Încă un copil al Angelinei Jolie și Brad Pitt renunță la numele celebrului actor. Este al patrulea dintre cei șase care scapă de numele Pitt
Adaugă Actualitate.net la sursele preferate în GoogleRelația dintre Brad Pitt și o parte dintre copiii săi pare să se deterioreze tot mai mult. Zahara, fiica actorului și a Angelinei Jolie, a depus oficial documentele pentru a elimina numele „Pitt” din identitatea sa legală, devenind astfel al treilea copil al fostului cuplu care face acest pas.
Potrivit documentelor depuse la Curtea Superioară din California, tânăra în vârstă de 21 de ani solicită să fie cunoscută oficial doar sub numele Zahara Jolie.
Gestul Zaharei vine la doar câteva zile după ce fratele său mai mare, Maddox, în vârstă de 24 de ani, a făcut o cerere similară.
Cei doi sunt printre cei șase copii ai Angelinei Jolie și ai lui Brad Pitt, care au pus capăt oficial căsniciei lor la sfârșitul anului 2024, după ani întregi de dispute juridice și familiale.
Familia este formată din Maddox, Pax, Zahara, Shiloh și gemenii Knox și Vivienne.
De fapt, Zahara sugerase de mai multe ori în ultimii ani că preferă să folosească doar numele mamei sale.
La ceremonia de absolvire a Universității Spelman din Atlanta, unde a obținut o diplomă în psihologie, numele său complet figura în program ca „Zahara Marley Jolie-Pitt”. Cu toate acestea, în momentul în care a fost chemată pe scenă pentru a-și primi diploma, a fost prezentată drept „Zahara Marley Jolie”.
Un episod similar a avut loc și în 2024, când tânăra s-a prezentat public drept „Zahara Marley Jolie” în timpul unei ceremonii universitare.
Și alți copii au renunțat la numele Pitt
Zahara nu este singura care a ales să se distanțeze de numele tatălui său.
Shiloh, una dintre fiicele fostului cuplu, a obținut legal schimbarea numelui în 2024 și folosește acum numele Shiloh Jolie.
În plus, Vivienne a fost creditată drept „Vivienne Jolie” într-un proiect teatral produs de Angelina Jolie, deși nu este clar dacă și-a schimbat oficial numele.
Maddox, la rândul său, a renunțat la „Pitt” inclusiv în genericul celui mai recent proiect cinematografic al mamei sale.
Surse apropiate familiei susțin că Angelina Jolie are o relație extrem de apropiată cu Zahara și că a fost prezentă la toate momentele importante din viața acesteia, de la mutarea la facultate și evenimentele studențești până la ceremonia de absolvire.
Potrivit acelorași surse, actrița își încurajează copiii să își urmeze propriul drum și să își dezvolte individualitatea.

















