Pensiile românilor, taxate! Cine sunt pensionarii vizați și cu câți bani vor mai rămâne în mână din pensie

4 minute
Publicat:
Actualizat:
Autor: Daria Andries

Pensiile românilor ar putea fi taxate, însă PSD se opune acestui proiect de lege propus de PNL.

Pensiile românilor vor fi taxate, dacă proiectul de lege propus de PNL va trece de Senat. Foto: freepik.com
Pensiile românilor vor fi taxate, dacă proiectul de lege propus de PNL va trece de Senat. Foto: freepik.com
  • Recent, PNL a depus un proiect de lege la Senat ce vizează aplicarea Contribuției de Asigurări Sociale de Sănătate (CASS) pentru pensiile ce depășesc 4.000 de lei, ceea ce a dus la reacții din partea PSD și USR.
  • Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, critică vehement propunerea, spunând că liberalii nu sunte interesați de soarta pensionarilor.
  • De altfel, USR a acuzat PNL-ul de introducerea unei noi taxe pe pensiile românilor din diaspora, o acuzație inițial gravă, însă care ce s-a dovedit ulterior a fi o simplă modificare tehnică.

Ultimele propuneri legislative privind fiscalitatea pensiilor nu au fost pe placul tuturor politicienilor. Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, a luat poziție împotriva unui proiect de lege inițiat de PNL, care sugerează introducerea Contribuției de Asigurări Sociale de Sănătate (CASS) pentru pensiile ce depășesc pragul de 4.000 de lei.

Proiectul de lege propus de PNL, care a ajuns pe masa Senatului, a aprins spiritele în rândul opoziției, în special în tabăra PSD. Marius Budăi a catalogat inițiativa ca fiind una lipsită de seriozitate. Pe de-o parte, guvernanții au promis neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei, pe când acum vin cu o propunere de suprataxare a celor care depășesc pragul de 4.000 de lei.

În România, peste 500.000 de pensionari primesc lunar 4.000 de lei pensie, dintre care 300.000 sunt asigurați la Casa Națională de Pensii, 100.000 sunt asigurați la Casa de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, iar 80.000 sunt asigurați la Ministerul Apărării. La noi în țară, peste 20.000 de pensionari încasează lunar peste peste 4.000 de lei, beneficiind de pensii speciale.

Cei care beneficiază de pensia de 4.000 de lei sunt pensionarii care au contribuit la stat peste 35 de ani și au avut cotizații semnificative.

„Propunere PNL: CASS pentru Venituri Peste 4.000 de Lei!Un proiect de lege recent depus la Senat propune aplicarea Contribuției de Asigurări Sociale de Sănătate (CASS) la pensiile care depășesc pragul de 4.000 de lei. Însă, acesta nu se bucură de susținere unanimă.
PSD face front comun și declară răspicat că se va opune acestui proiect, apărând interesele părinților și bunicilor noștri. Această inițiativă vine din partea acelorași politicieni care au decis înghețarea pensiilor în 2021, provocând nemulțumire în rândul seniorilor.
Contradicțiile sunt evidente din partea PNL: pe de o parte fac promisiuni cu neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei, iar pe de alta se propune o suprataxare a celor care depășesc 4.000 de lei. Din punctul meu de vedere, aceste contradicții denotă o doză  destul de mare de neseriozitate a PNL în politicile adresate pensionarilor.” - Marius Budăi.

Pe lângă disputele privind contribuțiile pentru pensiile mai mari, tot zilele acestea a venit și acuzațiile celor de la USR la adresa PNL, care ar fi introdus o nouă taxă pe pensiile românilor din diaspora.

Însă lucrurile au fost ulterior clarificate de către senatorii din comisiile de muncă și buget, care au explicat că este vorba despre o modificare tehnică, și nu o supraimpozitare propriu-zisă.





Urmărește-ne pe Google News

Google News Google News
Ne găsești și aici: Google Play App Store Facebook

Mai multe pentru tine

🪙 Curs valutar BNR
  • EUR 4.98
  • USD 4.73
  • CHF 5.35
  • GBP 5.97
  • BGN 2.54
  • RUB 0.05
  • MDL 0.26
🌡️ Vremea în România
  • Bucuresti 1°C icon
  • Cluj-Napoca -2°C icon
  • Constanta 3°C icon
  • Iasi 1°C icon
  • Brasov -6°C icon
  • Timisoara 2°C icon
  • Craiova 3°C icon