ei — precum Great Granny Webster, nominalizat la Booker Prize — satirizau aristocrația britanică, în timp ce jurnalismul o purta prin subculturi decadente ale anilor ’60. Totuși, viața ei personală a fost un haos. A avut patru copii, cu mai mulți bărbați, iar una dintre fiice, Natalya, a murit la 18 ani din cauza heroinei.

După tragedie, presa britanică a vorbit despre un „blestem Guinness”. O altă rudă, Henrietta Guinness, s-a sinucis în același an, aruncându-se de pe un viaduct în Italia.

Ivana Lowell, fiica cea mică a Carolinei, avea să respingă ideea de „blestem” în memoriile sale Why Not Say What Happened?: „E mai ușor să spui că e un blestem decât să admiți generații de egoism, alcoolism și suferință auto-provocată.”

Ivana însăși a dus o viață marcată de abuz și dependență. A fost molestată în copilărie, a suferit arsuri grave, a devenit alcoolică și a încercat să se sinucidă, dar a reușit să se recupereze. Trăiește acum în Long Island, alături de fiica ei, și scrie o carte despre familie. „Am moștenit problema familiei: alcoolul. Dar am învățat că nu există blesteme, ci doar oameni care nu știu cum să se oprească din a se răni singuri”, a spus ea.

Noua generație Guinness pare la fel de fascinantă și instabilă. Daphne Guinness, fiica lordului Moyne și a unei actrițe franceze, a transformat moda într-un manifest artistic. Cu părul alb-platinat străbătut de o dungă neagră și o siluetă filiformă, ea a spus: „Voi mânca atunci când voi fi moartă.” Pentru ea, deghizarea e o formă de protecție: „E ușor să fii altcineva. Să fii tu însuți e mult mai greu.”

Crescută în Irlanda, Anglia și o mănăstire din Spania, vecină cu Salvador Dalí, Daphne a devenit o figură cultă a modei. Prietenă a lui Alexander McQueen și iubită a filosofului Bernard-Henri Lévy, este descrisă de acesta drept „un concept, nu o persoană”. Refuză să fie numită „excentrică”: „E un cuvânt gol, folosit pentru a ascunde teama de nonconformism.” Pe lângă pasiunea pentru haine, este regizoare, colecționară de artă și filantroapă.

Vărul ei, Desmond Guinness, a trăit la castelul Leixlip, devenit un centru al culturii rock în anii ’70, frecventat de Mick Jagger, Marianne Faithfull și The Police. Fiica lui, Marina Guinness, a moștenit același spirit liber. Crescută într-o familie boemă, cu o mamă germană care purta un papagal pe umăr și un tată arhitect al patrimoniului irlandez, Marina a fost exmatriculată din școală, a trăit în America, apoi s-a întors la Dublin, unde organizează concerte pentru trupe irlandeze.

„Are cea mai mare inimă dintre toți Guinness-ii”, spun prietenii. Nu poartă machiaj, își lasă părul cărunt și își îmbracă viața în nonșalanță.

Ultima verigă vizibilă a acestei dinastii este fMaureenf, născută în 1976 — model, designer și femeie de afaceri. A fost „chipul Guinness” la prima ediție Arthur’s Day în 2009, iar nunta ei de la Leixlip Castle a apărut în revista Hello!. Totuși, în spatele imaginii glamour se află un trecut complicat: părinții ei s-au despărțit când avea 12 ani, iar copilăria i-a fost împărțită între castele și lipsa stabilității.

Astăzi conduce un magazin eco de jucării la Londra și continuă să modeleze, fiind descrisă drept „muza cu ochi de pisică”. Într-un interviu, Jasmine a spus: „Acum, ca mamă, înțeleg sacrificiile celor care m-au crescut. Am avut o copilărie ciudată, dar plină de dragoste în felul ei.”