VIDEO Cristela Georgescu dansează în costum de baie și se tăvălește prin zăpadă. Soția lui Călin Georgescu, baie pentru imunitate prin omătul rece
Cristela Georgescu postează imagini și clipuri pe Youtube în care promovează diferite metode prin care susține că se menține sănătoasă. Un astfel de video este realizat în urmă cu mai mulți ani, când soția lui Călin Georgescu a ieșit afară în zăpadă în costum de baie, la minus câteva grade, dansând în fața casei și chiar aruncându-se pe jos.
![Cristela Georgescu și-a făcut curaj și a ieșit la o baie prin zăpada rece. FOTO: Youtube](https://actualitate.net/_image/a20c53a52dbced82943815651a808aab/r%3A1400x1400%3Bfit%3Ainside%3Banimated/%2F2024%2F12%2Fcristela-georgescu--2--1.jpg.webp)
Soția lui Călin Georgescu, în costum de baie la minus câteva grade, făcând baie prin zăpadă
În videoul de pe Youtube, Cristela Georgescu aleargă prin frig dezbrăcată aproape complet, cu picioarele goale și chiar se întinde pe zăpada rece. Soția lui Călin Georgescu este de părere că această practică o ajută să-i crească imunitatea și chiar i-a pus pe cei doi copii ai săi să alerge în tălpile goale prin zăpadă.
Micuții sunt amuzați de situație și râd în hohote tremurânde în timp ce pășesc cu picioarele goale omătul rece. Cei doi copii sunt și ei îmbrăcați în haine subțiri, unul dintre ei chiar iese afară fără tricou, însă băieții par că se distrează și se întâmplă pentru doar câteva secunde.
Începutul videoului îl arată pe unul dintre băieți jucând fotbal fericit cu picioarele goale. Apoi, mama lor, Cristela Georgescu, iese afară în costum de baie și se distrează în frigul de afară. Copiii râd.
Cristela Georgescu, celebră pe Youtube dinaintea soțului
Cristela Georgescu este cunoscută în mediul online ca influencer în zona de sănătate, însă a intrat și mai mult în atenția publicului odată cu apariția lui Călin Georgescu, soțul ei, pe listele candidaților la prezidențiale. Cuplul a devenit celebru în toată lumea după ce politicianul a devenit favorit în primul tur al alegerilor pentru șefia statului.
Cristela Georgescu este cunoscută pentru activitatea sa în domeniul sănătății naturale și educației holistice. După o carieră de succes în sectorul bancar, unde a ocupat poziții de management executiv, inclusiv cea de vicepreședinte al Citibank România, Cristela Georgescu și-a schimbat traiectoria profesională pentru a se dedica medicinei alternative și educației în nutriție și sănătate holistică.
Soția lui Călin Georgescu are o diplomă ca "Certified Integrative Nutrition Coach" de la Institute for Integrative Nutrition din New York și a obținut alte certificări în nutriție vegetariană și detoxifiere regenerativă. Cristela Georgescu este, de asemenea, autoarea unor cărți de succes pe teme de nutriție și sănătate naturală și oferă cursuri online în aceste domenii.
În prezent, Cristela Georgescu este implicată activ în educația pentru sănătate și antreprenoriat, sprijină sănătatea holistică prin diverse proiecte și inițiative. Ea și soțul său, Călin Georgescu, au împreună doi copii și sunt căsătoriți de peste 20 de ani.